 | Edouard Manet s-a nascut pe 23 ianuarie 1832 la Paris. Tatal sau era sef de personal in Ministerul Justitiei, iar mama era fiica unui agent diplomatic in misiune la Stockholm. Foarte devreme, mai ales datorita unchiului sau care il dusese sa viziteze mai multe muzee, Manet realizeaza primele sale desene, intre care numeroase copii ale operelor celebre care il impresionasera. In loc sa se inscrie la Facultatea de Drept, asa cum isi dorea tatal, Manet incearca sa se inscrie la Academia Navala, renuntand dupa doua esecuri consecutive. |
Deprimat din cauza insuccesului, Manet se decide sa revina la pictura, pe care sa o transforme dintr-o simpla pasiune in singurul scop al vietii. Incepe sa lucreze in atelierul Couture, unde va ramane timp de sase ani. Foarte repede intra in conflict cu maestrul sau, Couture, criticandu-i maniera de lucru si mai ales pasiunea pentru subiectele istorice.
La presiunile tatalui, Manet cedeaza si ramane in atelier. In jurul varstei de 24 de ani, in buna masura datorita banilor oferiti de tatal sau, Manet calatoreste foarte mult, descoperind pe rand Italia, Germania, Austria, Olanda. Paraseste definitiv atelierul dupa ce Couture il criticase dur pentru tabloul Le Buveur d'absinthe. |  |
Edouard Manet este inclus de cele mai multe ori in grupul impresionistilor, de care a fost influentat, fara a se incadra propriu-zis in curent. Mai ales pentru ca in lumea artei pariziene impresionistii erau prost vazuti, chiar cu o anumita ostilitate, Manet a ales sa nu expuna alaturi de acestia, preferand sa participe la expozitiile conservatoare subventionate de guvernul francez. Manet invatase sa picteze intr-un stil traditional, dar maniera sa de lucru va deveni mai spontana dupa ce artistul a vazut lucrarile impresionistilor si mai ales cele ale lui Claude Monet.
Reuseste sa participe la cateva expozitii de mica importanta, unde isi prezinta lucrarile. Cunoaste mai multi artisti ai vremii - Baudelaire, Zola, fotograful Nadar, pictorii Fantin-Latour, Degas, Monet si Pissaro, care l-au influentat si pe care avea la randul sau sa ii influenteze. Manet adopta de la acestia folosirea culorilor deschise si accentul pus pe jocurile de lumina. Cand Franta declara razboi Germaniei in 1870, pictorul se inroleaza in Garda Nationala, sub conducerea colonelului Meissonier, pictor amator, care nu pierde nici un moment pentru a-l sicana pe Manet. Dupa ce Parisul capituleaza, Manet renunta la viata militara si revine la pictura, reusind ca in scurt timp sa vanda mai multe tablouri. Este mereu in conflict cu clasicismul si normele academice ale lumii artistice, fiind refuzat de cele mai mai multe galerii si sali de expozitii.
Scandalizeaza publicul parizian prin subiectele sale indraznete, mai ales prin tablourile care includeau nuduri in pozitii indraznete. Daca subiectele preferate si acceptate in epoca erau cele biblice si cele inspirate de istoria antica, Manet realizeaza scene de istorie contemporana, inclusiv executarea Imparatului Maximilian al Mexicului in 1867. In locul subiectelor de "bun-gust", Manet isi alege temele din viata de zi cu zi, personajele fiind de cele mai multe ori persoane obisnuite sau membri ai boemei pariziene : cersetori batrani, persoane intalnite in cafenele sau trecatori de pe strada. A adoptat repede un stil direct si foarte indraznet pentru standardele si gusturile epocii.
In 1863 tabloul sau Le dejeuner sur l'herbe a fost prezentat la Salon des Refuses, o galerie deschisa de Napoleon III in urma protestelor artistilor ale caror lucrari fusesera respinse la Salonul oficial. Compozitia lui Manet, care prezenta un picnic in padure, incluzand o femeie complet goala in compania a doi barbati complet imbracati, si o a doua in fundal, neglijent imbracata, a facut senzatie, dar in acelasi timp a starnit protestele vehemente ale criticilor.
Manet a devenit astfel o figura centrala in disputa dintre traditia academica si factiunile "rebele" ale tinerilor artisti, care il considerau pe pictor noul conducator al tanarului val. In 1864 doua dintre lucrarile sale au fost acceptate la Salon, iar in 1865 a expus tabloul Olympia, un nud inspirat de o lucrare de Titian, care a provocat din nou furia cercurilor academice datorita realismului executiei.
Tot in acea perioada incep si problemele de sanatate, Manet avand dureri puternice de picioare, care il impiedicau sa lucreze sau sa mearga.
 | Mallarme l-a rugat pe noul sau prieten, Manet, sa colaboreze la publicarea traducerii poemului The Raven, de Edgar Allan Poe, una dintre capodoperele poetului francez. Textul a fost ilustrat cu cinci gravuri ale lui Manet, iar cartea a fost lansata pe piata pe 20 mai 1875, fiind promovata mai ales prin intermediul afiselor. |
Editie limitata la doar 240 de copii, volumul s-a vandut foarte prost, chiar si la pretul de doar 25 de franci. Din cauza proportiilor voluminoase si a ilustratiilor de Manet, pe atunci o figura controversata, dar si din cauza poemului straniu si al faptului ca Mallarme era inca un necunoscut, initiativa celor doi s-a dovedit din punct de vedere comercial un esec.
In 1881 incepe sa evoce anotimpurile prin intermediul figurilor feminine, realizand compozitia Printemps, desi era tot mai bolnav. Incepe sa frecventeze Folies-Bergere, care ii ofera subiectul Bar aux Folies-Bergere. Cele doua lucrari sunt expuse la Salon, de aceasta data bucurandu-se de mare succes.
Artistul primeste si o recompensa tardiva, dar bine meritata - Legiunea de Onoare - cu ajutorul ministrului culturii, un vechi prieten al sau. Cu putin inainte de 25 martie 1883, cand inca lucra, simte ca nu isi mai poate coordona miscarile, ca boala neglijata avansase tot mai mult. Piciorul stang, cangrenat, ii este amputat in speranta de a-i salva viata, dar Manet nu rezista si moare pe 30 aprilie la Paris.
Creatia
Vocatia si mai ales vointa de nezdruncinat l-au ajutat pe Manet sa depaseasca respingerea, ostilitatea si chiar ura anumitor critici, precum si neincrederea unei parti a publicului. Manet si-a facut aparitia in lumea artistica pariziana intr-un moment in care domina traditia academica : un realism minutios care dadea iluzia realului subiectelor, fie ca erau istorice, literare, religioase sau inspirate de actualitate. Acest realism nu era vizual, ci unul dobandit, bazat in principal pe proportii si tehnici riguroase si stiintifice ale perspectivei si redarii modelului.
Pentru Manet, ca si pentru multi dintre artistii tineri, aceasta maniera de a picta nu mai avea nimic de a face cu arta, fiind o simpla reproducere aproape fotografica. Un tablou reusit trebuie sa redea senzatia, cel putin asa gandea Manet. Creatiile sale incearca sa pastreze echilibrul intre constructia plastica - impresia artistica bazata pe desen si culori si echilibrul acestor elemente - si grija de a pastra senzatia. Pentru a transmite senzatia primara Manet si-a simplificat viziunea artistica, retinand doar o imagine schematica, redusa la esential, la simplele opozitii intre umbra si lumina, precum si la siluetele in culori abia modulate.
Le Fifre, tablou realizat in 1866, este un exemplu perfect si una dintre capodoperele lui Manet. Modelul este un mic muzicant militar, adus in atelierul pictorului de un prieten al acestuia. Conturul brut care urmeaza formele fara a defini planuri stabileste un dublu raport de atractie intre figura si spectator. Folosirea culorilor crude, rosul pantalonilor, negrul hainei si simplificarea desenului si volumului se detaseaza pe fundalul care nu pastreaza decat atmosfera scenei, realizand echilibrul plastic al panzei.
