inchide

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
Artline.ro pe FaceBook Artline.ro pe Twitter Multimedia
ro | en
Contact
Upload lucrari

Jurnal de Craciun

0 Comentarii
IOAN PINTEA s-a nascut la data de 26 octombrie 1961, în satul Runcu-Salvei, jud. Bistrita-Nasaud. Absolvent al Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Cluj-Napoca (sectia Teologie pastorala) în1994. Bibliotecar la Biblioteca Judeteana Bistrita-Nasaud (1984-1990), director la Centrul Judetean pentru Conservarea si Valorificarea Creatiei Populare Bistrita-Nasaud (1991-1993), redactor-sef al revistei Renasterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului si consilier cultural al Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului. Din 2002 este sef serviciu la Centrul Judetean pentru Cultura Bistrita-Nasaud. Este preot paroh in satul Chintelnic.Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.Initiator inainte de 1989, alaturi de Mircea Oliv, Virgil Ratiu si Gheorghe Suciu al Saloanelor culturale Liviu Rebreanu, la care participa: N. Steinhardt, Gabriel Liiceanu, Alexandru Paleologu, Andrei Plesu, Mihai Sora, Andrei Cornea etc. Debut - Antologia Alpha '85, Editura Dacia, 1985.Impreuna cu Lucian Valea, Cornel Cotutiu, Andrei Moldovan, Ion Moise reediteaza in anul 1990, la Bistrita, revista Minerva, serie noua. Fondator, impreuna cu I.P.S. Serafim, Nicolae Stroescu Stanisoara si Pr. Simion Felecan al revistei Mitropoliei Ortodoxe din Germania Deisis (Munchen). Redactor-sef pana in anul 1996 al acestei reviste. Ca student, redacteaza si devine redactor-sef al primului numar din revista Logos, editata de Institutul Teologic de Grad Universitar Cluj.Reediteaza, la Bistrita, in 2003, impreuna cu Olimpiu Nusfelean, Virgil Ratiu si Ion Moise, revista Miscarea literara, fondata de Liviu Rebreanu. Este redactor-sef al acestei reviste.Volume publicate: Frigul si frica (versuri), Editura Dacia,1992, Primejdia marturisirii. Convorbiri cu N. Steinhardt, Editura Dacia, 1993 (ajunsa la editia a III-a), Insotiri in Turnul Babel (eseuri si dialoguri), Editura Omniscop, 1995, Mormantul gol (versuri), Editura Dacia, 1999, Gradina lui Ion (versuri), Editura Aletheia, 2000, Bucuria intrebarii. Parintele Staniloae in dialog cu Ioan Pintea, Editura Aletheia, 2002, Admiratii ortodoxe (eseuri teologice si literare), Editura Limes, 2003, Mic jurnal discontinuu, Editura Eikon, 2006, Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia, urmate de Jurnal, Editura Humanitas, 2006. Este autorul textului Slujbei de canonizare a Cuviosului Pahomie de la Gledin(2006). La rugamintea autorului, este ingrijitor al principalelor editii N. Steinhardt aparute dupa moartea acestuia.

Se apropie sarbatorile Craciunului. Zapada intirzie sa vina. Toamna a intrat in prelungiri. Copilul din mine refuza un Craciun fara zapada. Citesc Dickens, citesc Cosbuc... Am nevoie macar de ninsorile din cartile lor! Cu gindul la zapezile de altadata imi savurez amintirile legate toate in acest moment de ierni grele, taranesti, miraculoase.
Troienele inalte de la Runc, pe care impreuna cu Vasile scriam cu degetul numele fetelor la care visam, gerul si frigul de pe inaltimile Tiblesului revarsat si oprit brusc in gemuletele casei bunicilor sau Rohia cu omaturile ei calme si dulci in puful carora locuia insusi Craciunul (nu spunea Parintele Nicolae si Iordan Chimet ca Rohia e "tara Craciunului"?!) ma proiecteaza intr-o lume de care am atita nevoie astazi.
Ieri am fost prezent in Sinagoga pentru prima data la sarbatoarea Hanukkah. Am vazut pe viu, extrem de emotionat, cum rabinul Abraham E. a aprins luminarile. Vocea lui grava mi-a adus pe loc aminte de puterea si biruinta lui Iuda Macabeul. Pentru citeva clipe am avut in fata imaginea unui popor care, mereu de-a lungul istoriei lui, a prefacut suferinta in biruinta. Astazi am ascultat un miniconcert Mozart si am inteles (a cita oara?!) de ce Parintele Nicolae imi spunea ca pe muzica lui se intra in Rai. Muzica lui Mozart e o "divina degajare", e ca Duhul. Bate unde vrea si cind vrea. Cu asemenea momente asteptarea iernii e mai usoara. Mult mai usoara. De fiecare data cind vorbea despre atei, Parintele Nicolae aducea in discutie, entuziast si ironic, argumentul cardinalului Ottaviani: Ateii nu sunt numai necredinciosi ei sunt mai ales nenorociti. In ceea ce ma priveste, cunosc doar doi atei. Mihail Alexandrovici Berlioz si Ivan Nicolaevici Ponirev. Sunt ateii lui Mihail Bulgakov din Maestrul si Margareta. Profund necredinciosi si profund nenorociti.
Stefan Ciltia este un povestas. Pictura lui creeaza personaje. Fabuloase. Fantastice. Reale. Magice. Lucrarile lui povestesc despre o lume plutitoare. Plutirea e semnul distinctiv. Chipurile (cu ochi mari si migdalati) oscileaza intre clovni si sfinti. Sfinti si ingeri cu masca si fara masca.
Cindva, cind toate cartile lumii, la un loc cu personajele si descrierile lor, se vor topi, detaliile din pictura lui Stefan Ciltia vor ramine. Vor ramine ca o marturie justa a unei lumi, creata cindva de Dumnezeu si de Maestru, pentru o mai buna si mai dreapta intelegere a creatiei.
Vad, cind focul divin se va fi stins, pe deasupra pamintului nou, plutirea Zburatorului din Sona... Poate va fi impacarea Domnului cu omenirea...


2005. Nasterea Domnului. Anul Nou. Boboteaza. Foarte multa lume la Biserica. Mereu cu gindul la Biserica primara am in minte finalul capitolului II din Faptele Apostolilor: "Si zi de zi intr-un cuget staruind in templu, si-n casa fringind piinea, impreuna isi luau Hrana intru bucurie si intru curatia inimii, laudindu-L pe Dumnezeu si avind har la tot poporul" (Biblia diortosita de Arhiepiscopul Bartolomeu). Colindul din vremea impartasirii absolut coplesitor. Am senzatia sfinta ca, vorba Avvei Megethios, intreaga suflare din Biserica devine coruri-coruri si se suie la ceruri. De Boboteaza vorbesc credinciosilor despre Botezul lui Ioan si Botezul lui Iisus. Fara sa-i apostrofez, le citesc, printre altele, un fragment din Ioan Gura de Aur rostit de Sfint tot cu ocazia Botezului Domnului, undeva in Constantinopol, si simt cum ii pun pe ginduri. Spune Ioan Gura de Aur: "Voi toti sunteti astazi veseli si numai eu sunt trist. Intr-adevar, cind imi arunc ochii peste multimea aceasta duhovniceasca, cind vad aceasta bogatie nesfirsita a Bisericii si cind ma gindesc apoi ca odata cu trecerea sarbatorii va pleca in graba si multimea aceasta de aici, ma intristez, ma doare sufletul ca Biserica, ea care a dat nastere la atitia fii, nu poate sa se bucure de ei la fiecare Sfinta Liturghie, ci numai in sarbatori". Accept ca este absolut real ceea ce spune Hrisostomul. Ma incumet sa spun ca la Biserica se merge (macar) in fiecare Duminica si Sarbatoare. Nu din cind in cind, nu ocazional, nu din capriciu, ci din principiu.


In noaptea de Craciun, impreuna cu Violeta primim la Casa parohiala cetele de colindatori. Vin copii, tineri, virstnici, batrini. Colindam si stam la povesti pina noaptea tirziu. Ne minunam de bogatia si frumusetea acestei ierni. O iarna greu de reprezentat, cu bucurie spun, chiar si de ilustratele comerciale. Troiene uriase in curtea si in gradina Casei. Suntem colindati de domnul profesor si doamna invatatoare Mariasiu, de Olga si Mihai Pop. A doua zi si a treia zi le intoarcem colinda. In toate sarbatorile slujesc Sfinta Liturghie si Vecernia. Timpul ramas il folosesc pentru citit si recitit. Citesc Ileana Malancioiu Recurs la memorie, convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Andrei Plesu Despre ingeri, Marea miza de Mihai Sin, un scriitor foarte important, scos printr-o complicitate tacita din literatura contemporana, Simion Mehedinti, Crestinismul romanesc, recitesc doua interviuri cu M. Sin, publicate in revistele "Vatra" si "22": acide, sincere si barbatesti, revad cu alti ochi textul lui Alexandru Sever despre N. Steinhardt intitulat Epistola despre convertire din "Apostrof" si ma acuz ca atunci cind l-am citit prima data nu l-am inteles si l-am criticat dur, cred, din prea multa dragoste pentru Parintele Nicolae. Recitindu-l, pe ici pe colo, ii dau dreptate si lui Al. Sever. Nu per total, desigur. Parcurg si revad pagini din Jurnalul lui Mihail Sebastian. Tulburatoare viata acestui mare scriitor evreu. Un destin farimitat, facut bucati, praf si pulbere, sfirtecat intre marii prieteni romini: Eliade, Noica, Cioran, Ionesco, Camil Petrescu, Nae Ionescu etc. si propria matrice iudaica, singele evreiesc. Sebastian, de foarte, foarte multe ori excesiv de dilematic, spune: "Mi-am amintit dintr-o data ca Iisus e evreu, lucru pe care nu-l realizez niciodata indeajuns, si care ma obliga sa ma gindesc din nou la teribilul nostru destin". Retin un portret complet: Camil Petrescu.
Acest Jurnal imi spune precis ce s-a intimplat in si intre anii 1935-1944 in Romania. Nu am nevoie de alte exegeze si marturii, nici macar de cele ale lui Zigu Ornea sau Leon Volovici. Imi este de ajuns depozitia lui Sebastian. O cred.


Orice munca fizica sau psihica ma oboseste la un moment dat. Liturghia niciodata. "Daca nu slujesc Liturghia, mor!", spune Sfintul Ioan de Kronstandt. De fiecare data cind ies dupa Liturghie din Biserica simt cum sufletul nu mai sta la locul lui si, intr-o pendulare aproape sesizabila, recucereste intregul corp. Il ridica din amortire, somnolenta, epuizare. "Oboseala" e grea, apasatoare, dulce, aromata si atinsa, cred, de pregustarea Imparatiei. Senzatie acuta de odihna in miscare. Gindesc, in acest caz, ca nu am muncit, ci am lucrat. In munca esti sclav. In lucrare esti serv si slujitor.

Munca tine de Adam cel cazut, lucrarea de Hristos cel Inviat. Cind l-a asezat pe Adam in gradina Raiului, Dumnezeu i-a dat porunca "ca sa o lucreze si sa o pazeasca" (Fac. 2, 15), dupa cadere Adam a dobindit munca: obositoare si grea "in sudoarea fetei" (Fac. 3, 19). Nu degeaba se spune: "a fost muncit de Cel Rau", nu intimplator se vorbeste despre "muncile iadului". In Biserica savirsesti lucrare: "Tatal meu pina acum lucreaza; si Eu lucrez" (Ioan 5, 17) spune Mintuitorul. Si tot El se refera nu la muncitor, ci la lucrator: "Vrednic este lucratorul de plata sa" (Luca 10, 7). "Iata plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre..." (Ioan 5, 17) etc. La birou, in fabrica, la patron, muncesti. Pe cimp, in gradina, in livada lucrezi. Taranul roman care a inteles foarte bine liturghia de dupa liturghie spune: "Ma duc la lucru".

Un parinte din Pateric, intrebat de ucenic de ce maninca in timp ce lucreaza, ii raspunse acestuia: "Ca sa socotesc mincarea nu ca pe un lucru, ci ca pe un sublucru".
Cind voi fi in stare sa fac diferenta, si sa o si pun in practica, intre munca si lucrare?! Atunci si numai atunci voi fi Preot cu adevarat.


Sfintului Ioan Gura de Aur nu-i gasesc o definitie mai potrivita, mai adecvata decit aceasta: gura lui Dumnezeu, Cuvintul lui Hristos.
Citesc zilele acestea Scrisorile din exil pe care Arhiepiscopul Ioan le-a adresat diaconitei Olimpiada si celor ramasi credinciosi. Ce mare barbat, ce mare sfint acest Ioan Gura de Aur!, exclam din cind in cind. Dar nu despre scrisori vreau sa scriu deocamdata. Doresc sa amintesc si sa-mi reamintesc mie insumi cazul Ioan Gura de Aur.
Fiu de ofiter, absolvent al scolii de retorica condusa de Libanius, cu veleitati pentru avocatura si profesorat. Refuza avocatura si profesoratul, fuge de preotie. Ascet. Hirotonit in cele din urma diacon si preot. Arhiepiscop al Constantinopolului. Autorul Liturghiei care ii poarta numele. Opera sa, cuprinsa in Patrologia Graeca (J.-P. Migne): 18 volume. Reformator al vietii bisericesti. Arestat si exilat.
Am spus caz pentru ca Sfintul Ioan Gura de Aur a fost depus din treapta de Arhiepiscop printr-un miselesc si ordinar Sinod "de la Stejar", orchestrat de intrigile Arhiepiscopului Teofil al Alexandriei. Cu "ajutorul" acestuia, al palatului si-al imparatesei Eudoxia, in anul 404, de Invierea Domnului (!!!) este arestat si trimis in exil in Cucuz. Moare la virsta de 58 de ani in drum spre fortareata Pityontis, punctul terminus al exilului, linga Comana Pontului.
Ce mi se pare important de remarcat este faptul ca Arhiepiscopul Teofil, cel care a provocat exilul Hrisostomului, face parte din galeria ilustra a Parintilor din Pateric. Apoftegmele despre el il numesc chiar "Fericitul arhiepiscop Teofil"... Ca teolog am un regret, o nedumerire, o mihnire. Portretul facut de Cristian Badilita Arhiepiscopului Teofil in ultima editie din Pateric, aparuta la editura Polirom, Iasi, este complet si definitiv: personaj ambiguu, admirat si detestat, inteligent, cult, ambitios, adversar nemilos al cultelor pagine, dar in acelasi timp si persecutorul monahismului egiptean.
Omeneste vorbind, sint de partea Sfintului Ioan Gura de Aur, il am la inima, fara Liturghia lui : cum spune alt Sfint, Ioan de Kronstadt : n-as putea trai, dar, crestineste cugetind, nu-l pot abandona nici pe Arhiepiscopul Teofil. Chiar daca deocamdata cunosc doar aceste doua motive: Patericul il prenumara intre personajele lui cu adevarat sfinte: Antonie, Arsenic, Pimen, Ioan cel Pitic, Vasile cel Mare, Efrem, Macarie Egipteanul, Evagrie etc. si Apoftegma a IV-a care ii apartine a ajuns, fragmentar desigur, unul dintre cele mai adinci si profunde texte din rinduiala ortodoxa a inmormintarii.
Se cuvine, spun, sa nu judecam, deoarece Dumnezeu are discernerile Sale dumnezeiesti, dar, cred, se cade sa meditam, sa invatam si daca se poate sa elucidam acest caz :, Ioan Gura de Aur : Arhiepiscopul Teofil, ridicindu-l la nivelul Imnului dragostei din Corinteni 1-13. E greu, dar nu e imposibil. Crestinismul e minune, scandal, sabie, impacare si pace deopotriva. Iisus pe cruce: "Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac" (Luca 23,34). Stefan, asistat de Saul, viitorul Pavel, omorit cu pietre: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!". Sfintul Ioan Gura de Aur, inainte de a-si da duhul (gindindu-se cu siguranta si la Arhiepiscopul Teofil): "Slava lui Dumnezeu pentru toate!"


Parintele Nicolae il adora pur si simplu pe Sfintul Mina. Sus la Rohia, in biblioteca, in chilie, in drum spre Lighet, la trapeza am asistat deseori la scene nastrusnice si de-a dreptul nevinovate. Isi pierdea cheile, isi ratacea bastonul, nu-si gasea mataniile, isi uita mapa cu manuscrise, cutia cu medicamente… pe loc il invoca pe Sfintul Mina. "Nu stii, dragul meu, cit il iubesc pe Sfintul Mina! Sint ramolit! Sint un batrin senil si zapacit! La virsta mea numai el ma poate salva! Imi pierd cheile, imi uit medicamentele, imi ratacesc bastonul… Ce mai, Ioane! O pacoste! O belea! Asta sint. Noroc cu Sfintul Mina!"
Imi povestea mereu, cu lux de amanunte, panicat si extrem de serios despre cit de rapid si eficient intervine Sfintul Mina in "netrebnicia" lui. Drept pentru care citea destul de des Acatistul Sfintului si spunea tuturor, mai ales intelectualilor subtiri, carturari si farisei, de ce lucruri mari si minunate este in stare acest Sfint. Ma implora parinteste, atunci cind ma rog sa nu-l uit in rugaciunile mele. "Sa-l ai Sfint la batrinete pe Mina e cea mai mare binecuvintare de la Dumnezeu, draga Ioane!", imi spunea si ridea ca un copil rau care si-a aflat jucariile pierdute.


Am recitit cu placere si fara ipocrizie Adela. Cu siguranta cea mai exemplara poveste despre virtutea iubirii pasionale. O carte despre melancolia si amarul iubirii dintotdeauna. Nimic vulgar, nimic obscen. Imi plac paginile livresti care fac trimitere la Anna Karenina, Creanga, Turgheniev, Chopin, Liszt, Schopenhauer… Iubirea primeste consistenta, chip…
N. Steinhardt a scris un text foarte scurt : doua pagini de carte : (repovestind, de fapt, observatiile lui Tolstoi), dar foarte semnificativ, despre Anna Karenina. Prietenul meu mai tinar, Simion, spune ca e cel mai tare text despre romanul lui Tolstoi. Il discutam adeseori. E vorba aici despre felul in care se pune capat iubirii. Dupa savirsirea adulterului "Vronski nu mai are in fata lui pe mult rivnita, minunata doamna Karenina, ci corpul dezvelit al unei femei pe care a posedat-o; si-l priveste cum s-ar uita un criminal la cadavrul victimei sale". Problema lui: "cum sa se descotoroseasca de acest corp?". Conchide Steinhardt: "Din clipa in care s-a produs actul trupesc, nu s-au schimbat numai relatiile dintre un barbat si o femeie, ci si intreaga situatie a intrat sub alte constelatii si poarta alte nume".
Prin urmare, in Adela amorul e neimplinit, insa iubirea ramine frumoasa si vesnica. Doctorul Codrescu si Adela, dincolo de despartirea de facto, isi traiesc iubirea mai departe. "In acest moment incepu trecutul", scrie diaristul.
Martin Heidegger intr-o scrisoare catre Hannah Arendt: "Irumperea brusca a prezentei celuilalt in viata noastra este ceva ce depaseste orice putinta a noastra de a intelege. Un destin omenesc se daruie altui destin omenesc, iar a te pune in slujba iubirii curate inseamna a pastra aceasta daruire de sine la fel de vie precum in ziua dintii".
Iubirea e daruire de sine, dar mai e si slujire. Iata ce se spune la Facere, 29,20: "Si a slujit-o Iacob pe Rahila sapte ani; si anii acestia i s-au parut citeva zile, pentru ca el o iubea".


Intr-o scrisoare catre Constantin Noica, data recent publicitatii de Gabriel Liiceanu, N. Steinhardt ii marturiseste filosofului de la Paltinis ca, pregatindu-si crucea pentru mormint, a vrut sa scrie pe ea: "N. Steinhardt, monah maramuresan". A renuntat, totusi, si in cele din urma a inscriptionat doar atit: "Monahul Nicolae". Pina astazi crucea din micul cimitir al Manastirii Rohia are acest nume. Scurt si cuprinzator. Povestea inscriptiei spune multe despre calugarirea sincera a ovreiului Nicu-Aurelian Steinhardt. Nu numai ca a dorit sa fie "roman", nu numai ca a dorit sa fie crestin-ortodox, nu numai ca a dorit sa ajunga monah, dar, in cele din urma, a poftit din inima sa fie… maramuresan… Mai sa fie! L-am intrebat la un moment dat: "Unii spun ca v-ati calugarit din interes. Ce le spuneti?" "Le raspund pe sleau: au dreptate, de trei ori le dau dreptate, din interes, din cel mai mare interes, absolut din interes: doresc din inima si cuget sa ma mintuiesc. Asta mi-e scopul! Asta mi-e interesul!"


O proorocire a lui Vladimir Soloviov extrasa din Scurta povestire despre Antihrist: "Europa, in secolul XXI, se prezinta ca o uniune de state mai mult sau mai putin democratice: Statele Unite Europene". Ce ziceti?


Despre Sfinta Treime vorbim, nu de putine ori, alambicat. Predicile noastre destepte si savante sint uneori ridicole in fata poporului dreptcredincios. Ne trebuie putina atentie si trezvie ca sa acceptam ca, de pilda, despre cea mai complicata dogma a Bisericii cel mai bine si mai profesionist vorbeste tot el, poporul dreptcredincios. Faptul ca, prin semnul Sfintei Cruci, el marturiseste Treimea cea de o fiinta si nedespartita, si prin asumarea (in timpul Sfintei Liturghii) a ecfoniselor intelege, dincolo de rigorile gramaticale, desfiintarea in Treime, ar trebui sa ne fie de ajuns pentru a pricepe ca, de fapt, lucrurile atit de mult complicate de noi sint, dincolo, in pronaos si naos, foarte, foarte limpezi.


Ma deranjeaza colportajul despre Apocalipsa si despre 666. Imi sufoca reflectia buna, lucida si responsabila despre sfirsitul istoriei si cea de-a doua venire a Domnului. Sint consternat ca asemenea evenimente incap pe mina unor mesageri meschini care vad in paliativele modernitatii (ingaduite si ele de Dumnezeu) tot soiul de draci si dracusori.
Pornind de la o disputa recenta despre generatia katehontica, am parcurs citeva texte, le-as spune, fundamentale, despre katehon.
Cu adevarat Katehonul, venirea Antihristului si biruinta deplina a lui Hristos sint momente-cheie, care trebuie reperate cu toata seriozitatea. Si trebuie propovaduite ca atare din toate punctele de atac. In aceasta lupta responsabilitatile sint impartite. Armata katehontica e alcatuita din clerul trezit si intelectualii imbisericiti.
Prin urmare, sfirsitul lumii nu sta in "basne si eresuri". Nu sta, insa, nici in propaganda desantata a unor insi obscuri, care, din pacate, numai katehoni nu-i poti numi. Dimpotriva.


Fericitul Ieronim: "Dumnezeu este milostiv din fire si pregatit sa-i mintuiasca cu iertarea pe aceia pe care nu-i poate mintui cu dreptatea".
Citesc in paralel doua texte strasnice despre "nedreptatea lui Dumnezeu". Autori: doi evrei convertiti la crestinism. N. Steinhardt si Richard Wurmbrand. Cei doi autori aduc in discutie, de fapt, paradoxul exprimat de Sfintul Efrem Sirul: nu huliti spunind ca Dumnezeu e drept. Ambele texte sint, de fapt, predici. Nonconformiste, fara sa fie blasfemiatoare si lucide fara sa fie reci si rationaliste. Ca sarea in bucate. Desigur ca nu sint nici siropoase, nici gaunos-evlavioase, dar nici hulitoare, cum am fi pregatiti, la prima vedere, sa credem. Predica lui N. Steinhardt se numeste oarecum interogativ-expectativ "Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu?" si a fost rostita din amvonul Rohiei oamenilor, iar cea a lui Wurmbrand afirmativ-exploziv "Legile nedrepte ale Domnului" si a fost rostita ingerilor si lui Dumnezeu in inchisoare. Concluzia lui N. Steinhardt: "Bucurosi sa fim ca Dumnezeu nu este drept. De vom fi judecati numai dupa dreptate, sintem pierduti. De intra cu noi la judecata dreapta, osinditi vom fi pina la unul. Din fericire pentru noi insa, Dumnezeu nu judeca numai dupa dreptate, ci si dupa mila, dragoste si indurare : adica, de fapt, dupa nedreptate". Wurmbrand, il cheama pur si simplu pe Dumnezeu la interogator, apostrofindu-L si precizindu-I in fata "nedreptatile" de care e in stare. Asistam la o rafuiala de exceptie intre om si Dumnezeu. "In prezenta altor oameni trebuia sa Te laud."

Acum insa sint liber sa-ti pun intrebari, si chiar sa-ti fac reprosuri, cum facusera inaintea mea atit David, cit si Iov", indrazneste omul Richard. Reprosurile nu contenesc, dar nici Nadejde nu se lasa mai prejos. Ea il absolva pe om de blasfemie si pe Domnul de nedreptate. Nu cuvintele stricte ale porunicilor, ci intentia iubitoare a Domnului. "Cine stie daca Iisus, in drumul Lui spre noi pentru a ne ajuta, n-a observat vreo floare cu petalele gata sa cada la pamint sub povara stropilor de roua, si S-a oprit s-o scuture de povara ei".Imi aduc aminte ca la un moment dat povestind despre Leon Bloy si despre evreitatea Mintuitorului, N. Steinhardt mi-a spus: "Sa stii, Ioane ca, desi am avut multe, grele si foarte urite pacate, la Judecata ma voi apara cu strasnicie in fata Dreptului Judecator… Nu ma voi lasa cu una, cu doua… Ma voi bate pentru mintuirea mea! Ii voi vorbi Domnului ca de la ovrei la ovrei…"Potrivit lui Isaia (1,18) ("Veniti sa ne judecam, zice Domnul"), pastorului Wumbrand si monahului Nicolae, Judecata va fi reciproca.

Ieri am inmormintat-o pe tanti Anisca Osan. O femeie foarte credincioasa, fara sa fie ostentativa si bigota. Incercata, precum Iov, de suferinte fizice nenumarate (a trecut prin 17 operatii), nu si-a pierdut increderea in Dumnezeu. S-a impacat pina in ultimul ceas cu gindul ca suferinta Mintuitorului e mai presus de orice suferinta. Faptul ca nu a avut copii a facut-o sa fie uneori trista, abatuta, cu gindul in alta parte. Ca preot am simtit de multe ori acest lucru. Nu se plingea, nu vorbea nimanui despre povara ei. Chiar daca nu era Mama, tacea si punea toate acestea in inima ei. De multe ori am surprins-o intr-o asemenea stare. In seara dinaintea inmormintarii, dupa Panihida, am privit, oarecum intimplator, icoanele si fotografiile de pe peretii camerei in care tocmai ne-am retras pentru priveghi. Intre ele, la loc de cinste, intr-o rama mica si cocheta, folosita in general la inramarea fotografiilor de familie, tanti Anisca a inramat dorul, durerea si regretul ei matern: doua iconite, asezate una linga alta: Maica Domnului cu Pruncul Iisus in brate. Am inteles pe loc cum Dumnezeu se face el insusi copil pentru cei lipsiti de copii. Am aflat, fericit, in seara cu pricina, ca Pruncul Iisus, fiul Fecioarei Maria si insasi Maria, fiica lui Ioachim si a Anei, au "copilarit", nestiuti de nimeni, timp de 45 de ani, intr-o casa din Chintelnic, datorita rugaciunilor neincetate ale Mamei Anisca.

Ma simt instantaneu atras de intelectualii care cultiva (si traiesc) arta moderatiei, prudentei si discernerii. Nu ma tem sa afirm, indiferent de confesiunea careia ii apartin, ca acestia si numai acestia ard si mintuiesc in jurul meu duhurile rele si samavolniciile spiritului modern. Pe Sorin Antohi, pe care l-am vazut prin lecturile mele in "umbra" buna a lui Adrian Marino, il socotesc ca fiind intrutotul carturarul ideal care sa "judece" in termeni exacti evlaviile seci si triumfalismele Ortodoxiei noastre. "In acorduri fine", cum el insusi spune intr-un recent interviu acordat lui Mihail Neamtu. Un interviu sincer si deopotriva sever despre secularizare, teologie si boicotul istoriei. L-am citit cu atentie si am ajuns la concluzia ca nu doar "soborul neo-ortodoxistilor" ne va scoate pe noi, ortodocsii, din intunericul si bezna flecarelii, ci si ceilalti, citiva, unii dintre ei umanisti, risipiti pe ici pe colo, fara mare tevatura, dar, punind punctul pe i si, de ce nu, zgiltiindu-ne din cind in cind din dulcele confort al traditiei noastre secularizata prin imitatie si anchilozare. Dincolo de o hiperestetica dandy ortodoxista, dincolo de un dandysm imitativ-tardiv si de o moda mimetica neo-ortodoxista, nevoie de induhovnicirea reala, prin credinta si incredere, a spiritului modern. Marturisirea de credinta a lui Sorin Antohi e de folos. Cel putin pentru "cei care credem"…

Revin la Antonie de Suroj si la cartea lui Scoala rugaciunii.
De la rugamintea unuia dintre ucenici adresata lui Iisus: "Doamne, invata-ne sa ne rugam"… si pina astazi facem eforturi disperate sa ne rugam bine, si, din pacate, ne rugam prost si foarte prost. Nu stim ce cerem. Ne rugam nechibzuit. Cerem mai mult decit multumim. Sintem glosolalici. Mici dorinte fudule le transformam orgoliosi in asa-zise rugaciuni; ginduri inutile cu care ne hranim zilnic sint aduse in fata lui Dumnezeu ca si cum El ar avea timp sa le asculte; chitibusuri si "felurimi" care de care mai gogonate le prosternam inaintea altarelor nadajduind, chipurile, ca Dumnezeu le va binecuvinta… "Nu stiti ce cereti!" spune Domnul. Comentind rugaciunea Vamesului si a Fariseului, Mitropolitul Antonie spune ca atunci cind ne rugam trebuie sa-I cerem lui Hristos, in primul rind, sa desfaca piedicile religiei, sa aiba mila, sa ridice portile dreptatii si sa-si coboare milostivirea pina la noi. De asemenea e de dorit sa nu facem indigestie in ceea ce priveste rostirea mecanica a rugaciunii. (Daca vorbesti intruna il lipsesti pe Dumnezeu de prilejul de a spune si El ceva). "Trebuie sa fii realist in rugaciune, tot asa cum ai simtul realitatii in viata obisnuita".
De retinut: te poti ruga neincetat daca intelegi ca fiecare zi din viata ta nu-ti apartine, ci apartine Domnului. Hristos nu va sta la nesfirsit pironit pe cruce pentru tine, mai e nevoie si de efortul tau (Cine vrea sa-mi urmeze Mie sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie); cea mai mare deznadejde naste, instantaneu, cea mai cutezatoare speranta si cea mai puternica rugaciune; petrecerea impreuna cu tine insuti si constientizarea linistii tale pot deveni rugaciunea ceruta tesalonicenilor de catre Pavel: rugaciunea neincetata. Exemplul taranului francez care sta nemiscat in capela ceasuri intregi fara sa faca ceva si care la intrebarea preotului: Ce face? raspunde: "Eu ma uit la El, El se uita la mine si amindoi sintem fericiti", nu e altceva decit Rugaciunea deplina. Plenitudinea. De aprofundat: intilnirea din desert dintre Moise "cel perspicace", trufas, teolog si pastorul blind, jertfelnic si smerit cu inima. Scoala rugaciunii seamana foarte mult cu Daruind vei dobindi (Cuvinte de credinta). Nu intimplator si Steinhardt si Bloom fac referinte la Sfintul Filip Neri si la romanul lui Dickens Pickwick Papers. Aleluia!

Evreul "bun" pentru altii. Asa e stigmatizat N. Steinhardt intr-o publicatie oarecare din Tel Aviv.
In Romania Judaica. O istorie neconventionala de Tesu Solomovici descopar o intrebare-cheie, dupa cum spune chiar T.S., dintr-o scrisoare a lui V.R., publicist evreu din Israel, expediata catre N. Steinhardt la inceputul anului 1989, care are drept tema, desigur, am inteles bine, convertirea acestuia: "La ce gindesti dumneata, calugare Nicolae, la ora doua noaptea?". De retinut: corespondenta dintre cei doi are loc cu putin timp inainte de moartea lui Steinhardt. Fata de raspunsul-epigrama adresat lui Mirodan, scrisoarea lui Steinhardt catre V.R. este absolut cutremuratoare. Soc si scandal. Sincera pina peste poate!"Eu unul nu va ascund ca ma rog si pentru evreii omoriti in padurea Jilava si pentru legionarii asasinati de pramatia de Carol al II-lea";"Nu e bine! Romanii nu au executat ordinul de a-i ucide pe toti evreii. Antonescu s-a impotrivit cu hotarire. O stiu din gura lui Radu Lecca (comisar pentru Romanizare in anii 1941-1944): mi-a fost vreme destul de indelungata coleg de celula la Jilava si ne-am imprietenit. Exista/…/ un timp pentru suparare, dar exista : citez din Vechiul Legamint : si o vreme pentru uitare, iertare si impacare. Tinerea aceasta de minte migaloasa si exacerbata numai a raului invenineaza mai ales sufletul celui care nu poate depasi stadiul sufletesc al vendetei. Sa nu uitam: nimeni nu-i fara pacat, iar lumea nu-i matematic impartita in buni si rai, iar noi, evreii, nu detinem cu exclusivitate monopolul bunatatii, dreptatii si infailibilitatii"; "Monahii acestia, neamul acesta de pastori si de tarani : oamenii acestia atit de diferiti de mine, m-au primit, inteles si acceptat cu o marinimie, o bunavointa, o rabdare, o simpatie care au desfiintat orice bariera si ma fac sa ma simt la ora 2 a.m., ora adevarului, cu totul neframintat de dubii: citusi de putin strain, stingher, nefericit, nostalgic ori gindind sa ma intorc din drumul pe care am apucat".

Luca 12,16-21. Pilda omului bogat caruia i-a rodit tarina. O pilda in care Dumnezeu ride pur si simplu de om. E, de fapt, singurul loc din Noul Testament in care cuvintul "Nebune!", cazut ca un traznet, ca un tunet din gura lui Dumnezeu peste planurile si socotelile omului nostru se transforma intr-un binecuvintat hohot de ris. Acest om bogat si nesabuit care crede si se increde doar in propriile sale puteri, isi face planuri cu nemiluita, ofera sufletului ceea ce de fapt se cuvine trupului, e lacom, fudul, mindru si prost, ii provoaca Domnului, nu mila, nu parere de rau, nu indurare, nici macar stupoare, ci un mare si nestapinit hohot de ris.
Domnul ride atunci cind uitam de El, cind, robiti de planurile si idealurile noastre, ne lipsim de El. Si risul Lui, dupa cum vedem din aceasta pilda, nu e complezent, e de-a dreptul tragic si fatal. Are dreptate Woody Allen: "Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rida, spune-i ce planuri ti-ai facut".
In "rugaciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli si pentru toti credinciosii" (Ioan, 17, 5) se spune: "Si acum preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o de la Tine, mai inainte de a fi lumea". Cred ca foarte important in acest verset este sa distingem cuvintele: Cu slava pe care am avut-o de la Tine, mai inainte de a fi lumea. Sa deosebim aceste cuvinte de fiecare data cind vorbim despre Nasterea Mintuitorului! Pentru ca nu trebuie sa ne inselam crezind ca Iisus exista pentru noi numai de la nasterea sa din Betleemul Iudeii. El, ne spune textul ioaneic, a existat inainte de a fi lumea. Deci, participarea Mintuitorului la creatie este un act evident. Iisus Hristos are o "biografie" nevazuta de ochii omenesti, o lucrare perceptibila si constatata de om doar dupa creatie. Nasterea in "iesle" in Betleem are pentru omenire un rol covirsitor, deoarece aici s-a revelat intruparea Lui, ni s-a dezvaluit pentru totdeauna istoricitatea Domnului si consubstantialitatea dumnezeiescului cu omenescul. Dumnezeiescul (tinind de slava dinainte de inceputul lumii) s-a descoperit intr-o continua realitate in timpul vietii publice a Mintuitorului. Ce sunt vindecarile orbilor, eliberarea demonizatilor, intoarcerea femeilor pacatoase la Dumnezeu, inmultirea piinilor si a pestilor, chemarea vamesului Levi, potolirea furtunii pe mare, mersul pe ape, invierea, inaltarea la cer, reintoarcerea printre apostoli, daca nu efecte ele acestei dumnezeiri? Ce sunt patimile, moartea umilitoare, biciuirea, incununarea cu spini, daca nu integrarea in omenesc, in lumesc, in specificul nostru intrinsec?Ce este preluarea pacatelor noastre, daca nu definitivarea unei actiuni divine si desavirsirea unui plan care incepe "mai inainte de a fi lumea", trece prin Betleemul Iudeii, prin Golgota si se sfirseste in infricosatoarea judecata, care nu este altceva decit un inceput nou, un luminos si orbitor paradis cosmic? Iata, deci, intrebari si raspunsuri care se contin intr-o modalitate comunitara si care ne indeamna, de ziua nasterii Domnului, sa meditam la ceea ce inseamna pentru noi toti miracolul de care se infricosau imparatii si demnitarii si se bucurau pastorii si inteleptii. Dovezile profetice despre venirea lui Mesia sunt clare. La fel semnele care au binevestit inainte de toate sfinta nastere. Ce este foarte important de adaugat? Dupa credinta noastra, socotim ca trebuie sa intelegem aceasta Nastere ca fiind un fenomen ceresc si omenesc in acelasi timp. Domnul a luat trup omenesc pentru a fi mai aproape de noi, oamenii, omul de linga noi, calauza si slujitorul nostru. Felul, modalitatea, regula prin care sfinta nastere s-a instituit in lume este cu totul iesita din comun. Si aceasta pentru ca Dumnezeu a dorit ca Fiul Sau sa ne fie frate, sa ne fie : ca om : semen.
Dumnezeu nu a dorit si nu doreste
sa-l separe pe Fiu de om. Dimpotriva, intre cer si pamint, El a descoperit Cuvintul, care pecetluieste dialogul, comunicarea, cuminecarea. De aceea respecta pe jumatate un proiect uman. Imprejurarile in care vine pe lume Pruncul sfint sunt (in parte) evident omenesti si evident ceresti. Omenesti: ieslea, saracirea prin care ne-a venit mintuirea, bucuria pastorilor, darurile magilor de la Rasarit; ceresti: prezenta ingerilor, oastea cereasca, laudele si slava care vin din sideral.
Cu nasterea din Betleemul Iudeii, omenirea se face martora la cel mai important eveniment pe care il cunoaste istoria omenirii: prima venire a Fiului dumnezeiesc pe pamint, intiia infatisare a lui Mesia in chip de prunc preaslavit. Omenitatea pe care Mintuitorul a luat-o de la venirea Sa pe lume ne va fi restituita : ca un remember : doar la plecarea lui (trupeasca) de aici, de pe inaltimile Golgotei. Si nasterea si moartea tin, paradoxal, pentru noi, crestinii, si de bucurie si de durere. Sarbatorescul care s-a instituit la cele doua evenimente ne garanteaza ca nasterea n-a fost degeaba, ca moartea si invierea s-au succedat intr-un ritm cosmic si mistic, nicidecum intimplator.
Sa privim nasterea Mintuitorului dincolo, dincoace si in sarbatoresc. Sa nu abdicam de la ideea ca sarbatoarea Nasterii Domnului repeta, reface in contemporaneitate luminata intimplare din ieslea Betleemului, din locul sfint deasupra caruia Lumina s-a transfigurat in voce dulce si infricosatoare: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire!" (Luca, 2, 14).

Port cu mine ca pe un talisman de mare pret albumul Flondor editat de Georg Lecca. Un album-catalog fascinant, ilustrat cu lucrari si insemnari din diferite perioade de creatie. Se numeste De la "111"+"Sigma" la "Prolog". O marturisire plastica despre devenire. Un mare pictor, Constantin Flondor, da marturie despre cum e cu putinta sa te desparti de experimentele orgolioase si trufase ale plasticii si, plenitudinar, sa cunosti, pictind, adincimile si inaltimile smereniei mintuitoare. Trecut prin focul experimentelor (happeninguri, instalatii), sedus de mecanismele, elaborarile si tehnicile postmoderne, dar mereu dispus in constiinta lui de pictor sa picteze, devine, odata cu fondarea grupului Prolog, o adevarata energie crestina."Nu se poate sistematiza vidul la infinit, trebuie la un moment dat cautata plenitudinea", spune Constantin.
Privesc lucrarile lui cu luciditatea omului credincios (am in casa un Plinsu-mi-s-a) si descopar sensuri, intelesuri si temeiuri netrecatoare. Vazduhul, faina, piinea, gradinile, florile, Adormirea Maicii Domnului, Lemnul lui Hristos, cerurile, Aer-ul, plinsurile (dupa Eminescu) ce pot fi altceva daca nu o frumoasa si inteleapta Proscomidie pentru captarea slavei lui Dumnezeu?
Rememorez zilele pe care le-am petrecut impreuna cu Constantin inainte de '89. La Beclean, Bistrita, Botosani... Revad scrisorile primite. Imi aduc aminte ce mult a contat pentru mine prima intilnire cu el. Datorita lui am redescoperit un alt Eminescu. Un Eminescu al vazduhurilor, cerurilor, aerului, lacrimii. Un Eminescu transfigurat, transparent. Un Eminescu, inteles in acest sens, perfect doar de Constantin Flondor si Dan C. Mihailescu. Am momente cind ma gindesc insistent la acea intilnire. Era iarna, in decembrie. "Asteptam filosofii, Craciunul si Anul Nou", cum bine scrie intr-o epistola trimisa din Timisoara si datata "simbata, 11 februarie, Anul Eminescu"...
Inspirat de Cernerile lui din faina am pus pe hirtie un poem pe care i l-am dedicat. Poemul se numeste chiar asa: Constantin. Vorbeste, ca multe dintre lucrarile lui, despre Piine si Piinea care s-a coborit din cer.Gasesc in Dan C. Mihailescu (Perspective eminesciene) un comentariu amplu la Eminescu si implicit la vazduhurile, cerurile, plinsurile, aerul lui Constantin Flondor. Il reproduc cu sentimentul ca am descoperit sinergia comentar-pictura-poezie. Privesc Plinsu-mi-s-a si citesc din Dan C. Mihailescu... "Aer-matrice, elastic, dens, umed si infinit irizat, suflare diafana de zefir, aer sclipitor, vioriu, aer ingreunat si leganator, purtind in sine lucrarea pamintului ca pe un rod pe care il daruieste cerului, aer impodobit, aer covirsitor..."

Citesc o insemnare a criticului Gheorghe Grigurcu despre cum nu l-a cunoscut pe N. Steinhardt. "N-am vorbit niciodata fata-n fata cu N. Steinhardt", noteaza. S-au auzit doar la telefon. La capatul celalalt al firului, "Parintele Nicolae de la Rohia /…/ se interesa de lucrul meu, de sanatatea mea, ca si de cea a tatalui meu, pe atunci grav bolnav, cu aerul de-a ma veghea, cu mare delicatete, dintr-un cer duhovnicesc"..., spune criticul.
Eu l-am cunoscut fata catre fata pe Parintele Nicolae si una stiu: pentru Gheorghe Grigurcu avea o consideratie aparte. Era criticul (si poetul deopotriva, pentru ca a scris in Escale in timp si spatiu despre poezia lui) pe caracterul caruia conta. Mi-a si spus la un moment dat: "Draga Ioane, sint critici multi si buni, dar putini dintre ei au si caracter. Grigurcu e unul dintre acestia: putini, buni si cu caracter!".

Ioan  Pintea
Voteaza


Pe acelasi subiect: Adam | Ioan Gura de Aur | Turnu Babel | bibliotecar | teologie
Comentarii 0 comentarii
Scrie comentariu
Introdu mai jos textul de aici
Scrie in casuta de mai sus codul de verificare
Alte articole din:
Noutati
Lacul Lebedelor la Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski din Constanta
Lacul Lebedelor la Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski din Constanta

8 februarie 2020, ora 20, Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski, Constanta Cei care iubesc muzica lui Ceaikovski si povestea din " Lacul Lebedelor " se vor putea bucura de unul ...

IT Dansa in premiera la Bucuresti
IT Dansa in premiera la Bucuresti

28 noiembrie 2019, ora 20, Sala Mare, Teatrul National Bucuresti Compania de dans a Institutului de Teatru din Barcelona va sustine pentru intaia oara un spectacol in Romania, premiera facand parte ...

Bucharest Gaming Week 2019 la Palatul Parlamentului
Bucharest Gaming Week 2019 la Palatul Parlamentului

4 - 10 noiembrie 2019, Palatul Parlamentului, Bucuresti Cel mai important eveniment dedicat pasionatilor de jocuri video din tara noastra si industriei de game development revine in perioada 4 - 10 ...

Vladimir Horowitz in fata publicului
Vladimir Horowitz in fata publicului

Desi era unul dintre cei mai mari pianisti ai epocii sale - si potrivit specialistilor unul dintre cei mai buni din toate timpurile - Vladimir Horowitz suferea adesea de un trac ingrozitor, care pur ...

Summer Well 2019
Summer Well 2019

10-11 august 2019, Domeniul Stirbey, Buftea Festivalul Summer Well a adus la editia cu numarul noua, care va avea loc in perioada 10-11 august 2019 pe Domeniul Stirbey din Buftea. Daca in anii ...

Elevii vor primi gratuit... adrese de e-mail

Unele unităţi de învăţământ din Prahova în care învaţă sute de copii nu dispun de condiţiile minime necesare desfăşurarii unei activităţi civilizate. Toaletele ...

Diamantul Beau Sancy, scos la licitatie la Geneva

Diamantul Beau Sancy, care a ornat coroana purtata de Maria de Medici pe 13 mai 1610, data la care a fost incoronata regina a Frantei, va fi scos la licitatie pe 15 mai, la Geneva. Potrivit AFP, ...

Manifestări cultural-artistice pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi, la Sibiu

Oraşul Sibiu, capitală culturală europeană în 2007, va găzdui vineri o serie de evenimente cultural-artistice dedicate integrării prin artă a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi, sub ...

 Engolpionul de la Dinogetia Exponatul lunii aprilie la Muzeul National de Istorie a Romaniei
"Engolpionul de la Dinogetia" - Exponatul lunii aprilie la Muzeul National de Istorie a Romaniei

Muzeul National de Istorie a Romaniei anunta continuarea seriei de evenimente reunite sub genericul "Exponatul Lunii", dorind astfel sa readuca in atentia publicului o serie de bunuri ...

Cluburi de jazz din Romania

Art Jazz Club Bucuresti, Bld. Nicolae Balcescu Nr.23A (La subsolul Galeriilor de Arta Orizont) telefon: 0723.52.06.43, 0722.58.90.58 Big Mamou Bucuresti, Spl. Independentei 2A telefon: ...

Mos Ion Roata si Cuza Voda

Intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt ...

Primii cautatori de comori cu legitimatie

Doar 100 de oameni au dreptul, oficial, sa caute comori pe teritoriul tarii noastre. Sunt membri ai Asociatiei Cautatorilor de Comori si Tezaure din Romania si au legitimatii care ii feresc de ...

Scoala in Spania
Scoala in Spania

Sistemul educational spaniol include atat scoli nationale cat si institutii de invatamant internationale, care respecta traditiile scolilor din Marea Britanie, Franta, Germania si nu numai, ...

Revista "Cutezatorii" se intoarce

Revista Cutezatorii, publicatie ce a leganat visele adolescentilor din regimul de trista si nostalgica amintire, se intoarce. De data aceasta, in format digital. Este vorba despre site-ul ...

Mircea Miclea si Cristian Adomnitei suparati pe reforma Ecaterinei Andronescu
Mircea Miclea si Cristian Adomnitei, suparati pe reforma Ecaterinei Andronescu

Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, este de parere ca resursele umane si alte segmente care formeaza invatamantul romanesc ar putea sa beneficieze de bani din fonduri europene cu care ...

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro

Va recomandam

Mecanicul de Fernand Leger Mecanicul de Fernand Leger
Un barbat cu mustata, o tigara fumegand intre degete (pe unul dintre ele se vad doua inele), un tatuaj marinaresc pe bratul drept, un fundal in care se intalnesc forme geometrice simple, ...
Alte recomandari:
Cinci muzee dedicate celebritatilor Stiati ca? Pierre-Auguste Renoir Pieta, singura lucrare semnata de Michelangelo Vara de Gunnar Berndtson + Vezi mai multe

Facebook

Fii prietenul nostru pe Facebook si pastreaza legatura cu lumea artei oriunde te-ai afla.

art-Travel

Cinci obiective turistice norvegiene mai putin obisnuite Cinci obiective turistice norvegiene mai putin obisnuite 1. Kannesteinen: formatiune stancoasa ce poate fi gasita langa coasta din apropierea localitatii Maloy, bizara creatie naturala - nu, in pofida aparentelor nu este o sculptura sau vreo instalatie moderna - poate fi asemanata unei ciuperci de culoare ... Alte destinatii: Kelso, Scotia Ainsa, Spania Anstruther, Scotia Frigiliana, Spania Savoca, Italia + Destinatii pe meridiane

teatru, carte, film

Filme. Teatru. Concerte.:
Playmobil filmul 2019
Playmobil: filmul (2019) O aventura animata in universul celebrelor figurine atat de indragite de cei mici Ce poti face atunci cand fratele tau, micul Charlie, dispare? Si nu ......
+ alte recomandari: Filme. Teatru. Concerte.
Carte Artline:
Eugenia de Lionel Duroy
Eugenia de Lionel Duroy Un surprinzator roman inspirat de celebrul Jurnal al lui Mihail Sebastian Volumul a primit in 2019 Premiul Anais Nin Cronica a unei Romanii ......
+ alte recomandari: Carte Artline