Unii l-au vazut ca primul album conceptual din muzica rock, altii au fost atrasi de noua imagine a Fab Four, cu uniformele lor multicolore, pastelate, psihedelice, cei mai multi au fost uluiti de muzica de pe un disc in care doar 40 de minute schimbau totul. Dar coperta, un colaj fotografic in care cei patru muzicieni erau inconjurati de zeci de imagini ale unor vedete si personalitati din politica si istorie, a atras poate cel putin la fel de mult. Printre cei alesi se numarau Marx, Einstein, Stan si Bran, Marilyn Monroe, Tony Curtis, Freud sau Bob Dylan, un mix eclectic si surprinzator (s-a renuntat la unele alegeri mai controversate), fara sa lipseasca insa Aleister Crowley. A fost cea mai “vie” coperta a Fab Four, desi albul simplu pentru White Album sau iconica scena de pe Abbey Road sunt comparabile ca faima.
2. Pink Floyd - The Dark Side of the Moon (1973)
Considerat de multi critici si fani cel mai bun album al veteranilor Pink Floyd, “The Dark Side of the Moon” a avut si una dintre cele mai inspirate, simple si de efect coperti, usor de recunoscut, reprodusa pe un numar colosal de afise, tricouri si alte memorabilia. O creatie marca Aubrey Powell – Storm Thorgerson (Hipgnosis), modelul final acceptat de trupa era enigmatic, atragea imediat atentia intr-un magazin de muzica sau pe un poster, era perfect pentru imaginea publica a muzicienilor, si in scurta vreme a devenit una din acele coperti iconice, familiara chiar si celor care nu ascultau prea mult muzica trupei.
3. Bruce Springsteen – Born to Run (1975)
Cu al treilea album de studio Springsteen ar fi putut sa isi incheie pur si simplu cariera, ramanand ca un artist care semana poate prea mult cu Dylan, sau sa aiba in sfarsit marele sau succes comercial. Criticii fusesera impresionati si inainte, dar vanzarile ramasesera modeste pentru ambitiile artistului. Reusita a depasit asteptarile, pentru multi este si astazi esenta muzicii lui Springsteen, iar coperta care il infatiseaza pe Bruce alaturi de Clarence Clemons, iconicul si regretatul saxofonist care a jucat un rol imens in E Street Band, a devenit repede un simbol. Fotografiati de Eric Meola intr-o sesiune infernala in care acesta ar fi tras peste 900 de cadre – ceea ce nu era surprinzator pentru perfectionismul lui Springsteen – cei doi aveau sa reproduca postura in repetate ocazii live, pe scena, spre incantarea publicului.
4. Queen – A Night at the Opera (1975)
Cu o lunga istorie si mai multe coperti de disc care au frapat si incantat inca de la inceput, fie ca era vorba de imaginea clasica de pe Queen II, inspirata de Greta Garbo, sau de caricaturile de pe coperta albumului “A Kind of Magic” ori de grafica ce a insotit “Innuendo”, pentru Queen a fost mereu o provocare si alegerea acelei imagini perfecte. Dintre toate insa poate ca albumul care includea Bohemian Rhapsody si a fost marele succes intr-un moment critic pentru formatie ar fi si cel care are coperta cea mai inspirata. La baza ei a stat emblema formatiei, desenata chiar de Freddie Mercury, si care avea cate un element pentru fiecare semn zodiacal careia ii apartineau cei patru. John Deacon si Roger Taylor aveau cate un leu, crabul de pe litera Q era pentru Brian May, in vreme ce pentru zodia Fecioarei Mercury a ales doua zane, de o parte si de alta a centrului.
5. David Bowie – The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars (1972)
Unul dintre alter-ego-urile celebre ale lui Bowie, Ziggy Stardust a fost eroul androgin si straniu al discului care a fost primul mare succes pentru artist, care ar fi trebuit sa devina la un moment dat si un musical (proiect abandonat) si care a impus imaginea unui Bowie ce parea cu adevarat ca a ajuns pe Pamant dintr-o alta lume. Fotografia care a devenit repede una dintre cele mai cunoscute coperti de album ale deceniului a fost realizata la Londra, in ianuarie 1972, Brian Ward fiind cel care a reusit sa surprinda imaginea unui Bowie gata parca sa cucereasca intreaga lume. Initial in alb si negru, fotografia a fost ulterior colorata si retusata, iar cadrul urban, sumbru, misterios, era perfect pentru personajul care va ramane pe scena pentru o vreme, pentru ca ulterior sa dispara in galeria creatiilor lui Bowie. Nu va fi ultima data cand artistul isi construia o astfel de existenta alternativa, dar poate ca Ziggy a fost si cel care a avut cel mai mare impact asupra carierei sale de mai tarziu.
6. Depeche Mode – Violator (1990)
Unul dintre albumele esentiale pentru anii ‘90 si cel mai popular din istoria unei trupe care a depasit recent patru decenii de activitate, nu fara momente delicate, dar si bucurandu-se de o comunitate de fani care le-a ramas alaturi, “Violator” era al saptelea disc de studio. Si pentru multi a ramas cel mai bun, promovat si printr-o serie de concerte adesea sold-out, dar si mai multe videoclipuri ce pot fi revazute astazi cu nostalgie. Coperta de o simplitate surprinzatoare – trandafirul rosu avea sa devina unul dintre simbolurile formatiei – a fost creatia aceluiasi Anton Corbijn, vechiul colaborator al trupei si cel responsabil in mare masura pentru identitatea vizuala a acesteia, fie ca era vorba de scena, de copertile discurilor sau de clipurile filmate pentru piesele single.
7. Elvis Presley – Elvis Presley (1956)
Cu albumul sau de debut, Elvis reusea cu o simpla fotografie dintr-un concert din 1955, cand artistul a urcat pe scena intr-un oras din Florida (si nimeni nu si-ar fi imaginat ca in doua decenii va fi unul dintre cei mai cunoscuti cantareti din lume), sa schimbe pentru totdeauna felul in care vor arata copertile albumelor. Nu era prima data cand un album avea o coperta ce iesea in evidenta, la mare distanta de cele de la inceputuri, doar cu numele artistului si eventual al piesei promovare, dar energia, tineretea, carisma si dinamismul unei imagini au demonstrat ca pe viitor oricine va trebui sa aiba nu doar un single sau un album bun, ci si o coperta capabila sa atraga atentia. Nu intamplator peste ani cei de la The Clash se vor inspira de la aceasta fotografie pentru o alta coperta celebra, cea a discului “London Calling”, tot o imagine alb-negru, in concert.
Foto: thebeatles.com, wikipedia.org,
