Coreea de Nord
Intotdeauna o natiune a incercat sa isi valorifice operele de arta si artistii chiar daca adesea arta a devenit propaganda. In cazul regimurilor totalitare s-a mers pana la confiscarea, distrugerea si folosirea operelor de arta in scopuri pe linia politicii oficiale, in timp ce artistii care nu au vrut sa se supuna si sa accepte directiile statului, au fost arestati, deportati, condamnati. Procesul si-a atins apogeul in secolul trecut, cand granita dintre arta si propaganda a disparut in numeroase dictaturi, indiferent de orietarea politica, pana la punctul in care nu se mai putea vorbi despre creatie, ci despre executia unor comenzi.
Autocontrolul, autocenzura, supunerea, realizarea unor creatii respectand la litera regulamente adesea absurde au fost tot atatea norme pentru artistii din astfel de state. Artistul controlat de statul totalitar, care ii spune ce, cat si cum sa creeze a insemnat o realitate manifestata mai ales in spatiul sovietic si in tarile aflate sub influenta acestuia.
In multe privinte arta in Coreea de Nord a respectat si copiat modelul sovietic si chinez, mai ales prin adoptarea rigida a realismului socialist in toate domeniile creatiei. Numeroase caracteristici ale organizatiilor artistilor si ale lucrarilor realizate sunt similare tuturor acestor regimuri, devenind standarde pentru societatile totalitare, chiar daca fiecare regim a avut grija sa aduca si o nota personala. Se poate vorbi de o arta pentru stat, cu lucrari adesea de mari dimensiuni, incarcate de un dramatism patetic, "revolutionar" si un mesaj care poate fi redus la o simpla lozinca oficiala.
Potrivit istoriei oficiale, incepand cu anii '60 ai secolului XX arta realist socialista din Coreea de Nord a inceput sa urmeze o directie proprie, fiind ghidata de ceea ce s-a numit filosofia "Juche". "Juche" a reprezentat cea mai importanta idee politica a lui Kim Il-song, pe care a folosit-o inclusiv in impunerea sa ca lider incontestabil al poporului nord-coreean. O traducerea echivalenta a termenului de "juche" ar fi "increderea in sine", capacitatea de a lucra si lupta pentru idealurile regimului fara a avea nevoie de ajutor din afara, o autarhie nu doar a statului, ci si a individului, chiar daca observatorii straini considera ca este vorba doar de un "national-comunism" cu puternice accente xenofobe.
Realismul socialist, curentul care a "modelat" - in fapt distrugand - arta in statele comuniste, se numeste in Coreea de Nord Realism Juche. Potrivit teoriilor oficiale, istoria mondiala a artei se imparte in doua categorii distincte si antagonice : "arta poporului", care reflecta nevoile si idealurile maselor si "arta reactionara", care reflecta ideologia "claselor exploatatoare". Cand Kim Il-song anunta in 1966 ca este momentul "construirii unei forme nationale cu continut socialist" se punea practic baza artei nord-coreene moderne. Dar aceasta lozinca, principiul esential al artei Juche, era o parafrazare a celor spuse in trecut de Stalin si Mao.
"Forma nationala" a picturii insemna de fapt pictura coreeana traditionala in cerneala sau Chosonhwa, dar si pictura in ulei (desi era o tehnica imprumutata de la "occidentalii decadenti si reactionari") ce a fost incurajata dupa o perioada de retinere. Lucrarile preferate, potrivite gustului pentru grandios al liderului venerat, erau compozitii murale uriase. Diferenta majora era ca acest tip de picturi erau realizate in cerneala, in loc de ulei, pentru a incuraja traditia. Chiar si in prezent se pune accent pe pictura in cerneala, fiind mai cautata de oficiali, iar artistii dobandesc mai usor premii si anumite beneficii.
Subiectele "Juche" au fost de la bun inceput limitate : reprezentarea liderului suprem, relatia dintre armata si populatie, construirea socialismului, sarbatorilor oficiale, mandria nationala a nord-coreenilor, realizarile economice. Dar din anii '70, pe fondul unei relaxari au inceput sa fie pictate si peisaje, care bineinteles ca erau presarate cu santiere si cladiri. Schimbarea a fost determinata tot de un discurs al lui Kim Jong-il, pentru care descrierea naturii prin arta socialista era o promovare a patriotismului, a mandriei natioanle si a increderii in regimul comunist. Rezultatul imediat al acestor declaratii a fost cresterea rapida a numarului de peisaje in ulei, inca un subiect deosebit de popular.
Toti artistii din Coreea de Nord fac parte din Federatia Artistilor Coreeni si primesc salarii lunare, pentru care trebuie sa realizeze un anumit numar de lucrari, ca o norma. Unii artisti lucreaza "la fata locului", in fabrici sau pe santiere, pentru a suprinde chiar realitatea construirii socialismului - realitate filtrata potrivit viziunii si regulilor oficiale - iar altii prefera sa lucreze in ateliere. Dar toti trebuie sa lucreze conform unui program normal, avand alocate doua ore in fiecare seara pentru discutii si scrierea sau prezentarea de rapoarte si evaluari. Arta abstracta sau conceptuala este strict interzisa, iar temele si subiectele sunt limitate ca numar, asa ca se ajunge la repetarea aceluiasi moment istoric in nenumarate moduri.
Simpla idee a unei expozitii personale poate parea cel mult o gluma mult prea curajoasa. Artistilor le este interzis sa aiba o expozitie, dar participa in fiecare an la Expozitia Nationala de Arta si la fiecare doi ani la Expozitia de Arta Industriala. Nu exista muzee sau galerii de arta contemporana si nici galerii particulare, dar lucrarile de arta moderna sunt expuse la Galeria Nationala, conform principiului "Juche" - traditia este un proces prin care prezentul poate fi inteles. Cu toate acestea cele mai multe dintre lucrarile expuse sunt chiar cele prezente in cartile si albumele de arta contemporana, adica cele care respecta regulile impuse. Asa ca deja se poate spune care sunt capodoperele artei nord-coreene contemporane.
De fapt, arta contemporana nord-coreeana se remarca prin liniste, prin lipsa de mister si nesiguranta, prin lipsa unei competitii autentice. Nu sunt reprezentate idei sau sperante individuale, nu sunt abordate subiecte "reactionare", se evita orice nu are un mesaj clar si revolutionar. Din momentul in care liderul a declarat ca un tablou neinteles de public, chiar daca este realizat de un nume important, nu este o lucrare buna, artistii au acceptat si au inteles. Controlul statului in arta nord-coreeana este total, iar cei care isi doresc sa incerce si altceva nu pot decat sa emigreze - practic imposibil - sau sa renunte la idealuri artistice.
Iunie 2006
