Trecut si viitor
Din Palatul Westminster nu mai ramasese practic nimic, si lunga sa istorie parea in zilele de dupa incendiu doar o poveste. Inca din veacul al XI-lea Palatul Westminster servise drept resedinta regala, si cati monarhi, principi trecusera pe aici, unii fiind simpli vizitatori, altii conducand Anglia sau mai apoi Marea Britanie, aducand schimbari si extensii palatului dupa propriul gust si moda vremii, inlaturand arcade si coloane, amenajand sau daramand incaperi, pana in vremea in care din resedinta regala palatul devenea sediul Parlamentului, in 1534. Venise momentul unei schimbari, si la un an dupa incendiu, cand era clar pentru londonezi ca Parlamentul are nevoie de un nou sediu, un comitet anunta ca cei interesati pot prezenta proiectul pentru un nou Palat Westminster. Se asteptau la cateva inscrieri, dar in scurta vreme peste 90 de arhitecti au propus ceva mai mult de 400 de variante, de la unele in ton cu gusturile de altadata la cele poate prea moderne pentru Londra.
Cerintele nu erau tocmai modeste. Pe lotul de aproximativ 240 pe 110 metri, situat pe malul Tamisei, arhitectul trebuia sa reconstruiasca un edificiu avand suficient spatiu pentru cele doua camere ale Parlamentului - Camera Lorzilor si Camera Comunelor - dar si pentru birouri, spatii de trecere, cazare pentru figurile oficiale care ar fi ajuns aici, si intr-un final marcat de suficiente ezitari si reveniri, castigator a fost ales proiectul lui Charles Barry, arhitect celebru in epoca mai mult pentru bisericile si casele proiectate decat pentru proiecte atat de costisitoare. Insa Barry, cu ajutorul unui alt arhitect, Augustus Pugin, va reusi nu doar sa construiasca un nou Palat, dar sa ofere Londrei un reper si un simbol.
Charles Barry si Augustus Pugin
Charles Barry (1785-1860) era un arhitect respectat in epoca, marcat puternic de influenta italiana si nu numai. Calatorise mult, din Orientul Mijlociu pana in Franta, Malta, Italia, si de pretutindeni reusise sa aduca in proiectele sale elemente si tehnici surprinzatoare poate pentru gusturile mai conservatoare. Dar placute si apreciate, pentru ca va construi mai multe biserici, dar si vile, edificii publice, impresionante conace unde adesea pornea de la o structura existenta si o revitaliza cu entuziasm si pricepere. Iar proiectul sau neo-gotic propus pentru viitorul Palat Westminster era nu doar echilibrat si indraznet, dar lua in calcul si cladirile existente atunci in jur, poate principalul avantaj in fata contracandidatilor sai. A contat mult si colaborarea cu Augustus Pugin (1812-1852), la randul sau un talentat
arhitect, care va fi responsabil pentru decoratiunile interioare ale viitorului palat. Barry a fost cel care l-a ales pe Pugin, care i-a cerut acestuia sa faca un plan detaliat cu tot ce era necesar in interior, de la vitralii si mobilier la sculpturi, tapiserii, piese din lemn si metal, un proiect colosal pe care Pugin a reusit sa il duca la bun sfarsit. Platit cu aproximativ 400 de lire la acea vreme pentru aceasta munca titanica, Pugin a ramas pentru multi dintre admiratorii sai de atunci si de acum adevarat artizan a ceea ce este astazi Palatul Westminster, si chiar daca niciunul dintre cei doi nu a apucat sa vada opera finalizata multi l-au acuzat atunci pe Barry ca i-a grabit moartea lui Pugin silindu-l sa munceasca peste masura. Palatul Westminster - un proiect colosal
Dincolo de acuzatii si controverse a fost un proiect faraonic, foarte dificil de la inceput pana la sfarsit, si nici Barry, nici Pugin nu puteau banui cat de greu va fi, dupa entuziasmul cu care fusese pusa pe 27 aprilie 1840 piatra de temelie de catre Sarah Barry, sotia arhitectului Barry. Cantitati imense de piatra si lemn, echipe peste echipe de muncitori, 1180 de camere si peste doua mile de coridoare, scari si arcade, ziduri si etaje, schimbari de ultim moment si, peste toate, neobositul Pugin care propunea mai intai ca desene si apoi in realitate decoratiunile si mobilierul pentru fiecare incapere. An dupa an noul Palat Westminster se ridica asemeni unui gigantic puzzle in fata londonezilor uluiti, cu schimbari ce nasteau adesea mirari si suspiciuni. O noua sala centrala octogonala, modificari radicale in planurile cu care se pornise, unul dintre turnuri devenind tot mai inalt si apoi gazduind un ceas si un clopot, cunoscut sub numele Big Ben. Si au fost destui cei care i-au reprosat lui Barry ca nu face decat sa risipeasca banii orasului pentru o cladire ce parea sa nu se mai termine. Camera Lorzilor a fost gata in 1847, Camera Comunelor in 1852, dar deja se depasise bugetul estimat, ca si timpul alocat constructiei. Obosit, mereu in conflict cu ceilalti, Barry nu va apuca sa termine proiectul asa cum spera, forma din 1860, anul mortii sale, fiind inca departe de modelul initial, mult mai complex, mai ambitios.
In fapt noul Palat Westminster va fi gata abia in 1867. Fusese nevoie de 33 de ani de la incendiul care distrusese vechea structura pentru ca edificiul in stil neogotic, rodul colaborarii Barry-Pugin sa fie in sfarsit gata, simbol si esenta a noii Londre, sediu al Parlamentului si in scurta vreme una dintre atractiile principale. Si foarte popular s-a dovedit un element care initial nici macar nu facea parte din proiect - Big Ben. Uriasul turn cu ceas nu a fost ideea sau creatia lui Barry, desi trebuia sa inlocuiasca o structura similara existenta in fostul palat, acesta apeland la acelasi Pugin pentru proiect. Candva cel mai mare ceas cu patru fete din lume a fost unul dintre cele mai dificile creatii semnate de Pugin, complicatele mecanisme fiind creatia lui Edmund Beckett Denison, avocat si ceasornicar pasionat si a lui Goerge Airy, pe atunci astronomul regal.
Foto: wikipedia.org, architecture.com, alchetron.com,
