Nascuta pe 23 septembrie 1865 intr-o familie modesta (in registrul primariei tatal apare ca “necunoscut”), Marie-Clementine Valadon era cea de a doua fiica a unei anume Madeleine Coulau, in vreme ce sotul legitim al acesteia ispasea o condamnare pentru fals de moneda. Poate si pentru a scapa de oprobriul public mama isi ia fiica (prima ramasese in grija bunicilor) si pleaca la Paris, in 1870. Deja viitorul model si pictorita era un copil dificil, razvratit, dar poate ca in capitala unde Madeleine se intretine din slujbe modeste, prost platite, viata ei va fi altfel. Cu siguranta ca modesta Madeleine, care va deveni peste ani figura bunicii protectoare, sprijin si ajutor pentru Suzanne si bona devotata pentru dificilul Maurice (mai tarziu celebrul pictor Maurice Utrillo) nu si-ar fi imaginat atunci cand de diferita va fi viata acestei fiice, cu totul in raspar fata de normele si uzantele epocii, mai ales intr-un mic orasel provincial. Poate ca un intamplator vor locui de la bun inceput in Montmartre, intr-un peisaj de-a dreptul rural, care nu anunta prin nimic fabuloasa boema de mai tarziu. De la Marie-Clementine la Suzanne Valadon
Vioaie, galagioasa, impunandu-se ca un adevarat lider printre copiii din cartier, Marie-Clementine avea o singura, mare pasiune: desenatul. Mazgalea in orice clipa libera si pe orice, linii nervoase, siluete neclare, mai mult sau mai putin reusite, animale, case, scene diverse in creion sau carbune, chiar si cu creta. In lipsa unei foi orice era bun: un perete, podeaua, usa. Pana spre varsta de 15 ani se multumeste cu slujbe marunte. Este ingrijitoare pentru copiii familiilor mai instarite, incepe ucenicia in ateliere de confectii sau de palarii (pleaca in doar cateva zile), este chelnerita, vinde chiar si legume in halele din Batignolles. Mereu nemultumita, mereu in conflict cu toata lumea, este deja o adolescenta care isi doreste altceva. Are o frumusete simpla, directa, naturala, ceva firesc si unocent la prima vedere, dar boema si libertatea o atrag pana la a deveni “artista de circ” la Circul Molier. Are talent, dar un accident stupid care aproape o lasa paralizata o forteaza sa renunte dupa cateva luni. Dupa convalescenta continua sa se distreze seara in localuri din Montmartre, fara sa stie ca nu peste mult timp viata i se va schimba din nou. Radical.
Il cunoaste pe maestrul Puvis de Chavannes (mult mai in varsta decat ea si o figura mitica a picturii franceze) mai mult accidental, pe cand Marie-Clementine facea comisioare pentru o spalatorie. Ii aduce rufaria maestrului, acesta este fascinat de frumusetea ei si o convinge sa ii fie model (foarte probabil relatia dintre cei doi a fost mai mult decat atat). Scandalos cu siguranta pentru multi, va fi primul pas facut de Marie-Clementine in lumea artistica, si tanara intelege ca se poate folosit de frumusetea ei pentru a castiga mai bine, a lucra fara program strict ca model si a se bucura de pericolele si atractiile acestei lumi libere. Pozeaza pentru Puvis de Chavannes in repetate randuri, datorita lui ajunge sa fie model pentru Pierre-Auguste Renoir in 1882-1883 (fascinat de ea, ii va inspira lucrari minunate, dar nu se stie daca relatia lor a mers mai departe de atat). Cine a fost tatal lui Maurice
In 1883, pe 26 decembrie, se naste unicul ei fiu, Maurice Valadon (mai tarziu va deveni celebru sub numele de Utrillo), dar cine a fost tatal lui a ramas un mare mister. Va capata numele de Utrillo dupa ce un prieten apropiat al mamei, Miguel Utrillo y Molins, ar fi acceptat si il recunoasca, dar nu este sigur ca era si adevaratul tata (desi exista o asemanare fizica intre cei doi, iar la moartea lui Miguel si Maurice va fi inclus in succesiune). Dar atunci si mai tarziu lista potentialilor genitori a fost mai lunga, si il includea pe Puvis de Chavannes, pe Boissy, nici Renoir nu a fost strain de aceste speculatii. Dar cum artista obisnuia atunci si mai tarziu sa isi reinventeze in permanenta viata si sa isi schimbe povestile in functie de interlocutor a ramas unul dintre secretele din viata familiei Valadon.
Marie-Clementine si Henri in Montmartre
Deja un model cunoscut dar si indragostita de viata de noapte Marie-Clementine il intalneste pe un anume Henri de Toulouse-Lautrec, dintr-o familie nobila, un pictor si desenator care se va dovedi remarcabil, un adevarat maestru, dar si un boem fara limite. Se cunosc prin intermediul unui pictor astazi uitat, un anume Zandomeneghi, care locuia in aceeasi casa cu familia Valadon, si de la bun inceput intre Marie-Clementine (care va semna pe viitor Suzanne) si Henri este ceva aparte. Fireste, Henri este un personaj ciudat, marcat de diformitatea fizica, si chiar daca iubeste boema si petrecerile, fiind cunoscuta ulterior si sub porecla inspirata de “Henri de Montmartre”, starneste mai mult mila si repulsie. Poate tocmai batjocura si respingerile il vor face sa se arunce in tumultul localurilor din Montmartre cu o veritabila disperare. Dar Suzanne il vede initial ca un bun prieten, pozeaza pentru el in repetate randuri, si nu peste multa vreme cei doi incepe o relatia pasionala care i-a revoltat si surprins pe multi dintre cunoscuti. Invata enorm de la el, umbla cu un carnet de schite la ea asa cum facea si Toulouse-Lautrec, deprinde tehnici, incepe sa inteleaga cum sa vada si sa transpuna ceea ce vede. Toulouse-Lautrec a fost profesorul si relatia necesara pentru ca Marie-Clementine sa devina Suzanne Valadon.
El a fost cel care a incurajat-o in permanenta (poate si ca o forma de recunostinta pentru ca tanara il vazuse altfel decat ca pe un nenorocit captiv intr-un corp bolnav), a folosit-o ca model si a fost, in felul sau pasional si dificil, un bun profesor. Mai mult decat atat, Toulouse-Lautrec a fost cel care a incurajat-o sa il viziteze in 1887 pe nimeni altul decat Degas, caruia ii va inspira o serie impresionanta de crochiuri si desene, dar si nuduri in carbune sau delicate pasteluri pret de trei ani, pana prin 1890. La randul sau si Degas o incurajeaza sa lucreze in continuare, ii da sfaturi si idei, o asigura de sprijinul sau. Mult inainte de a participa la vreo expozitie Suzanne Valadon avusese sansa de a poza si a trai in preajma unor mari nume ale picturii: Puvis de Chavannes, Renoir, Toulouse-Lautrec, Degas. De la fiecare a invatat cate ceva, fiecaruia ii era intr-un fel datoare. Si chiar dupa ce legatura cu Henri de Toulouse-Lautrec ajunge la final au ramas prieteni, o relatia amicala de care au profitat amandoi. Acelasi Toulouse-Lautrec ar fi fost cel care i-a sugerat sa adopte numele de Suzanne (de inspiratie veterotestamentara), si in plus pentru ca avea o sonoritatea mult mai potrivita pentru lumea artei, iar Marie-Clementine l-ar fi adoptat prin 1887. Alti biografi insa, bazandu-se pe lucrari datate 1883, sustin ca artista-model deja ar fi folosit acest pseudonim inca de atunci, si ca ideea ar fi fost fie a lui Renoir, fie proprie inspiratie. Cand venea vorba de picturile si desenele ei Suzanne Valadon prefera sa le semneze si dateze pe fiecare, cu minutiozitate, asa ca a doua varianta este probabila, chiar daca ii lipseste romantismul asocierii cu o figura emblematica din galeria “artistilor blestemati).
Povestea de dragoste dintre unul din modelele cele mai cunoscute in epoca (cati si-ar fi imaginat ca mai tarziu va deveni prima femeie admisa in cadrul prestigioasei Societe Nationale dex Beaux-Arts in 1894 sau ca va fi la randul ei unul dintre marile nume in pictura franceza) si un personaj boem, adesea scandalos, marcat de drama personala si transpunandu-si suferinta intr-o opera uluitoare si astazi a starnit atunci si mai tarziu comentarii, interpretari si (mai ales in epoca) ironii din partea cunoscutilor. Dar in final se poate spune ca fara Toulouse-Lautrec probabil ca Suzanne Valadon nu ar fi avut curajul de a se dedica artei sale, iar in absenta ei Henri la randul sau nu ar fi pictat unele dintre cele mai bune portrete.
Ilustratii:
1. Henri de Toulouse-Lautrec, Portretul lui Suzanne Valadon, 1885
2. Pierre-Auguste Renoir, Suzanne Valadon - Cosita, 1887
3. Henri de Toulouse-Lautrec, Mahmureala, 1888
Sursa foto: wikimedia.org
