Asemuirea cu Brancusi a fost descoperita de minti luminate cu mult inaintea mea si-ntr-o oarecare masura destinele celor doi par a fi asemanatoare. Daca pe Brancusi aproape ca ni l-au asimilat francezii (atelierul mesterului din Hobita aflandu-se la Paris), iata, e momentul sa nu ingaduim ca si pe Maitec sa ni-l ia altii. Pentru ca, asa cum remarca inca din 1971 Cordelia Maitec, "Ovidiu Maitec... este un sculptor cu care orice tara s-ar putea mandri".
Mircea PAUN - Ziua foto Specialistii vorbesc chiar despre "o tripleta de aur" care a marcat definitiv sculptura secolului trecut si s-a impus in universalitate: Henry Moore - Constantin Brancusi - Ovidiu Maitec. Intr-un numar din "Daily Telegraph", Terence Mullaly facea urmatoarea afirmatie: "Inainte de orice, creatia lui Maitec are o calitate atemporala. Indiferent de marimea lucrarilor - si ele sunt tot atat de splendide cand sunt mici (asta am putut vedea cu proprii-mi ochi si sunt intru totul de acord - n.n.), desi el a creat si cateva foarte mari - ele exercita atractia monumentalului. (...) Rareori a fost sculptura impregnata in timpurile noastre cu un grad atat de mare de solemnitate. La fel ca sculptorii cei mai buni ai secolului XX, ca Henry Moore si Brancusi, Maitec a reusit sa investeasca formele abstracte cu relevanta umana".
Calatorii si cristalizare
Actul creator al lui Ovidiu Maitec - asa cum spunea in cele doar cateva note publicate in cursul vietii - s-a "slefuit si cristalizat" odata cu acele calatorii, initiatice, din care a acumulat un imens bagaj de emotii ce si-au pus amprenta pe ceea ce a iesit ulteior din mana sa.
Mircea PAUN - Ziua foto "Rastignirea" lui Grunewald, pictura lui Vermeer, catedralele gotice, Cranach, Lucas, muzica lui Bach, Victoria de la Samothrace, Iris si Amphitrite de la Parthenon, sivele in bronz din India, Eminescu, sclavul neterminat al lui Michelangelo, "Pasarea Maiastra" a lui Brancusi, Ingerul lui Barlach, mobilele lui Calder, sarpele penat de la Teotihuacan, Uccello, sculpturile romane de pe Capitoliu, Botticelli, Giotto, biserica San Rufino, vechile sculpturi chinezesti, Shakespeare, Shaw, Joyce, Marquez, Borges, portile de la Eleusis, Iov, biserica "Frauenkirche" din Dresda, dar si locurile copilariei si adolescentei din imprejurimile Aradului au marcat ascensiunea spirituala si profesionala a lui Maitec.
Inca de la primele participari internationale (Bienala internationala de arta de la Anvers - 1967; Bienala de arta de la Venetia - 1968; prima personala la Circle Gallery din Londra - 1969), ecourile i-au fost foarte favorabile artistului roman si prefigurau un nume de top in sculptura europeana. Confirmarea valorii sale a venit, la putin timp, din partea unor reale personalitati ale lumii cultural-artistice: Jim Ede, fondator al faimoasei Tate Gallery din Londra (care i-a achizitionat lucrarea "Ingeri") si prieten al lui Brancusi, Ion Frunzetti, Hilary Spurling, Barbu Brezianu etc.
"Aceasta fotografie ("Poarta", 1972, proiect, lemn de nuc - Colectia Jim Ede, Cambridge - n.n.) este a <
> lui Ovidiu Maitec si are aproximativ aceeasi marime. Poarta e sculptata in lemn si ti-o poti inchipui imensa, o Poarta atotcuprinzatoare, cum era cea dintre Pamant si Cer. Este Poarta Eterna prin care trebuie cu totii sa trecem; intram in ea si suntem invaluiti de intimitatea subtila a interiorului ei; dincolo se afla intreg necunoscutul Libertatii. Lucrurile despre care scriu aici ar trebui, poate cu o exceptie, sa faca parte mai tarziu din Kettle's Yard." - Jim Ede (1984). Imi permit sa-l contrazic pe Ede si sa afirm ca mai intai si-ntai un artist de talia lui Ovidiu Maitec trebuie sa-si aiba un loc al lui si numai al lui in Muzeul National de Arta al Romaniei. La el acasa. De abia apoi si-n "casa" oricui il pretuieste.
Foto: Mircea PAUN - ZIUA Foto O viata in cateva cuvinte
Acad. Ovidiu Maitec s-a nascut pe 13 decembrie 1925, la Arad. A absolvit Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Bucuresti, promotia 1956. A fost asistent universitar si profesor la Scoala Medie de Arta din Bucuresti.
S-a impus inca de la debutul expozitional, la 28 de ani, ca un artist cu o puternica forta interioara, explorand, indeosebi, traditiile stravechii arte a lemnului, careia i-a conferit valente moderne, novatoare. Creator de scoala in sculptura romaneasca a ultimilor cinci-sase decenii, a participat la numeroase expozitii personale sau de grup din tara si din peste alte 30 de state (Bienala Internationala de Arta de la Anvers - 1967); Bienala de Arta de la Venetia - 1968); expozitia personala, la Circle Gallery din Londra - 1969 s.a.).
Momente semnificative ale carierei sale din perioada de dinaintea lui decembrie 1989 au fost, de asemenea: realizarea lucrarii monumentale "Televiziunea", instalata in 1970 in fata sediului TVR; vernisajul de la Palatul Dogilor din Venetia, in 1972; expozitia personala de la Galeria Kettle's Yard din Cambridge - Anglia; montarea lucrarii "Coloana si aripi" la Teatrul National Bucuresti (1975) etc.
Multe dintre lucrarile sale sunt in colectii particulare sau publice, la Muzeul de Arta Moderna din Sydney, Galeria nationala din Koln, in muzee din Londra sau Cambridge.
In 1974, Ovidiu Maitec a obtinut Marele Premiu al Uniunii Artistilor Plastici, apoi Ordinul Meritul Cultural (1975), premiul Academiei Romane (1976) si Ordinul "Cavaliere al Merito della Republica Italiana" (1985). In 1999 a fost ales membru titular al Academiei Romane (fiind corespondent inca din 1992).
