Aparut relativ tarziu in peisajul muzical european si fiind considerat astazi mai curand reprezentativ pentru muzica de petrecere balcanica, acordeonul este insa intalnit si in America de Sud si de Nord - facandu-si simtita prezenta mai ales in muzica populara, folk - si foarte raspandit si in Europa, unde ar fi aparut de fapt primele modele. foto: Roland.com
Cu numeroase variante si adaptari locale, folosit de profesionisti sau amatori entuziasti, acordeonul s-a bucurat de succes din veacul al XIX-lea nu doar pentru ca era versatil si se adapta usor muzicii de petrecere si cantecelor traditionale, dar mai ales pentru ca avea un avantaj greu de ignorat: sunetul era puternic, ajungand chiar sa domine celelalte instrumente. Si in lipsa unei amplificari era cea mai buna optiune.
Dar cand a aparut acordeonul in primele sale versiuni? Existau in China instrumente similare, dar cat de mare a fost influenta acestora este greu de spus. Cele dintai modele au fost atestate la inceputul secolului XIX in spatiul german, si primul care a inventat un astfel de instrument ar fi fost un anume Christian Friedrich Ludwig Buschmann, in 1822. Dar, asa cum se intampla adesea, era mai mult un prototip, si nu s-a gandit sa isi inregistreze inventia, desi aceasta incepuse sa circule, fie si sub forma de planuri. Unele acordeoane similare ar fi fost fabricate in Rusia chiar mai devreme, si prin 1840 existau deja doua fabrici renumite care scoteau pe piata peste 10 000 de instrumente in fiecare an. Dar cum popularitatea acordeonului parea sa fie in crestere chiar si acest numar aparent foarte generos se dovedea insuficient. Si nu era doar un fenomen rusesc, ci acordeonul era tot mai cautat in Germania si Austria, aparea in Ungaria si in tot spatiul balcanic, trecea peste ocean si avea sa fie esential in tangoul argentinian si sa isi gaseasca in acelasi timp interpreti si entuziasti in spatiul imperiului britanic. Practic parea ca este pretutindeni.
Pentru pasionatii de date si documente primul brevet al unui instrument cu acest nume a fost inregistrat de Cyrill Demian, armean de origine, in 1829, la Viena, asa ca cel putin oficial el a ramas in istoria acordeonului ca primul, dar categoric nu si singurul.
foto: Robert Doisneau
Impactul si succesul acordeonului au fost atat de mari incat nu doar orchestrele de amatori, majoritatea categoric talentati, l-au adoptat foarte repede, chiar si muzicieni cu o educatie ”clasica” au fost atrasi de noile posibilitati de expresie.
Producatori mai mult sau mai putin inspirati au adus schimbari, adaptari, au inventat noi versiuni de acordeon, ajungandu-se la forma arhicunoscuta astazi si la cele considerate chiar si de cunoscatori exotice, si pana la jumatatea secolului apareau deja manuale despre noul instrument, precum cel publicat prin 1833 de Adolph Muller, Schule fur Accordion. Noi claviaturi si butoane, inventii aparent banale si totusi atat de utile pentru cei care iubeau acordeonul, partituri si piese scrise special pentru acesta, adaptari si transpuneri. Si pentru cei care se simteau intimidati de dimensiunile acordeonului, inca din 1829 un pasionat de muzica britanic, pe nume Charles Wheatstone, le-a oferit concertina. Un acordeon in miniatura.
