Doug Wright: "Merita sa traversezi Oceanul pentru teatrul din Romania"

- Am o curiozitate: esti pentru a treia oara in Romania, ce anume te aduce inapoi aici? Ce e asa de interesant in teatrul romanesc incat un dramaturg newyorkez de succes sa revina aici?- Cred ca Beatrice Rancea are o incredibila viziune de interior asupra textelor mele. Ca dramaturg, ai intotdeauna nevoie de un regizor care nu numai sa perceapa opera ta in intreaga ei complexitate, dar sa te mai si invete ceva nou despre ea. Deci, chiar daca asta inseamna sa traversezi pamantul, merita, imi place sa revenim aici. In plus, romanii sunt foarte ospitalieri si sunt bucuros ca aceste relatii, incepute pe plan profesional, s-au transformat in prietenii foarte pretioase pentru mine. - E o diferenta imensa intre teatrul de la New York si cel din Europa, ce anume poti sa inveti de aici, de la noi, dat fiind sistemul in care tu functionezi de obicei si despre care stii atatea lucruri din interior?- E adevarat ca diferentele sunt imense, in SUA dramaturgii sunt foarte protectori cu textele lor, iar regizorii nu au libertatea sa le modifice, cel mult lucreaza impreuna, dar dramaturgul e vocea finala, autoritatea, pe cand in Europa, mai ales in Est, regizorii sunt cei care impun regula jocului. Imi amintesc ca atunci cand am scris "Quills" erau lucruri pe care le-am lasat deoparte, am renuntat sa le adaug, apoi am scris scenariul de film plecand de la piesa si am descoperit alte mijloace, care m-au incantat si m-au facut sa ma indepartez de piesa, dar, cand am vazut productia lui Beatrice cu "Marchizul de Sade", mi-am dat seama ca ea pastrase cele mai convingatoare momente din piesa si le combinase cu fluiditatea filmului, iar rezultatul era un "supratext" al piesei Quills, pe care l-am apreciat. Vazand-o cu cat curaj a lucrat acest material si cat de bine l-a pus in valoare, sunt sigur ca la fel se va intampla si cu piesa la care lucreaza acum, "Sunt propria mea sotie" (premiera are loc asta-seara, la Teatrul Odeon din Bucuresti). Reinventarea radicala a textelor e un lucru pe care il accept aici, in timp ce la New York sau in alte parti as fi mult mai nelinistit. Tind sa cred ca, in calitate de dramaturg, creezi pe hartie niste retete pentru un eveniment in trei dimensiuni si, pentru ca show-ul sa iasa asa cum ti l-ai imaginat tu, regizorul trebuie sa respecte aceasta reteta, dar, in cazul de fata, regizorul inventeaza propria reteta si totusi fara sa denatureze spiritul operei mele.- Cat din spiritul operelor tale se mai pastreaza in filmele turnate dupa piese? Este lumea filmului o atractie pentru un dramaturg sau o necesitate? Ce anume te face sa visezi la "covorul rosu"?- Din nefericire, cand esti angajat sa scrii un scenariu de film, misiunea ta nu este sa scrii ceva care te satisface pe tine ca artist, ci un lucru care sa-l satisfaca pe cel care te-a angajat, iar asta e profund frustrant. Copyright-ul se pastreaza de obicei de catre dramaturg cand e vorba de teatru, dar in film studioul detine drepturile. Astea sunt regulile in America, e un compromis major, dar beneficiile materiale sunt incomparabil mai mari. Asadar, multi dramaturgi scriu teatru pentru satisfactiile estetice si lucreaza in film ca sa-si plateasca chiria. Daca ar fi sa aleg, as alege numai teatrul, dar in realitate din asta nu poti sa traiesti, asa ca ma impart intre teatru si film. Nu sunt interesat de "covorul rosu" din film, acolo nu-ti poti controla munca si uneori nu vrei sa-ti asumi responsabilitatea pentru ce a iesit, iar fata publica a unui film este regizorul, autorii raman anonimi. In New York statutul dramaturgului este unul foarte bun, pe cand in Los Angeles tinzi sa dispari din ochiul public. - Altfel spus, tie personal ti-a placut filmul Quills (Marchizul de Sade, productie 2000, cu Geoffrey Rush si Kate Winslet, n.red.)?- Sunt foarte mandru de acest film. A fost o experienta speciala pentru mine, atunci am fost prima data pe un platou de filmare, m-am imprietenit foarte repede cu regizorul, am stat in preajma unor staruri hollywoodiene. Asa incat imi e imposibil sa separ excitatia produsa de toate aceste evenimente de impresia asupra filmului, n-as putea fi obiectiv. Cand ma uit la acest film, nu-mi pot formula opinii estetice despre el, fiindca e ca si cum as privi filmul unei vacante extraordinare pe care am trait-o si nu povestea marchizului. - Ai un succes chiar acum pe Broadway cu Grey Gardens si te pregatesti pentru o noua premiera. Ce inseamna Broadway-ul pentru tine si cum l-ai defini pentru spectatorul roman, care nu stie nimic din experienta directa despre acest fenomen? E doar un fenomen comercial sau concentratia de teatru e ridicata?- Cred ca este un fenomen comercial tot mai dedicat atragerii de turisti si de aceea este din ce in ce mai greu pentru un dramaturg american serios sa-si gaseasca locul pe Broadway. Sunt spectacole facute pentru oameni care se afla pentru scurt timp la New York si sunt dispusi sa dea foarte multi bani pentru a avea o "experienta pe Broadway", asta insemnand pentru multi un show cu decoruri, costume, lumini, coregrafii impresionante. Asa incat, de fiecare data cand un spectacol de mici dimensiuni ajunge pe Broadway, se poate spune ca e un miracol si ma consider foarte norocos pentru ca "Sunt propria mea sotie" a avut parte de aceasta sansa, iar acum "Grey Gardens", tot un spectacol mic, un musical, se joaca pe Broadway. Dar cu urmatorul proiect, "The Little Mermaid" (Mica sirena, n.red.), voi avea parte eu insumi de o adevarata experienta tip Broadway, fiind vorba despre un personaj si o poveste foarte populare. Sper ca rezultatul sa-i incante atat pe turistii din New York, cat si pe adevaratii iubitori de teatru.- Atat cat cunosti publicul de aici, care crezi ca vor fi reactiile publicului romanesc la spectacolul cu piesa ta, "Sunt propria mea sotie", povestea unui travestit homosexual care traverseaza regimuri politice dictatoriale?- Stiu destul de putine ca sa fiu in intuneric cand vine vorba de asta. Subiectul e provocator din doua motive: e viata unui travestit, iar acesta e un fenomen nou pentru multi oameni de aici, dar este si o piesa politica. Publicul de aici este, probabil, mai sofisticat cand e vorba de politica, e o tara care a trecut prin experienta comunismului si sper ca multi spectatori se vor regasi in aceasta parte de continut a piesei si ca asta va trezi pasiuni in randul publicului. cristina.modreanu@gandul.infoCristina MODREANU