In fata aparatului sau aveau sa se gaseasca de-a lungul anilor Marilyn Monroe, Audrey Hepburn, Lillian Gish, Pablo Picasso, Salvador Dali, Grace Kelly, Greta Garbo, Andy Warhol sau Mick Jagger, pentru a numi doar cativa. Daca la inceput prea putini ar fi avut incredere in cel care debutase in "liga profesionista" ca un talentat si original fotograf pentru Vogue, nu va dura mult pana cand in atelierul sau sa ajunga doar cele mai mari vedete ale lumii politice si artistice, programarile sa fie facute de agenti cu luni inainte, si sa fie o onoare pentru cineva care cucerise Hollywoodul sau fie acceptat pentru o sedinta foto sub ochiul critic si in conditiile stabilitate de Cecil Beaton. Si nu ezita ca in jurnalul sau sa noteze, sa ironizeze, sa surprinda un detaliu necunoscut marelui public, fascinat de imaginea de pe ecran sau de pe scena, in vreme ce Beaton incerca sa descopere nu doar imaginea actorului, ci adevaratul personaj. Uneori cu o sinceritate socanta, in raspar cu cerintele epocii, alteori remarcabil de legat de "subiectul sau", Beaton ofera o dublare a imaginii prin randurile sale. Regina Marii Britanii, pe care o fotografiase inca de la inceputul anilor '40, ca tanara printesa, este "plina de farmec, magnetica, linistita", dar din pacate tocmai acest farmec nu apare in fotografii. Marilyn Monroe, care incepuse deja sa fascineze, este insa pentru Beaton doar un copil naiv care se preface ca ar fi un adult, o "sirena", si cu o rara intuitie fotograful este sigur ca finalul ei va fi unul tragic, pentru ca rolul de vedeta o depaseste. Mick Jagger il fascineaza prin prezenta si trasaturi, il gaseste in egala masura "frumos si urat, masculin si feminin", Grace Kelly este doar "o frumusete fotografica", si fara acest atu nu ar insemna nimic, in vreme ce Elizabeth Taylor, adulata atunci, reprezinta pentru dificilul maestru al artei fotografice tot ceea ce detesta. Este insa in contrapondere fascinat de Audrey Hepburn sau de Salvador Dali, "eroii" altor fotografii devenite celebre.
Elizabeth Taylor vazuta de Cecil Beaton
Un vechi aparat Kodak
Cand Cecil Walter Hardy Beaton (1904-1980) a inceput sa faca primele sale fotografii avea doar un vechi aparat Kodak, cateva notiuni de baza, insa spre deosebire de multi altii, pentru care ar fi fost doar un hobby, Beaton era fascinat si simtea ca pentru prima oara si-a gasit adevarata chemare. Pasionat de muzica, interesat de literatura, mai tarziu dovedindu-se si un inspirat designer, Beaton se va dovedi insa unul dintre marii fotografi ai secolului XX, si mai ales un artist care s-a adaptat surprinzator de repede noilor reviste si unui public mereu avid de imagini memorabile. Prea putin interesat de studii si deloc tentat de o alta cariera, incepe sa lucreze ca fotograf semi-profesionist inca din anii de facultate, cand reuseste sa publice si primele sale compozitii in reviste precum Vogue. Va renunta de altfel la studiile universitare - spre dezamagirea familiei - in 1925 si lucreaza mai mult ca oricand, si accepta orice proiect i se parea promitator. Coperti de carte (va fi chiar un foarte respectat nume in domeniu), portrete, compozitii diverse, totul in perioada petrecuta alaturi de Paul Tanqueray, anii de ucenicie cum ii va numi mai tarziu, cand isi impartea timpul dedicat fotografiei cu cel in care lucra ca designer de costume.
De la Vogue la Casa Regala
In 1927 cei de la Vogue vor avea inspiratia de a-l alege ca un colaborator permanent, si de acolo totul s-a schimbat, si in locul exercitiilor, esecurilor si inversunarii Beaton a inceput sa isi construiasca propria legenda. Ascensiunea sa din anii '30, nu lipsita de controverse, a ramas astazi un exemplu de manual pentru orice tanar fotograf. De la compozitii si incercari Beaton, al carui nume se va regasi adesea in paginile unor publicatii precum Vanity Fair sau Vogue, este respectat si invidiat pentru fotografiile sale din lumea modei si pentru portretele remarcabile. Fara sa para emotionat sau pierdut in fata vedetelor hollywoodiene ale vremii (despre unele a scris chiar randuri acide in jurnalul sau) mereu dedicat muncii sale, perfectionist si pretentios, intrand insa repede in conflict cu cei de la conducerea publicatiilor.
Spre sfarsitul anilor '30 revine in tara sa natala, Anglia, si va fi unul dintre cei mai apreciati fotografi de razboi, documentand cu talent si migala efectele bombardamentelor germane, si unul dintre artistii fotografiei preferati de Casa Regala, Beaton fiind autorul unor imagini remarcabile, devenite iconice in timp. Actori, muzicieni, oameni politici, membri ai Casei Regale britanice, celebritati de ieri, uitate complet astazi, cu totii ajungeau in fata unuia dintre cei mai respectati si admirati maestri ai fotografiei din toate timpurile, si de fiecare data Cecil Beaton parea sa gaseasca acel ceva pentru un portret memorabil.
Audrey Hepburn. Portret publicat in Vogue, in decembrie 1963.
Si in afara de fotografie parea ca Beaton reuseste sa gaseasca timp pentru teatru - nu era doar un cunoscut scenograf, dar si desena costumele, alegea luminile, se implica in toate detaliile unei piese - si in anii '50-'60 este deja o prezenta obisnuita pentru Broadway, dar il vom regasi si la Metropolitan Opera din New York sau pe platourile de filmare ale vremii. Pasionat de scris, isi gasea timp si pentru un interesant jurnal, publicat partial intr-o versiune cenzurata, ce elimina o buna parte din opiniile nu tocmai comode ale unui mare artist.
Sir Cecil Beaton
Cu un numar impresionant de premii si distinctii - a fost nu doar cavaler britanic din 1972, dar a primit si Legiunea de Onoare in 1960 - si unul dintre cele mai influente nume in fotografia moderna, Beaton isi va petrece ultimii ani din viata refacandu-se dupa un atac cerebral, adaptandu-se unui nou stil de lucru, fara sa renunte vreo clipa la vechea sa pasiune. Moare in 1980, la 76 de ani, considerat de noile generatii un maestru si un model.
Foto: thefamouspeople.com, dailymail.co.uk, flickr.com, monicarichkosann.com
