Maurice Utrillo s-a nascut in Montmartre in 1883. Pe atunci acesta parea mai curand un sat decat un cartier parizian, construit in jurul bisericii din centru (cea mai veche din Paris), o micuta constructie ce servea de punct de reper si loc de intalnire pentru putinii locuitori din jur. In acest amestec de rural si viata urbana, Parisul era departe de stralucirea viitoare. Dar Montmartre, cu gradinile si linistea sa, cu lumina parca mai curata si cu locuitorii cumsecade, era un adevarat paradis pentru artisti, asa ca multi poeti si pictori incercau sa isi gaseasca aici un refugiu, refuzat mereu in alta parte. Renoir avea un atelier in Rue Cortot, unde avea sa picteze celebrul Moulin Rouge, iar Claude Monet si alti impresionisti obisnuiau sa isi aseze sevaletele in aer liber, in gradini, pentru a picta ceea ce vedeau in Montmartre.
Utrillo era fiul Suzannei Valadon - identitatea tatalui nu este cunoscuta - necasatorita, care isi castiga existenta ca acrobata sau model pentru artisti (Renoir, Degas), devenind intr-un tarziu pictorita. Utrillo a tinut mult la mama sa, desi au existat adesea tensiuni si certuri intre cei doi. Singurul care avea sa joace rolul de tata a fost un spaniol pripasit prin Montmartre, pe nume Utrillo, care l-a adoptat pe baiat de dragul Suzannei. Mai tarziu, artistul isi va semna primele panze ca Maurice Utrillo-Valadon sau Maurice Utrillo -V.
In cei 72 de ani de viata Utrillo a avut mereu un ghinion care devenise deja celebru. A deprins repede gustul pentru bautura, viciu la care nu a mai putut renunta vreodata, ceea ce avea sa ii afecteze radical si permanent personalitatea si gandirea. Un artist foarte sensibil si original, a fost mereu respins, considerandu-se un artist damnat, ceea ce il punea pe aceeasi treapta cu Gauguin sau van Gogh. Dar compozitiile sale ieseau in evidenta printr-o anume inocenta, printr-un farmec special, care nu pot fi gasite in lucrarile colegilor de generatie.
Utrillo a fost de la bun inceput un adept al picturii in aer liber, fiind pasionat de peisaje si scene exterioare. A realizat mai ales scene exterioare, panze de dimensiuni aproximativ egale, cel mai adesea strazi si case. Copacii apar foarte rar, fiind de fiecare data arbori plapanzi sau pe jumatate uscati, sufocati de atmosfera oraselor.
A inceput sa picteze ceea ce vedea in jurul sau - Montmartre, si acesta a fost punctul de plecare al unei mari pasiuni. Utrillo a iubit cartierul in care se nascuse si s-a identificat cu acest cadru atat de mult incat mai tarziu creatiile sale vor fi practic istoria acestei zone pariziene. In prima etapa Utrillo picta in aer liber, iesind in strada sau realizand schite grabite, pe care le transpunea pe panza in atelier. In scurt timp insa, dupa ce a simtit ca stapaneste deja subiectul, a inceput sa lucreze din memorie sau, cel mai des, luand ca model carti postale cu Montmartre. Reusea sa porneasca de la o imagine ieftina, de serie, transpunand-o cu sensibilitate si siguranta deja caracteristice stilului sau.
Obsedat de simetrie si regularitate, Utrillo isi trasa mai intai desenele cu ajutorul unei rigle, foarte meticulos, incercand sa obtina perfectiunea. Iar pana cand acest desen de inceput nu era gata nici nu se punea problema ca artistul sa faca mai mult.
Majoritatea tablourilor sale sunt realizate pe carton sau pe lemn, suporturi care dau un dublu efect, de densitate imbinata cu delicatetea culorilor. Isi pregatea culorile asa cum altii pregatesc mancarurile, amestecandu-le intr-un vas, de unde le lua cu un cutit pentru pictura, aplicandu-le apoi in tuse groase si uniforme pe panza.
