Inca din etapa premergatoare constituirii statelor medievale romanesti, interesele comune de aparare si de valorificare a terenurilor agricole de catre populatia autohtona au servit ca baza pentru unirea mai multor obsti. Entitatile teritoriale astfel formate purtau numele de "tari" sau "vlahii", in izvoarele istorice straine, si erau centrate pe vaile raurilor mai importante sau in depresiuni. Doar traditia si limbajul popular ne mai indica astazi ca depresiunea Maramuresului a fi adapostit si ea candva o tara a Maramuresului.
Maramuresul istoric cuprinde vaile raurilor Mara, Iza, Cosau, Viseu si Tisa fiind o zona in care turistii au ocazia sa descopere valorile culturale de tip material si spiritual nascute in interiorul satului traditional romanesc. In Maramures se ajunge greu, mai ales venind dinspre capitala Romaniei, insa tocmai izolarea a fost cea care i-a asigurat in buna parte dainuirea peste veacuri. Inconjurat din trei parti de munti, Maramuresul a fost ferit de invaziile initiate de romani si mai tarziu de turci.
Dacii, care formau o adevarata civilizatie a lemnului, au lasat ca mostenire trei mari daruri regasite in zilele noastre laolalta mai vizibil in nordul tarii: dragostea fata de glia stramoseasca, arta fasonarii lemnului si credinta in nemurirea sufletului. Nici macar planul ceausist de "sistematizare" a asezarilor nu a reusit sa disloce populatia catre centrele agro-industriale create si sa stearga definitiv traditiile milenare. Credinta, portul popular si chiar traditia culinara au supravietuit pana in zilele noastre. Cimitirul Vesel de la Sapanta, unic in lume, reflecta pozitia inteleapta a omului in raport cu moartea care este privita cu aceeasi seninatate ca in balada Miorita.
Astfel, nu este de mirare ca satele maramuresene au inca biserici de lemn cu turle care par sa strapunga cerul alaturi de case cu cerdac si ferestre mici. Lacasele de cult din Surdesti, Plopis, Rogoz, Ieud, Poeinile Izei si alte cateva au fost recunoscute ca unele dintre cele mai importante componente ale patrimoniului mondial UNESCO.
Gospodaria taraneasca in sine este interesanta prin faptul ca si-a conservat caracterul stravechi, modul de dispunere a casei si anexelor avand intotdeauna un rost bine definit. Nimic nu sugereaza poate mai lamurit gustul taranului roman pentru frumos decat portile monumentale intalnite in satele Vadu Izei, Desesti, Giulesti, Budesti si mai ales in Barsana si Oncesti.
Elementele simbolice arhetipale sunt funia impletita si soarele, desigur, alaturi de multe alte motive populare. Regasita nu doar pe portile maramuresene ci uneori si pe bisericile de lemn, funia simbolizeaza continuitatea dar si hotaraul dintre teluric si celest. La randul sau cel dintai element venerat de omenire, soarele, ocupa registrul superior al portii si simbolizeaza viata.
