Povestea lui Gustave Eiffel fascineaza si astazi. Un inginer ce era construit in Franta mai ales pentru podurile sale, solide si sigure, dar si moderne, Eiffel a avut acea inspiratie geniala de a propune Parisului si intregii tari un monument ce nu semana cu nimic din ce se facuse pana atunci. Un colos din otel ce va fi in cele din urma ridicat pentru Expozitia Universala din 1889, turnul este astazi simbolul Parisului si ar fi imposibil sa iti imaginezi orasul in absenta lui – poate de aceea in multe filme si seriale, indiferent de loc, cumva silueta inconfundabila se vede pe fereastra – dar atunci a starnit un veritabil scandal. Au fost campanii de presa care cereau demolarea lui cat mai rapida, proteste oficiale si mai putin, atacuri violente la adresa lui Gustave Eiffel, pe scurt noua sa creatie a starnit pasiuni si scandaluri la care nimeni nu s-ar fi asteptat. Si totusi Eiffel a crezut mereu in turnul sau inalt de 300 de metri, fara sa cedeze vreodata in veritabila lui nebunie, reusind in cele din urma sa incheie constisitorul si giganticul sau proiect. Daca in general romanele ajung sa fie transpuse pe marele sau micul ecran, cu mai mult sau mai putin succes, in acest caz scriitorul francez Nicols d’Estienne d’Orves a ales calea inversa, mai rar intalnita, oferind publicului un roman adaptat dupa filmul “Eiffel” regizat de Martin Bourboulon, o biografie cinematografica incantatoare. Cei care l-au vazut si cei care si-ar dori sa stie mai multe despre Gustave Eiffel pot sa aleaga acum, in locul unei biografii conventionale si poate plicticoase, una romantata, dar care in egala masura nu doar ofera un Gustave Eiffel complex, complicat si viu, dar reuseste si o fresca istorica pasionanta. Pentru multi dintre conationalii sai Eiffel era pana sa inceapa noul proiect un anonim, unul din acei ingineri respectati si necunoscuti marelui public, insa din 1886 incepe sa proiecteze o veritabila nebunie, in raspar cu tot ceea ce insemnase pana atunci Parisul si prin extensie Franta, un monument din metal, de dimensiuni ce pareau imposibile si care, cel putin la prima vedere, era intr-o perfecta incongruenta cu toate celelalte repere ale metropolei.
In paginile romanului Eiffel se lupta cu neincrederea celor din jur, problemele financiare, mai tarziu atacurile in presa, dar merge mai departe in constructia colosului din parcul Champ-de-Mars, increzator ca aceasta este singura solutie corecta pentru monumentul dedicat Expozitiei Universale. Are nevoie de fonduri uriase, materiale de calitate, otet, atat de mult otel, muncitori dedicati, sefi de echipa in care sa aiba incredere, protectia si sprijinul autoritatilor. Si in tot acest timp, cand revine din nou si din nou asupra schitelor sale cu insistenta maniacala a celui care stie ca e la un pas de unica solutie corecta, Gustave Eiffel nu se poate gandi decat la Adrienne, marea sa iubire, care il va ajuta intr-un fel nesperat sa isi termine opera vietii.
Nicolas d’Estienne d’Orves, Eiffel, editura Trei, 2022
