Paul Gauguin, autoportret
Initial pentru Gauguin pictura fusese o pasiune nevinovata, un mod de a-si petrece orele libere, dar treptat avea sa devina o obsesie si o chemare careia i se va dedica total. Va urma cursurile Academiei Colarossi din 1874, incepuse deja sa isi alcatuiasca o colectie de tablouri impresioniste (inca isi putea permite sa le cumpere) si era tot mai interesat de lumea artistica pariziana. Dupa un prim succes modest, cand un tablou ii este acceptat la Salonul din 1876, incepe sa lucreze tot mai mult. Abia in 1883, cand Gauguin avea 35 de ani, va renunta la tot pentru pictura.
Inainte de a deveni artist, Paul Gauguin a fost si marinar si n primii ani, dupa ce isi abandonase practic familia pentru arta, a lucrat la Canalul Panama. Dupa cinci ani petrecuti pe mari si ani buni petrecuti intr-un birou, conditiile mizerabile din perioada petrecuta ca muncitor la Canalul Panama aveau aproape sa il ucida. Bolnav si sarac, obosit si fara sa isi mai gaseasca timpul necesar pentru arta sa, a fost, dupa cum marturisea ulterior, la un pas de moarte.
Relatia dintre Paul Gauguin si Vincent van Gogh a fost complicata si ramane si astazi, in buna masura, o enigma. La prima vedere cei doi erau legati nu doar de o admiratie reciproca, dar si de maniera particulara in care vedeau pictura, si parea ca vor deveni prieteni inseparabili. Cand Van Gogh il invita pe Gauguin la Arles, in octombrie 1888, era un pas spre o viitoare colaborare de durata. Van Gogh, dorindu-si cu disperare nu doar compania cuiva, dar si un pictor pe masura lui care sa il inteleaga si sa il sprijine – in definitiv singurul care credea in el cu adevarat era fratele sau, Theo – l-a asteptat cu nerabdare pe Gauguin. Aparent, cei doi s-au inteles bine initial si Vincent se bucura la gandul ca va avea cu cine sa locuiasca si sa lucreze. Motivele rupturii raman in mare parte necunoscute. Gauguin era un personaj dificil, adesea ironic pana la sarcasm, foarte orgolios si pastrand o aroganta citadina. Van Gogh se lupta cu propriile tristeti si depresii, iar in locul unui prieten Gauguin s-a dovedit o companie ce il obosea si il facea sa se simta tot mai singur. Dupa o cearta Van Gogh l-ar fi amenintat cu un brici, iar Gauguin a plecat furios la Paris. Cel putin aceasta a fost versiunea lui Gauguin. Va ramane acolo pana in 1891, cand renunta la Franta si la civilizatia occidentala pentru Tahiti.
Cand a sosit in Tahiti, in 1891, a ales sa nu se stabileasca in capitala Papeete, ci intr-o mica asezare, Mataiea. Lucreaza cu inversunare, o localnica ii devine sotie (vor avea impreuna un fiu), descopera fascinat traditiile si obiceiurile locale, dar si culorile luxuriante, stilul cu totul diferit de viata. Pentru prima data se simte cu adevarat acasa, ceea ce nu il va face sa renunte la credinta ca va reusi ca pictor si in Europa si mai ales la Paris, ca va fi recunoscut si admirat.
Revine pentru scurta vreme in Franta, in vara lui 1893, imbatranit, sarac si bolnav, pentru a lua mostenirea ramasa de la un unchi generos. O noua expozitie a lucrarile realizate in Tahiti, organizata in noiembrie, este partial un esec. O licitatie a picturilor sale, in 1895 – cand artistul deja parasise Parisul – este o noua dezamagire. Pleaca din nou spre Tahiti, dezamagit si furios, si se va muta din 1899 in Atuona, unde va muri in 1903.
La trei ani de la moartea artistului, in 1906, 227 dintre lucrarile sale erau expuse la Salon d'Automne din Paris.
Viata sa ii va inspira lui Somerset Maugham celebrul roman Luna si doi bani jumate.
Martie 2016
