Stephane Breitwieser. Un nume prea putin cunoscut in istoria artei recente. Nu a fost nici pictor, nici sculptor, nici un grafician sau gravor de renume. Nu a avut o galerie unde a expus noile revelatii din artele plastice, nu a condus o casa de licitatii, nu a fost prietenul apropiat al maestrilor de azi si de maine. Ar fi putut poate sa faca toate acestea. A iubit mereu arta. Mai mult decat era de asteptat pentru cineva din afara acestei lumi. Suficient de mult pentru a strange o colectie personala evaluata de expertii uluiti la peste doua miliarde de dolari, o cifra ametitoare si abstracta, absurda tinand cont de faptul ca majoritatea lucrarilor nu pot fi evaluate. Si mai ales de faptul ca Stephan Breitwieser a reusit sa adune aceasta comoara relativ simplu: furand-o. Politicos, maniera, neasteptat de carismatic, a fost si probabil va ramane pentru totdeauna cel mai prolific hot de arta din toate timpurile. Nu a avut in spate o armata de ajutoare, fonduri nelimitate, specialisti si oficialitati corupte, ci a furat cu nonsalanta si curaj din muzee mari si mici (ignorand masurile de securitate), din frumoase palazzo sau vile victoriene, din castele, case particulare, case memoriale, si singura care l-a ajutat (dar nu intotdeauna) a fost prietena lui. Prefera sa lucreze singur, discret, eficient, fara sa lase urme, amprente, fara sa strice nimic, fara violenta. Ca un scamator. Un magician al furtului de arta. A avut nevoie de doar sase ani pentru a strange lucrari de Boucher, Bruegel, Cranach, Durer, si lista poate continua, o colectie la care si milionarii pasionati nu puteau decat sa viseze. A fost prins dupa sase ani. Probabil ca jocul nu mai era la fel de amuzant, pentru ca altfel poate ca ar fi continuat sa fure. Sau sa colectioneze, asa cum vedea el lucrurile.
Si nu fura doar tablouri, ci si obiecte decorative, mici sculpturi in metal sau fildes, instrumente muzicale vechi de sute de ani, ceasuri, arme de panoplie, carti si manuscrise, tot ce era frumos si ii atragea atentia, usor de ascuns si de scos din locatie, pentru a fi adus in micul spatiu unde isi ingramadise colectia.
Aceasta este povestea adevarata a celui mai bun hot de arta, ramas necunoscut publicului larg. O istorie a artei si mai ales a furtului de arta de care nimeni nu ar fi crezut ca are nevoie, pana cand dai pagina dupa pagina, fascinat si chiar speriat de indrazneala maniacala a unui colectionar care nu a fost niciodata dispus sa plateasca pentru lucrarile care ii placeau.
Michael Finkel, Hotul de arta. O poveste adevarata despre pasiune, obsesii periculoase si un delir de hotii monumentale, editura Baroque Books, 2023
