(Rimini, 1920 - Roma, 1993) Nascut la Rimini intr-o familie din clasa de mijloc, Federico Fellini si-a demonstrat inca de tanar calitatile artistice. Inainte de a implini 20 de ani lucra deja pentru mai multe reviste satirice din Roma, intre care "Marc Aurelio", foarte apreciata in epoca. Din 1941 a inceput sa lucreze tot mai mult ca scenarist, colaborand la pelicule importante ca "Roma citta aperta" (1945), "Pais" (1946), "Senza piet"(1948), "Europa 51"(1951). Debutul in regie a fost pelicula "Luci del varieta" (1951), o excursie melancolica in lumea teatrului de varietati. Fellini a fost unul dintre regizorii peliculei, alaturi de Alberto Lattuada. Federico Fellini este unul dintre cei mai cunoscuti si admirati regizori de film, numele sau fiind cunoscut chiar si de cei care nu au vazut vreodata unul dintre filmele sale. Numele "Fellini" a devenit un simbol pentru cinematografia bizara, teatrala, un echivalent a ceea ce reprezinta Hitchcock pentru thriller. Stilul sau regizoral este in mare parte marcat de escapadele din copilarie. Copilul Federico fusese inscris la o scoala cu internat, de unde, intr-un act de rebeliune romantica, a fugit pentru a se alatura unei trupe de circ. Aventura a durat putin, dar amprenta sa este vizibila in viziunea creativa a marelui regizor. Fellini facea deja parte din lumea artistica italiana inainte de al doilea razboi mondial, in principal prin colaborarile cu teatrele din Roma. La inceputul anilor '40 lucra deja la radio si ca scenarist. A scapat de recrutare din cauza unei incurcaturi norocoase, actele sale fiind pierdute de comisie. Talentul sau de scenarist l-a adus in atentia marelui regizor italian Roberto Rossellini. Fellini a fost unul dintre scenaristii capodoperei lui Rossellini, "Roma citta aperta" (1945). Primul film a carui regie a semnat-o singur a fost "Seicul alb" (1951). Dar prima sa pelicula importanta este cu siguranta "I Vitelloni" (1953). Desi foarte putin cunoscuta in afara Italiei povestea unui grup de tineri ajunsi in pragul maturitatii si obligati sa accepte si sa inteleaga noi responsabilitati avea sa inspire si alti regizori, intre care George Lucas sau Barry Levinson. Succesul international vine in 1954 cu "La Strada". Filmul reflecta fascinatia lui Fellini pentru circ, Anthony Quinn jucand rolul unui atlet. "La Strada" a castigat Oscarul pentru cel mai bun film strain, primul premiu important pentru Fellini. Acesta avea sa castige din nou statueta in 1957, pentru "Nights of Cabiria". Principalul personaj al peliculei este o prostituata cu o "inima de aur" si la fel ca si "I Vitelloni" a inspirat si alti regizori, cel mai cunoscut film de gen fiind "Pretty Woman". Majoritatea filmelor realizate de Fellini in anii '50 sunt profund marcate de realism, sub influenta lui Rossellini. Dar ruptura de clasic vine in 1960 cu "La Dolce Vita" un film care a socat si a incantat in egala masura. Desi aceasta productie mai are elemente ale stilului realist ea este inceputul celei de a doua perioade din cariera lui Fellini, marcand si inceputul unei colaborari de durata cu Marcello Mastroianni. "La Dolce Vita" este unul dintre acele filme rare care schimba atitudini si chiar impun noi termeni. Personajul principal este Paparazzo, un foto-reporter plictisit, care urmareste cu inversunare celebritatile momentului pentru acea imagine rara care sa-i aduca gloria. Numele personajului a dat nastere termenului de "paparazzi", atat de intalnit astazi. Fellini nu s-a oprit aici ci a "recidivat" cu prima sa pelicula cu adevarat personala "8 1/2". Filmul, receptat de multi critici ca autobiografic, il prezinta din nou pe Mastroianni in rolul unui regizor de film luptand cu inversunare pentru ca proiectul sau sa capete viata. "8 1/2" este plin de secvente fantastice, impletite cu realism. Personajele amintesc de cele pe care regizorul le intalnise in lumea circului, fiind indraznete si chiar dramatice. Aceasta directie a fost continuata in 1965, cand in "Juliet of the Spirits" a prezentat aventura unei casnice plictisite de monotonia cotidiana, care se refugiaza in lumea sa interioara, un univers fantastic. A fost primul sau film color si inca un succes intr-un sir ce parea fara sfarsit. Abia peste patru ani avea sa regizeze din nou, rezultatul fiind "Satyricon" (1969), chiar daca reactia criticilor si a publicului a fost mai curand de respingere, lipsind entuziasmul cu care erau primite filmele lui Fellini. Urmatoarele pelicule au suscitat la fel de multe controverse, regizorul fiind acuzat ca nu mai are energia si talentul din tinerete si ca nu face decat sa se auto-parodieze. O revenire spectaculoasa a fost "Amarcord" din 1974, un succes de public si critica ce amintea de vremurile bune si care i-a adus cel de al patrulea Oscar. In anii '80 Fellini a inceput sa lucreze tot mai putin, pe masura ce starea sa de sanatate se deteriora. Problemele fizice si mai ales cele psihice l-au facut sa fie tot mai instabil si mai plictisit. Se spune ca de-a lungul vietii ar fi avut sapte tentative de sinucidere, desi cei care l-au cunoscut mai bine sustin ca este doar o poveste rauvoitoare. A reusit sa termine in 1984 "And the Ship Sails On" pentru ca in 1990 sa regizeze ultimul sau film, "The Voice of the Moon". A primit un nou premiu Oscar pentru intreaga activitate, dar pentru Fellini era deja prea tarziu, povestea se apropia de sfarsit. In locul unui final potrivit celebritatii sale si pe care poate si-l dorea extravagant si socant, marele regizor a murit de un banal infarct pe 31 octombrie 1993. Alaturi de "profesorul" sau Rossellini, Fellini este considerat unul dintre maestrii cinematografiei italiene si mondiale. Viziunea si mai ales curajul sau regizoral il definesc drept un maestru al artei filmului, ultima perioada a activitatii sale nu s-a remarcat prin filme valoroase, raman insa acele capodopere din epoca in care avea energia si inspiratia care il faceau sa mearga mai departe. |
