Jean-Baptiste Camille Corot (1796-1875) a fost nu doar unul dintre cei mai importanti pictori moderni francezi (a fost chiar numit cel mai mare peisagist francez al secolului XIX, si nu putini au fost criticii de acord cu acest titlu) dar si unul dintre cei mai falsificati. De fapt numarul falsurilor ar fi potrivit expertilor atat de mare incat au aparut chiar si anecdote in presa si in lucrarile de specialitate care spuneau ca din cele 800 de picturi ale lui Corot in jur de 4000 se gasesc in colectiile muzeelor si pasionatilor din Statele Unite. Dupa moarte unui renumit colectionar francez, Dr. Jousseaume, executorii testamentari au inventariat printre numeroase alte opere de arta nu mai putin de 2414 lucrari originale ale lui Corot. La o examinare superficiala o mare parte dintre acestea s-au dovedit simple falsuri, unele nici macar foarte bune, in vreme ce o mica parte dintre imitatii erau realmente remarcabile. Cum nu au fost confiscate multe dintre ele au aparut mai tarziu din nou pe piata de arta ca tablouri autentice. In parte era si vina lui Corot, care bucurandu-se de succes inca din timpul vietii era mai mereu foarte generos cu imitatori mai putin norocosi, unii nici macar nu foarte talentati, carora le permitea sa isi semneze panzele cu numele lui in speranta ca le vor vinde mai usor si la un pret mai bun. Insa nu doar picturile si gravurile pot fi falsificate si vandute ca originale, ci si antichitatile. Mai ales cand vine vorba de un adevarat tezaur etrusc, precum cel descoperit in anul 1744 de un (aparent) norocos taran din satul italian Cortona, asezat in provincia Arezzo. Initial descoperitorul ar fi gasit pe cand isi lucra pamantul o mica sculptura antica, pe care a adus-o repede pentru a fi vazuta si evaluata la primaria satului. Continuand sapaturile s-a gasit in cele din urma o comoara, mai multe bronzuri din perioada etrusca, foarte bine pastrate pentru vechimea lor si care aveau sa fie achizitionate la preturi pe masura si erau adaugate colectiilor prestigioasei ”Accademia Etrusca”. Din pacate spre sfarsitul veacului al XIX-lea, dupa analize atente, s-a constatat ca toate piesele gasite atunci la Cortona sunt de fapt imitatii medievale, nu mai vechi de trei secole. Valoroase si interesante in sine, fireste, insa departe de importanta si valoarea atribuite initial.
Versatil, prolific, talentat si reusind mereu sa isi pastreze umorul, Pietro della Vecchia (1603 - 1678) a fost din toate punctele de vedere un personaj fascinant, dar si un inspirat falsificator. Reusea sa ii imite nesperat de bine pe Titian, Giorgione si pe alti maestri, sustinand mereu ca o face doar ca un omagiu si pentru a-si exersa mana, din admiratie pentru cei care mersesera mult mai departe decat el pe calea implinirii artistice. Amuzant este ca nu arareori astfel de lucrari, altfel de foarte buna calitate si avand doar ”micul” neajuns de a nu apartine maestrilor in cauza, erau cumparate de diversi colectionari pentru sume deloc neglijabile. Si nu putine ar fi ajuns chiar prin galerii si muzee prestigioase, fiind mult mai tarziu identificate ca apartinandu-i lui Pietro della Vecchia, ale carui opere originale, numeroase si adesea exceptionale, sunt in prezent foarte cautate de cunoscatori.
Iar cand vine vorba de vanzatorii falsurilor este adesea nevoie de inspiratie si imaginatie, asa cum a dovedit-o cu secole in urma un anume Richard Breton, tipograf care nu a ezitat spre finalul secolului XVI sa puna la dispozitie amatorilor o bogata colectie de 125 de gravuri in lemn. Le dobandise la un pret de nimic, in stare buna, dar din pacate nu erau semnate, fiind cel mai probabil opera unui imitator si admirator al legendarului Hieronymus Bosch. Breton nu a pregetat, a tras copiile si a vandut seturile de gravuri cu un titlu mai mult decat inventiv: ”Desene facute de Francois Rabelais pentru opera sa Gargantua si Pantagruel”. Cartea publicata in prima sa editie in 1530 fusese un succes. La fel si ideea inspiratului tipograf.
Foto: wikipedia.org
