Cati dintre cei care au citit poate romanul “Constiinta lui Zeno” fara sa fie prea interesati de viata autorului stiu ca acest Italo Svevo a fost nu doar un prieten apropiat al mult mai cunoscutului James Joyce, dar chiar i-ar fi inspirat prozatorului personajul Leopold Bloom. Chiar acel Leopold Bloom din alt roman devenit clasic, “Ulise”. Daca in limba romana au mai aparut de-a lungul timpului si alte carti scrise de Italo Svevo – O viata, Senilitate, dar si un volum de corespondenta publicat cu decenii in urma – o mare parte din prozele reunite in volumul “Viitorul amintirilor” au parte in premiera de o traducere, si rasfoite fie si superficial prima impresie este de surpriza. Scrise in majoritate cu un secol in urma (mai mult sau mai putin), povestirile de aici par nesperat de moderne (ca stil) si actuale (ca tematica, subiecte si obsesii), o colectie care poate sa reprezinte si o harta a lumii interioare a scriitorului Italo Svevo, cu temerile, pasiunile, placerile si secretele sale. Personajele sale sunt diverse, vii, pline de culoare, seva si adesea umor, iar odata ce te-ai familiarizat cu stilul si biografia lui Svevo realizezi ca adesea a strecurat cate ceva din sine intr-o silueta fictiva, ca intr-un joc pentru cititorii sai. Eroii din “Viitorul amintirilor” sunt uneori pasionati de tehnica, alteori inspaimantati de eros si fascinati de moarte. Sunt la curent cu ceea ce se scrie, se gandeste si se traieste in vremea lor, societatea cu zbaterile sale nu le este straina, insa nu arareori prefera evadarea si distanta. O lume complexa, un caleidoscop in care cititorul este prins si sedus, convins si atras, in vreme ce va descoperi alaturi de eroii lui Italo Svevo ce inseamna singuratatea, visul, trecutul, de ce este importanta groaza de batranete si cum vad ei moartea, evadarea prin literatura si reverie sau acea realitate uneori brutala, dar mereu plina de forta si curaj. Cei care i-au citit deja unul dintre romane vor descoperi si de aceasta data un prozator cu experienta, talent nativ si acea inteligenta epica si ludica rara care ii permite sa controleze fluxul narativ la nivelul unui maestru. Altii s-ar putea sa aiba uriasa surpriza de a termina macar una dintre povestiri si sa simta nevoia de mai mult. Si cum in total au la dispozitie nu mai putin de 19 cu siguranta vor gasi cel putin o naratiune in care se vor regasi.
Dar cine a fost Italo Svevo? Nascut in 1861, Ettore Schmitz avea sa adopte acest pseudonim prin anul 1892, si chiar daca era destinat unei cariere comerciale (pentru care nu avea talent, dar s-a descurcat onorabil) a fost atras de la inceput de scris. Fie si daca publica in regie proprie, asa cum au facut uneori destui scriitori de calibru, Italo Svevo se simtea mereu fericit si impacat cu sine. Daca marele sau succes a fost aparitia romanului “Constiinta lui Zeno” (1923), tradus si comentat in mai multe tari inca de atunci, prozatorul nu mai era deja un anonim in acel moment. Alte doua romane, O viata (1892) si Senilitate (1898) se bucurasera de atentia criticilor si a cititorilor, iar numele sau era deja relativ cunoscut iubitorilor literaturii italiene a vremii. Dar Svevo era cunoscut in aceasta lume si pentru relatia nesperat de apropiata cu misteriosul James Joyce, care va fi si un declarat admirator al operei prietenului sau italian, in care regasea un companion si un pasionat de nou, experiment si un stilist temerar, inedit si interesat de o noua literatura. Vor ramane buni prieteni pana la moartea prematura a lui Svevo, in 1928, intr-un accident banal.
Italo Svevo, Viitorul amintirilor, editura Humanitas Fiction, 2020
