Familia compozitorului era originara din Brabant, Belgia, tatal fiind muzician la Curtea din Bonn. Mama viitorului compozitor era o femeie blanda si retrasa, cunoscuta pentru bunatatea ei; incerca sa il suporte pe sotul indragostit mai curand de sticla decat de familie. Ludwig Beethoven a iubit-o enorm, si la batranete considerand-o inca cel mai bun prieten pe care il avusese vreodata.
Familia Beethoven a avut sapte copii, dar doar cei trei baieti au supravietuit copilariei, Ludwig fiind cel mai in varsta. Inca din copilarie Beethoven si-a dovedit pasiunea pentru muzica, sub indrumarea tatalui sau, care la intoarcere de la carciuma sau de la Curte isi gasea intotdeauna timp si pentru baiatul lui. Fara indoiala ca era talentat, iar tatal deja visa cu ochii deschisi cum copilul sau devenea un al doilea Mozart, un copil minune care sa socheze intreaga lume civilizata.
Pe 26 martie 1778, la varsta de 8 ani, Ludwig a sustinut primul sau concert public, la Cologne. Pentru a profita de mitul Mozart, tatal anuntase publicul ca fiul sau are 6 ani. Acest nevinovat truc publicitar l-a facut pe Beethoven sa creada mereu ca este de fapt mai tanar. Cand, ajuns la anii maturitatii, a primit o copie a certificatului sau de botez, a crezut ca este al fratelui sau, Ludwig Maria, nascut cu doi ani inaintea sa, dar care murise timpuriu.
Dar talentul de profesor si muzician al lui Johann s-a dovedit repede prea limitat pentru micul Ludwig. Acesta avea nevoie de un profesor pe masura, un muzician renumit, primul dintre acestia fiind Gottlob Neefe, sub conducerea caruia micul Ludwig a capatat primele notiuni serioase de compozitie. Neefe a fost incantat de talentul micutului, asa ca s-a ocupat nu doar de educatia muzicala a acestuia, ci i-a tinut si cursuri de filosofie antica si moderna.
In 1782, la varsta de 12 ani, Beethoven a publicat prima sa compozitie : variatiuni pentru pian pe un mars de Ernst Christoph Dressler. In 1783 Neefe afirma intr-o publicatie muzicala ca elevul sau, continuand in acest ritm, va ajunge cu siguranta noul Mozart.
In luna iunie 1784, beneficiind de recomandarile din partea lui Neefe, Ludwig a fost angajat ca muzician la curtea lui Maximilian Franz, elector, unde canta la orga. Proaspatul membru al curtii avea doar 14 ani. A fost o ocazie care i-a oferit sansa de a frecventa noi cercuri sociale, de a cunoaste alti muzicieni si potentiali protectori. Aici a cunoscut persoane care aveau sa-i ramana prieteni pentru tot restul vietii : familia Ries, familia von Breuning, Karlm Amenda, Franz Gerhard Wegeler.
In paralel cu noua sa slujba Ludwig s-a trezit pus in situatia de a indeplini treptat rolul tatalui, luand conducerea familiei. In primul rand s-a vazut nevoit sa asigure suportul financiar, deoarece Johann, mai tot timpul ametit de aburii alcoolului, incepuse sa-si neglijeze tot mai mult slujba de la curte. Tanarul Beethoven trebuia sa aiba grija de cei doi frati mai mici, o obligatie pe care a acceptat-o bucuros si pe care avea sa o respecte toata viata, uneori intr-un mod excesiv.
Printul Maximilian Franz era pe deplin constient de talentul noului muzician, asa ca l-a trimis pe Beethoven la Viena, in 1787. Planul era ca Ludwig sa il intalneasca pe Mozart, alaturi de care ar fi putut invata enorm. Viena era, in definitiv, centrul cultural al intregului imperiu, locul in care se adunau doar cei mai buni. Nu se stie exact cum anume s-a desfasurat intalnirea dintre cei doi, desi unele surse afirma ca Mozart, dupa ce l-a vazut pe Beethoven "la lucru", ar fi declarat "Tineti-i minte numele, o sa tot auziti de el".
Dar Beethoven a trebuit sa se intoarca de urgenta la Bonn, dupa ce a primit o scrisoare : mama sa era pe moarte. Cea care avusese grija de el si ii fusese alaturi, avea sa treaca in nefiinta pe 17 iulie 1787. A fost o grea lovitura pentru Beethoven, care si-a revenit in timp. Cinci ani mai tarziu, in 1792, Beethoven s-a intors la Viena, cu o noua bursa pentru doi ani, oferita de Printul Elector. Nu avea sa se mai intoarca vreodata in orasul sau natal.
La Viena, tanarul muzician a luat lectii de la Haydn, apoi de la Albrechtsberger si Salieri. I-a impresionat pe toti prin virtuozitate si capacitatea de a improviza. In 1794 a compus opus 1, trei lucrari pentru pian.
Un an mai tarziu avea primul sau concert public din Viena, in cadrul unui recital la care fiecare muzician isi prezenta compozitiile proprii. A plecat apoi in turneu : Praga, Dresda, Leipzig si Berlin, la final Budapesta. Beethoven isi facuse numeroase cunostiinte, toate personalitatile lumii muzicale si aristocratice admirandu-l pe tanarul compozitor. Dar mai ales iubitorii muzicii il sustineau cu entuziasm si chiar cu o anumita doza de fanatism pe tanarul compozitor.
Relatia dintre compozitor si admiratori nu a decurs fara incidente, Beethoven avand adesea mici incidente din cauza temperamentului. Dar nu uita niciodata sa isi ceara scuze, foarte sincer, dar si foarte protocolar. Talentul sau ii permitea insa sa fie mai impulsiv, oricine acceptandu-i micile iesiri ca un compromis necesar pentru a fi prieten cu Beethoven.
In 1800, Beethoven a organizat un nou concert la Viena, in care a prezentat si prima sa simfonie. Chiar daca astazi aceasta compozitie apare ca puternic influentata de Mozart si Haydn, in epoca melomanii au gasit simfonia stranie, prea extravaganta si chiar excentrica.
Beethoven, desi un compozitor nou, aflat la inceput de drum, deja incepuse sa depaseasca limitele timpului sau. Pe fondul acestui succes au venit si primele semne de neliniste.
Din 1801 Beethoven le-a marturisit colegilor ca auzul incepe sa-i slabeasca tot mai mult. Era o ironie amara, demna de teatrul absurd, ca un mare compozitor sa-si piarda auzul. Intr-un faimos text, scris in 1802, Beethoven afirma revoltat ca decat sa devina un muzician surd prefera sa nu mai traiasca. Dar pasiunea pentru muzica l-a facut sa continue. In definitiv, cat timp acest handicap mai putea fi tinut sub control, mai era timp pentru creatie. Beethoven nu s-a sinucis si nu a renuntat la muzica, dar a incercat sa foloseasca la maxim timpul pe care il mai avea, compunand mai multe sonate pentru pian, simfoniile cu numarul doi si trei si multe alte lucrari.
A compus cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trait, incercand sa foloseasca fiecare moment liber, neglijand somnul, mancarea, prietenii. Si intr-un fel, chiar asa se intampla, surzenia aducand pentru multi sfarsitul lui Beethoven. Sau cel putin asa isi doreau adversarii, iar cei care il iubeau se temeau.
Povestea care a stat in spatele celei de a treia simfonii, Eroica, i-a pasionat pe admiratori, caci Beethoven o compusese in onoarea lui Bonaparte, pe care il vedea ca pe un eliberator. Dar, foarte repede, Beethoven a ajuns sa-l deteste pe Imparat si i-a eliminat numele din partitura. Chiar si asa, la premiera din 7 aprilie 1805, toti stiau despre cine este vorba. In paralel, Beethoven a terminat prima si singura sa opera, Leonore, pentru care a scris nu mai putin de patru uverturi diferite. La premiera din 20 noiembrie 1805 numele a fost insa schimbat in Fidelio, cu toata opozitia autorului. Publicul a fost restrans si neobisnuit : un grup de ofiteri francezi, pentru ca Napoleon cucerise Viena pentru prima data. Avea sa o faca din nou in 1809.
In anii care au urmat, Beethoven a incercat sa compuna chiar mai mult, atunci luand nastere Pastorala, Uvertura Coriolan, Fur Elise. Avea numerosi elevi, alegandu-i in functie de talent si preferandu-i pe tinerii promitatori. Si mai ales pe tinerele eleve, pasionate de muzica, de care avea sa se indragosteasca nu doar o data. Unul dintre elevii sai celebri a fost Arhiepiscopul Rudolph, fratele imparatului, care avea sa-i devina mai tarziu prieten si protector.
In 1809, Beethoven a vrut sa paraseasca Viena dupa ce primise o invitatie din partea lui Jerome Bonaparte. Vechea sa prietena, contesa Anna Marie Erdody, a reusit sa-l convinga sa ramana, cu ajutorul bogatilor sai admiratori : Arhiepiscopul Rudolph, prinul Lobkowitz si printul Kinsky. Acestia i-au oferit compozitorului o subventie anuala generoasa, de 4000 de florini, care i-a dat acestuia sansa de a trai fara griji financiare. Singura conditie era ca Beethoven sa nu paraseasca Viena, asa ca Beethoven a acceptat entuziasmat. Prin aceasta subventie a devenit primul compozitor independent.
Pana la el compozitori mai mult sau mai putini importanti, dar si nume ca Bach, Mozart sau Haydn erau angajati cu contract, fiind practic un fel de slujitori ai caselor artistocratice. Nu aveau mai multe drepturi decat ceilalti angajati, slujba lor fiind sa compuna si sa dea concerte. Asa ca Beethoven devenea compozitorul cu un statut privilegiat : putea sa compuna ce dorea, cand dorea, sa accepte sau sa respinga comenzile.
La sfarsitul lunii iulie 1812, Beethoven l-a intalnit pentru prima data pe Goethe. Cei doi erau legati de o admiratie reciproca, desi nu se puteau intelege. Compozitorul il gasea pe scriitor prea servil, in timp ce acesta il considera pe Beethoven un "salbatic". Neintelegerile dintre cei doi nu au afectat relatia profesionala, Beethoven folosind numeroase poeme ale lui Goethe pentru compozitiile sale.
Dar perioada de liniste a luat sfarsit dintr-o data, cand unul dintre sponsori, printul Lobkowitz, a inceput sa aiba dificultati financiare, iar mostenitorii printului Kinski - care murise intr-un accident de calarie - au taiat partea lor din subventie. Beethoven s-a trezit deodata fara importantul sprijn financiar. A inceput din nou sa caute surse de venit, compunand si asteptand un suport, care parea sa nu mai vina.
Intre timp se lupta si cu surzenia tot mai pronuntata. Un sprijin real a fost inventatorul ceh Johann Nepomuk Maelzel, considerat de unii un adevarat geniu, de altii un farsor. Maelzel l-a contactat pe Beethoven, caruia ii oferise si in trecut mai multe dintre inventiile sale - cornete acustice, sisteme de amplificare a sunetului - pentru a-l ajuta sa depaseasca surzenia. In 1813 Beethoven a compus "Victoria lui Wellington", o lucrare scrisa pentru un instrument mecanic realizat de Maelzel, numit "panharmonicon". Dar cea mai de folos inventie a fost metronomul, care a ajutat la evolutia muzicii si in special pe Beethoven, care l-a folosit cu entuziasm.
In 1814 a prezentat noile sale compozitii, intre care Simfonia a saptea si a opta, dar si o versiune noua a operei Fidelio, care de aceasta data s-a bucurat de un real succes. Apoi a urmat reunirea Congresului de la Viena, unde se decidea viitorul Europei dupa epoca lui Napoleon. A fost unul dintre momentele de glorie ale lui Beethoven, care, invitat sa dea mai multe concerte, s-a bucurat de recunoasterea si admiratia pe care le merita.
Pe 15 noiembrie 1815 viata personala a lui Beethoven a trecut printr-o noua criza, odata cu moartea fratelui sau, Kaspar Karl, care lasa in urma o sotie si un fiu, in varsta de noua ani. Potrivit testamentului, Kaspar ii cerea lui Ludwig sa aiba grija de familia sa. Beethoven si-a luat rolul foarte in serios, cu o devotiune care parea amuzanta la un celibatar de 45 de ani, surd si preocupat mai curand de muzica pe care nu o mai putea auzi decat in amintire. Dar ii era foarte greu sa inteleaga si sa accepte purtarea unui copil, ceea ce a dus in final la certuri, un proces intentat mamei copilului, un conflict perpetuu si numeroase probleme.
In 1816, Carl Czerny, viitorul profesor al lui Franz Liszt si candva elevul lui Beethoven, a devenit profesorul de muzica al micului Karl. Dar acesta nu a avut talentul pe care il spera Beethoven.
Compozitorul s-a refugiat din nou in creatie, cum avea sa faca mereu si a lucrat cu o adevarata furie, de atunci datand prima varianta a ceea ce avea sa devina Simfonia a IX-a. In 1822, cu ocazia triumfului vienez al lui Gioachino Rossini; acesta a avut sansa atunci de a-l intalni pe Beethoven din nou. Chiar daca nu vorbeau aceeasi limba, iar surzenia lui Beethoven ii impiedica sa comunice altfel decat in propozitii sau doar cuvinte foarte scurte, cei doi au petrecut un scurt timp discutand despre muzica. La final, Beethoven nu isi schimbase parerea despre opera italiana : o tolera, dar o considera superficiala si neserioasa.
Simfonia a 9- a fost terminata in 1823, in acelasi an cu Missa Solemnis. Liszt, care atunci avea doar 11 ani, l-a intalnit pentru prima oara pe Beethoven pe 13 aprilie, cand marele compozitor a venit la concertul talentatului copil. Beethoven nu a ezitat sa-l felicite pe Liszt, care in semn de pretuire avea, peste multi ani, sa transcrie pentru pian toate simfoniile lui Beethoven.
Pe 24 mai 1824 a avut loc premiera Simfoniei a 9-a, care s-a dovedit un succes urias, in pofida dificultatilor muzicale. Din pacate succesul nu s-a materializat si sub forma unor incasari pe masura, dificultatile financiare fiind deja o constanta in viata compozitorului. Acesta se obisnuise de ani buni sa stranga o buna parte din castigurile sale pentru nepotul sau, Karl.
In ultima perioada a vietii sale Beethoven a compus mai multe quartete, care si astazi sunt dificil de interpretat din cauza complexitatii si a inceput sa lucreze la cea de a 10-a simfonie. In 1826, Beethoven a racit, o afectiune banala pe care a ignorat-o pana cand starea sa s-a agravat tot mai mult. A murit pe 26 martie 1827, inconjurat de prietenii apropiati, chiar in timp ce afara izbucnise o puternica furtuna.
