Putinii pasionati de poezie care nu fusesera cu totul prinsi de amenintarea razboiului ar fi putut prin 1916, mai mult din intamplare, sa cumpere un volumas cu aspect modest, semnat de un nume prea putin cunoscut publicului larg, dar cu o sonoritate bizara: Bacovia. “Plumb”, volumul de debut al unui poet pe numele sau adevarat George Andone Vasiliu, un bacauan retras si solitar, dominat de nevroze si pasind adesea, dupa cum marturisea, pe calea lui Bacchus, nu avea sa fie nici pe departe un succes. Mai ales dupa ce o parte a tirajului avea sa dispara in frenezia conflagratiei mondiale, fara ca vreunul dintre potentialii cumparatori sa isi imagineze ca va deveni, candva, o raritate bibliofila. Sau ca Bacovia, in viata lui “civila” functionar prost platit, copist, suplinitor, mai tarziu bibliotecar, traia si va trai o viata saraca si trista, va obtine o diploma de licenta in Drept fara sa profeseze vreodata, sau ca fara sprijinul fanatic al sotiei sale, poeta Agatha Grigorescu-Bacovia, nu ar fi publicat poate mare parte din scrierile de maturitate.Si cu atat mai putin ca acest personaj (pentru ca Bacovia devenise inca din timpul vietii un personaj pur literar) prea putin atras de boema si de socializare, indragostit de poezie si muzica (era un talentat violonist) si cu putini prieteni, va scrie o poezie stranie, de o maladiva tristete, va fi considerat unul dintre cei mai importanti poeti romani si in acelasi timp va fi neinteles sau ignorat de critici cu notorietate. Sau ca intr-o rasturnare de situatie de un humor trist va fi recuperat, medaliat si promovat de noua ocarmuire postbelica (aceeasi care il tinuse intr-un con de umbra si il pusese la index dupa moda vremii) intr-o perioada in care isi dicta ultimele poeme, lipsite de stralucirea trecutului si acuzate, ulterior, ca ar fi simple falsuri ale familiei. Un scriitor unic, aparte si respins sau adorat cu egala frenezie, retractil si prea putin dispus la confesiuni, adesea prezent in paginile revistelor literare din primele decenii ale secolului trecut, pentru a deveni un simbol si un reper atat pentru unii dintre estetii de mai tarziu, cat (mai ales) pentru cei care se simteau stingheri, singuri, respinsi, ratati, dureros de diferiti.
Adrian Jicu ofera intr-un roman surprinzator mai mult decat o biografie. Pentru ca Bacovia, oricat de greu ar fi fost de crezut pentru cei care il citeau arareori sau deloc, avea in exilul sau solitar o surprinzatoare biografie, fie ea in mare parte interioara. Reconstruind cu migala, pasiune si nesperata forta narativa o epoca pe care este usor de simtit ca o cunoaste si intelege ca un cercetator si ca un prozator matur, este o noua biografie a poetului, de la inceputurile in familia unui negustor onest, care nu va fi inteles prea mult din zbaterile si hipersensibilitatea fiului sau, la primele scrieri si incercari, cele dintai texte editate, debutul in volum si titlurile ulterioare, anii de singuratate, alcool, nevroze, socialism idealist si o tarzie poveste de dragoste. Care probabil ca nu i-a salvat doar destinul poetic, mai tanara sotie dovedindu-se un agent literar pasionat si inflexibil, ci si viata.
Sunt multe detalii prea putin cunoscute chiar si celor familiarizati cu opera si viata lui Bacovia, amanunte despre care nu poti spune daca sunt reale, dar sunt verosimile, convingatoare, tuse ce intregesc tabloul si il fac mai viu, mai nostalgic. Mai mult decat o biografie romantata (gen poate pe nedrept blamat de unii cititori) sau una pur literara, este povestea unui Bacovia neasteptat de viu si prezent. Cu tristetile, dramele, abandonurile, caderile si reusitele sale, cat de putine vor fi parut pentru cei din jur. O carte necesara pentru cei care l-au citit, recitit si nu numai.
Adrian Jicu, Iorgu, editura Humanitas, 2022
