 | Gianni Amelio s-a impus in cinematografia italiana destul de repede, desi initial regia a fost pentru el doar un joc de oameni mari, un fel de a spune o poveste. Palmaresul sau este impresionant, fiind nominalizat la Premiul Oscar pentru regie si fiind singurul regizor care a primit trei Premii Felix la categoria Cel mai bun film european. Stilul sau unic este in egala masura pasionat si auster, reusind sa trezeasca emotii greu de descris prin folosirea celor mai simple imagini. |
Amelio s-a nascut pe 20 ianuarie 1945 in micul sat italian San Pietro Magisano. Cu putin timp inainte ca Amelio sa implineasca doi ani tatal l-a parasit, pentru a se intoarce la familia sa 17 ani mai tarziu. Viitorul cineast a fost astfel crescut de bunica sa, care il ducea in fiecare saptamana la cinematograf, recompensa suprema daca era cuminte. Cand Amelio i-a spus bunicii ca si el vrea sa faca filme, aceasta l-a sprijinit si incurajat sa isi continue studiile. Amelio a urmat Facultatea de Filosofie la o universitatea din Sicilia timp de doi ani si jumatate, renuntand in final. Se muta apoi la Roma, unde va lucra ca asistent al regizorului Vittorio de Seta, pentru a pleca apoi in Spania, unde va lucra la celebrele western-uri spaghetti care ii vor aduce succes.
Termina primul sau film in 1970, intitulat La Fine del Gioco, urmat de numeroase productii importante, intre care se remarca pelicula din 1975, Bertolucci Secondo il Cinema, un pasionant documentar despre cum a realizat celebrul regizor filmul 1900.
In 1982, Amelio a regizat thrillerul politist Colpire al Cuore, colaborand si la scrierea scenariului. A fost primul dintre filmele sale care a avut succes in SUA, ceea ce i-a adus in viitor numeroase oferte si proiecte.
Revine in 1989 cu Porte Apere, o drama tulburatoare, nominalizata la Oscar la categoria Cel mai bun film strain, apoi in 1992 realizeaza poate cel mai bun dintre filmele sale, Il Ladro di Bambini (Copiii furati), povestea a doi copii care calatoresc prin Italia impreuna cu un carabinier. Un succes, a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes, si a marcat si inceputul colaborarii lui Amelio cu actorul Enrico Lo Verso, care va mai juca in alte doua filme ale cineastului.
Urmatoarea pelicula, Lamerica, ii aduce lui Amelio Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Venetia, in 1994, iar povestea celor doi tineri escroci italieni care incearca sa pacaleasca guvernul albanez a emotionat enorm. Filmul, la care Amelio a fost si scenarist, a castigat din nou aprecierea criticii, care l-a comparat pe regizor cu de Sica sau Rossellini.
Marele triumf al regizorului a avut loc la editia din 1998 a Festivalului de Film de la Venetia, cand acesta a castigat Leul de Aur pentru Cosi Ridevano.
In 2000 asociatia ecologista italiana Legambiente l-a angajat pe Amelio pentru a regiza documentarul La Terra e Fatta Cosi. Filmul, prezentat la televiziunea italiana, este povestea unui cutremur care devastat regiunile Irpinia si Basilicata in noiembrie 1980.
