Mai mult decat un spatiu de joaca si uriasa expozite pentru creatiile sale, Dali l-a vazut de la bun inceput ca un templu si un omagiu pentru mare sa iubire, enigmatica Gala, pentru artist singura femeie care merita si putea intelege adoratia sa artistica. Daca edificiul isi traise perioada de glorie in secolele XIV-XV, cand Dali s-a decis sa il cumpere, prin 1969, era practic o ruina uitata, ale carei legende mai erau vag cunoscute doar de localnici, insa pictorul a vazut aici potentialul pentru un spatiu straniu si romantic, asa ca alaturi de Gala a inceput amplele lucrari de restaurare. A fost un proiect dificil si costisitor, cel mai important pentru Dali care il vedea din primele zile ca un templu adus cultului pentru Gala, asa cum avea sa declare si sa scrie.
Poate un alt artist ar fi incercat sa refaca pe cat posibil stralucirea stinsa a fortaretei, sa o readuca la farmecul unui Ev Mediu imaginar si perfect, sa caute prin pravalii si colectii mobilier si decoratiuni pe cat posibil potrivite. Pentru Dali era insa sansa unui castel suprarealist. Pastrand in buna parte exteriorul, in interior templul-muzeu a devenit repede un joc. Peretii deteriorati si plafonul prabusit dintr-o camera sunt incorporati in noi linii arhitecturale stranii, spatii mai mari sau mai mici devin galerii de arta, tesaturi baroce si antichitati costisitoare stau alaturi de simboluri bizare din opera lui Dali, portrete si piese de mobilier suprarealiste, fosta bucatarie devine o baie, holurile gazduiesc tablouri, usi se deschid pentru a duce nicaieri, busturi infatisandu-l pe Richard Wagner strajuiesc piscina, sculpturi elefanti pot fi vazute in gradina, iar Gala va primi chiar si un firesc tron aurit. Alaturi de blazoane ciudate si tavane pictate intr-o maniera eterica, peisaje si compozitii amuzante trompe l'oeil, sculpturi si parodii, pictura si mici decoratiuni maure, totul dedicat aceleiasi Gala.
Isi va petrece aici o buna parte a verilor dintre 1971-1982, iar dupa moartea ei, in 1982, va fi si inmormanta in pivnitele castelului, iar un Dali pierdut si cuprins de disperare transforma vechiul castel in ultimul sau atelier si locul unde va fi cat mai aproape de venerata Gala. Va pleca de aici in 1984, dupa ce un suspect incendiu izbucnise in dormitorul sau si isi va petrece ultimii ani departe de templul dedicat Galei, singur si, dupa cum marturisea, asteptand sa o revada. Iar castelul va deveni muzeu deschis publicului in 1996, pastrand colectiile de arta si decoratiuni stranse cu migala si devotiune de Dali, cei din Pubol avand in sfarsit o noua si fascinanta legenda a vechii fortarete.
A.L.
Martie 2016
