Zaraza – refrenul etern al iubirii

Dupa cele doua razboaie mondiale Bucurestiul, Micul Paris, petrecea ca niciodata: restaurantele si localurile erau pline de spectatori dornici de a petrece seri minunate in compania persoanelor dragi si a marilor artisti din acea perioada. Gradinile de vara – Rasca, Bordeiul sau Carabus – erau de asemenea neincapatoare. Pe vremea aceea lumea stia sa se simta bine, sa se inveseleasca, uita de grijile cotidiene, se imbraca frumos, elegant si se plimba cu trasura sau cu masinile de epoca pe strazile pietruite. Distractiile si voia buna erau peste tot: in cafenele, la teatru sau la opera.



In acea vreme lautarul Cristian Vasile canta in restaurantul Vulpea Rosie, un local faimos tocmai prin prezenta lui. Cand intra pe scena se auzeau ropote de aplauze, lumea era in extaz. Aici a cunoscut-o pe frumoasa Zaraza, o femeie usoara, dar de lux, care "nu se sfia sa-si afiseze tariful pe usa camerei de hotel unde primea musterii". Zaraza provine de la numele tiganesc traditional “Zarada”, care inseamna "minunata". A fost dragoste la prima vedere intre faimosul artist si frumoasa tiganca. Din seara in care s-au cunoscut au ramas doi ani impreuna, doi ani in care ea l-a iubit ca pe nimeni altul si in care i-a jurat credinta vesnica. Dupa nicio jumatate de an Cristian Vasile a compus un cantec ce l-a facut si mai celebru. Versurile care imortalizeaza marea lui dragoste erau pe buzele tuturor:

Când apari, senorita, în parc pe-nserat
Cu, în juru-ţi, petale de crin,
Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat
Şi ai trupul de şarpe felin.
Gura ta e-un poem de nebune dorinii,
Sânii tăi un tezaur sublim.
Eşti un demon din vis care tulburi şi minţi
Dar ai zâmbetul de heruvim.

Succesul fulminant al lui Cristian Vasile l-a intrecut cu mult pe Zavaidoc, un alt celebru lautar din perioada Micului Paris. Povestea spune – desi nu a fost dovedit – ca Zavaidoc i-a pus gand rau lui Vasile, insa oamenii lui pe care ii angajase sa-l ucida au refuzat acest lucru, tocmai pentru ca lautarul ii incanta cu versurile lui. Insa i-au luat tot ce avea mai scump: au ucis-o pe Zaraza. Cristian Vasile a innebunit de durere, iar legenda spune ca timp de patru luni a mancat cate o lingurita in fiecare zi din cenusa iubitei lui dupa care a incercat sa se sinucida turnandu-si terebentina pe gat. Aceasta nu i-a fost fatala, dar i-a ars corzile vocale, astfel cariera lui si cantecele cu care isi incanta publicul au ramas in trecut.

Cristian Vasile a plecat din Bucuresti, insa nu a disparut din memoria oamenilor. Se spune ca s-a stabilit la Piatra Neamt si s-a angajat la teatru pe post de masinist, tragand seara de seara cortina. Ajunsese un batran sarac si neingrijit, caruia conducerea teatrului ii asigura din mila banii de paine. Nu sunt multi care stiu acum cine este Cristian Vasile, insa refrenul etern al tangoului tragic nu a fost uitat si va fi fredonat mult timp si de acum incolo:

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,
Cine te-a iubit,
Câţi au plâns nebuni pentru tine
Şi câţi au murit.
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce, Zaraza,
Să mă-mbăt  mereu,
De a ta sărutare, Zaraza,
Vreau să mor şi eu...

Sursa foto