Cunoscut pentru romanul sau distopic “Noi” (interzis pret de decenii in Uniunea Sovietica), Evgheni Zamiatin este de aceasta data cronicarul destinului unei familii modeste, Trofim si Sofia Ivanovici, care ajunge sa adopte o adolescenta, Ganka, o orfana care le va schimba vietile pentru totdeauna. In mica lor lume, unde intamplarile vesele sau triste par pentru cei din afara banale si lesne de trecut cu vederea, in viata ce pare ca se scurge monoton si linistit, o asemenea decizie este cu adevarat o revolutie. Iar cand totul s-a schimbat radical si comunitatea este data peste cap, atunci cand apa raului Neva da navala peste locurile de aici, amenintand cu forta sa colosala sa distruga totul, la fel cum mult mai departe, dinspre oras, vin si schimbarile aduse de noul regim. O poveste din Rusia anilor 20 ai veacului la trecut, la prima vedere o poveste despre o familie modesta, la fel ca atatea altele, cartea este si o istorie sincera, directa, a vietii adevarate din acei ani, dincolo de propaganda agresiva in care totul era minunat, ideal, perfect. Intr-o Rusie sovietica unde discursul oficial a devenit repede dogma si orice incalcare poate sa duca la inchisoare si moarte, cei doi soti incearca sa traiasca linistiti alaturi de noua lor fiica, fara sa atraga atentia, fara sa supere, fara sa ceara ocarmuirii ceva. Cenusiu si ignorat, este cea mai buna cale de a supravietui atat cumplitei terori, cat si noului trai de zi cu zi. Numai ca asa cum vor realiza Trofim si Sofia, in lumea noua pacatele, ura si violenta sunt tot cele vechi, dar cumva sunt scoase la iveala si impinse in fata mai mult decat inainte.
Evgheni Zamiatin, Navala apelor, editura Polirom, 2023


































