 | Unul dintre cei mai importanti regizori ai filmului mut, celebru pentru peliculele sale in care imbina tehnicile expresionismului german cu un anumit intimism si cu tehnici suprinzatoare pentru acea epoca. Biografii si mai ales criticii de film nu pot spune prea mult despre inceputurile acestui mare regizor, pentru ca din cele noua filme realizate in Germania, unul singur - Nosferatu, eine Symphonie des Grauens - este cat de cat complet, restul fiind total sau partial distruse. Nici cele realizate dupa Nosferatu, deci din 1922, nu s-au pastrat decat ca fragmente. Asa ca o imagine a perioadei de inceput a lui Murnau se bazeaza in principal pe marturiile epocii si pe memoriile celor care au avut sansa de a-l cunoaste. |
Pe numele sau adevarat Friedrich Wilhelm Plumpe, regizorul s-a nascut pe 28 decembrie 1888 Bielefeld, in Germania. In copilarie si adolescenta era tacut, mereu foarte serios si parca preocupat de ceva. Se inscrie la Universitatea din Heidelberg, unde studiaza arta si literatura si participa la cateva productii teatrale studentesti, avand sansa de a atrage atentia regizorului Max Reinhardt, care se decide sa il ajute. Concert, regizorul ii va oferi o bursa, pret de sase ani, timp in care Murnau va invata si lucra in teatrul lui Reinhardt din Berlin. In ciuda opozitiei vehemente a familiei, Murnau accepta si va juca in numeroase spectacole, fiind in acelasi timp asistent de regie, ocazie pentru a-l studia cu atentie pe Reinhardt. Situatia dureaza pana la izbucnirea primului razboi mondial, cand Murnau este nevoit sa plece pe front. Lupta ca aviator, dar avionul sau este doborat deasupra Elvetiei neutre, dar asa-zisul "prizonierat" se va dovedi o perioada deosebit de fasta. Murnau reuseste sa faca primii pasi in regie si incepe sa lucreze pentru prima oara cu film, compiland materiale de propaganda pentru Ambasada Germaniei.
Revine in tara dupa terminarea razboiului si imediat intra in industria filmului, regizand Der Knabe In Blau in 1919. In urmatorii doi ani va regiza alte sapte filme, cu suviete variate si, potrivit marturiilor, realizate in diferite stiluri (filmele nu s-au pastrat, supravietuind doar fragmente). Apoi, la sfarsitul lui 1921, incepe sa lucreze la cel mai ambitios proiect de pana atunci - Nosferatu. Ar fi trebuit, potrivit lui Murnau, sa fie cea mai importanta adaptare cinematografica a celebrului roman "Dracula" de Bram Stoker, iar subiectul se potrivea perfect atat gusturilor publicului german, cat si atmosferei expresioniste din cinematografia germana de atunci. Dar cum studioul nu a putut sa cumpere drepturile de autor de la fundatia Bram Stoker, Murnau s-a vazut nevoit sa improvizeze. A schimbat numele personajului din Dracula in Nosferatu, perioada de desfasurare, numele personajelor secundare, detalii mai mult sau mai putin importante, cadrul si finalul povestii. Era prima productie a studiourilor Prana-Film GmbH, dar avea sa fie si ultima, pentru ca firma si-a declarat falimentul atunci cand vaduva scriitorului, Florence Stoker, a dat compania in judecata pentru plagiat, castigand. Decizia instantei, in lipsa despagubirilor, a fost ca toate copiile filmului sa fie distruse. Ar fi fost sfarsitul capodoperei lui Murnau, daca mai multe exemplare nu ar fi fost deja distribuite in intreaga lume. Filmul s-a pastrat, dar trecerea timpului, montajele neinspirate si distrugerea copiilor au dus la trunchierea filmului, unele scene fiind definitiv pierdute.
Chiar daca Nosferatu, eine Symphonie des Grauens ar putea parea prin subiectul sau un film "usor", este de departe cea mai importanta realizare a regizorului, intr-un stil marcat de expresionism si lansand tehnici si clisee care au supravietuit si au fost folosite pana la saturatie ulterior. Nu a fost un succes extraordinar, dar publicul l-a apreciat, iar cota de piata a lui Murnau a crescut, alimentata si de scandalul declansat de proces.
Partea din film care avea loc in Transilvania a fost de fapt filmata in Slovacia, iar castelul lui Nosferatu era de fapt Castelul Orava din nordul tarii.
Nici urmatorul film al lui Murnau, Der letze Mann din 1925, nu era cu mult diferit. Daca Nosferatu este un exemplu perfect al filmului mut german - daca nu atat prin subiectul care poate fi privit si ca o metafora a descompunerii morale a tarii invinse - prin tehnica si regie. In Der Letze Mann Murnau incearca altceva, o prezentare a vietii cotidiene la scala redusa, un studiu minutios care va purta numele Kammerspiel, inspirat de maniera de lucru a lui Reinhardt. Este o reala capodopera, prabusirea unui modest portar, un om-masa, un anonim care se distruge definitiv, iar interpretarea lui Emil Jannings este magistrala. A fost cel mai important film german al anului, foarte apreciat de critici, iar aceasta pelicula, desi nu prea gustata de fanii lui Nosferatu, avea sa ii duca atat pe Murnau cat si pe Jennings la Hollywood.
Inainte de a ceda ispitei Hollywood-ului, unde producatorul William Fox il astepta, Muranu a mai realizat doua filme in Germania, ambele fiind adaptari cinematografice ale unor piese clasice, avandu-l in rolul principal pe acelasi Jannings. Primul a fost Tartuff in 1925, bazat pe piesa lui Moliere, iar cel de al doilea a fost Faust, din 1926. Faust a fost mai mult decat o simpla adaptare, a fost incercarea lui Murnau de a crea o poveste, o productie unica, si in parte a reusit. Dar tentatia era prea mare, iar Murnau a plecat in America, sperand ca aici va avea toate resursele necesare.
Cel putin la inceput acest fapt a fost o realitate. Studiourile Fox l-au primit ca pe un invingator, cu toate onorurile datorate unui mare regizor, punandu-i la dispozitie tot ceea ce isi dorea : fonduri, colaboratori, actori, decoruri. Nu era deloc un calcul gresit din partea producatorilor. Daca Murnau reusise cu modestele resurse din Germania sa creeze filme de succes, ce ar fi putut face avand la dispozitie totul.
Primul proiect avea sa fie urias chiar si pentru Hollywood. La cererea lui Murnau a fost cumparat un scenariu al scriitorului sau preferat, Carl Mayer, o adaptare a The Journey To Tilsit. Hermann Suderman's Lithuanian Story. A lucrat fara nici o interferenta din partea producatorulor, a construit decoruri uriase, turnand atatea duble cate dorea, pentur a obtine in final primul sau film american : Sunrise. Era in final un film german, turnat in America, avandu-i in rolurile principale pe Janet Gaynor si pe George O'Brien. Construit in stil european, este un film extraordinar vizual si atmosferic, fiind primit cu elogii de critica si castigand numeroase premii. Numai ca reactia publicului nu a fost foarte buna, pelicula fiind un esec de box-office. Acest relativ esec, cel putin din punct de vedere financiar, avea sa afecteze serios colaborarea dintre Studiourile Fox si Murnau.
Aparitia filmului sonor nu a fost deloc benefica pentru Murnau, mai ales pentru ca producatorii nu stiau ce sa faca in viitor cu productiile ample aflate deja in lucru, dar care trebuiau sa fie filme mute. Urmatorul film al lui Murnau, Four Devils (1928), o drama din viata circului, a fost realizat greu, pe masura pe producatorii interveneau pentru a obtine un film potrivit gusturilor publicului american. Furios, Murnau este la un pas de a renunta la contract, dar accepta sa realizeze un nou film, Our Daily Bread (1930), care trebuia sa fie o saga a vietii rurale din partea de vest a SUA. Numai ca, din diverse considerente, in principal financiare, ambitiosul proiect a fost redus la o poveste a unei fete de la oras, ajunsa intr-o localitate rurala care o percepe ca o intrusa. Filmul a fost rapid numit City Girl si a fost masiv editat, fiind inserat cateva scene sonore, pentru a profita de noua tehnologie. Dar cum publicul era fascinat de filmul sonor, City Girl a trecut neobservat si a marcat finalul perioadei americane pentru Murnau.
A reusit sa mai realizeze un ultim film, finantat si produs chiar de el, o pelicula non-comerciala si experimentala, Tabu, in 1930. A fost singura sa colaborare cu documentaristul Robert Flaherty si ar fi trebuit sa fie o imbinare de film artistic si documentar, fiind realizat in Marea Sudului, "actorii" fiind locuitori din Polinesia. Regizorul a insistat ca acest film sa fie o adevarata rapsodie a iubirii, iar rezultatul avea sa fie cantecul de lebada al lui Murnau : un imn adus frumusetii naturale, oamenilor si locurilor din Polinesia. Dar filmul va fi lansat la cateva zile dupa moartea neasteptata a cineastului.
Pe 22 martie 1931 lumea filmului il pierdea pe unul dintre marii sai regizori, ucis in urma unui banal accident de masina in apropiere de Los Angeles. Se pare ca regizorul, obosit de drum, cedase insistentelor valetului sau de a conduce masina. O clipa de neatentie fusese suficienta pentru ca masina sa se rastoarne. Grav ranit, Murnau a fost dus la spital, unde a murit la scurt timp. Lasa in urma productiile sale germane, cate supravietuisera, precum si filmele americane, din pacate mai putin apreciate si considerate mai comerciale.
