Auvers-sur-Oise, Franta - Muzeul Absintului

Era in 1981 cand din intamplare Marie-Claude Delahaye da peste o lingura pentru absint, o piesa frumoasa, din argint, bizara pentru cineva care nu stia pe atunci prea multe despre licoarea ce inspirase drame si poezii, halucinatii si dementa, interzisa pentru mai bine de un veac, si ramasa in istorie ca un pandant al poetilor blestemati ai secolului XIX. Dar pentru cineva care vedea pentru prima data un asemenea obiect. lingura perforata, o bijuterie realizata candva de un mestesugar cu geniu de artist bijutier, mai curand arta decorativa decat obiect pur practic, era o provocare. A fost inceputul unei pasiuni ce dureaza de peste trei decenii, rastimp in care Marie-Claude Delahaye a rascolit arhivele si depozitele, targurile de antichitati si colectiile de vechituri in cautarea afiselor, cartilor, documentelor, fotografiilor, paharelor si retetelor de absint.


Edgar Degas, L'Absinthe, 1876

Iar rezultatul final avea sa fie Muzeul Absintului din Auvers-sur-Oise, Franta, deschis oficial in 1994 si reunind in cele cinci sali una dintre cele mai bogate colectii de imagini, obiecte si documente despre istoria absintului. Aici, in mica localitate ce a jucat un rol atat de important in istoria picturii, cei care vin sa descopere istoria si traditiile legate de misterioasa licoare verde vor descoperi nu doar o institutie interesanta, unul dintre putinele muzee dedicate absintului, dar si un loc special. Aparte. Templul Zanei Verzi.

Povestea prezentata pe cele doua etaje ale muzeului incepe in gradina cladirii, cu plante aromatice folosite la producerea absintului, atent ingrijite si etichetate, continuand in sala numarul unu cu prima distilerie, deschisa in 1798 in Elvetia, de Henri-Louis Pernod si Dubied, cel de al doilea fiind, potrivit traditiei, si cel care a cumparat reteta originala de o batrana al carei nume s-a pierdut. Pe atunci era un leac pe baza de plante, folosit pentru a tamadui tot felul de boli, dar Pernod a fost cel care a experimentat si incercat pana sa gaseasca proportiile de plante si alcool devenite astazi clasice. Si tot el a deschis in 1805 prima distilerie franceza, Pernod Fils. De acolo noua bautura a prins si a inceput, dupa cum se vede in cele cinci sectiuni, sa devina tot mai populara.

Au aparut afise uriase, viu colorate, cu soldati si civili descoperind gustul si renumitele calitati curative ale absintului, litografii si picturi, pahare speciale si linguri pe masura, localuri si publicitate in revistele si ziarele din Belle-Epoque. Si daca a treia  sala reproduce pe cat de fidel posibil o cafenea din acea vreme, adesea centrul vietii artistice si culturale a zonei, penultima este dedicata finalului primei parti a povestii absintului, dupa 1860, cand propaganda anti-alcoolica devenea tot mai vehementa. Dar in contra-masura si publicitatea pentru absint era tot mai frumoasa, mai artistica, mai impresionanta, multe dintre cartile postale si afisele originale fiind adevarate capodopere, o lectie de marketing venita dintr-un secol apus.

Ultima sala este si cea mai interesanta, pentru ca este dedicata exclusiv rolului jucat de absint in viata pictorilor si poetilor celebri, de la Verlaine la Rimbaud, de la Van Gogh la Toulousse-Lautrec, Degas, Manet, si poate ca muzeul nu are capodoperele marilor maestri, dar sunt suficiente reproduceri, alaturi de lucrari originale ale unor artisti mai putin cunoscuti, cat sa faca dintr-o vizita aici o experienta memorabila.

Istoria absintului, asa cum este povestita aici, se termina in 1915, anul funest (pentru bautorii licorii verzi) al prohibitiei. Arta si obiecte practice, sticla si cristal, litografii si afise, mobilier si decoratiuni, totul intr-un spatiu inedit si memorabil.

Aprilie 2016