Cunoscut mai ales pentru romanul sau Pescarusul Jonathan Livingston, Richard Bach s-a nascut in 1936 in Oak Park, Illinois, SUA, urmand cursurile Long Beach State College. Aici avea sa isi descopere si pasiunea pentru zbor, care a concurat si in buna parte a inspirat-o pe cea pentru literatura, si la varsta de doar 14 ani Richard Bach facea prima sa calatorie cu avionul. Ulterior se va inrola in marina americana, apoi devine pilot al Garzii Nationale din New Jersey, si a publicat mai multe articole de specialitate in revista Flying, in paralel redactand mai multe manuale si brosuri pentru compania aviatica Douglas Aircraft. Un pasionat si specialist in istoria aviatiei, a avut sansa de a zbura inclusiv pe aparate din Primul Razboi Mondial, si initial tocmai acest hobby i-a inspirat primele povestiri, in vreme ce cartea sa de debut, Stranger to the Ground (1963), a fost in mare parte autobiografica si pornea chiar de la experientele ca pilot. Relativ bine primit de critica, acest volum de debut nu anunta in niciun fel cartea din 1970 si marele succes al lui Richard Bach, Pescarusul Jonathan Livingston, titlu vandut in milioane de exemplare in toata lumea si tradus in zeci de limbi, un bestseller al carui impact nu fusese prevazut de nimeni. De altfel manuscrisul fusese respins de mai multe edituri, fiind publicat initial in revista Soaring. Cartea a fost ecranizata trei ani mai tarziu, in 1973 (coloana sonora fiind semnata de Neil Diamond), dar desi bine primit filmul nu s-a putut compara ca succes si vanzari cu romanul care continua si astazi sa fie un titlu cunoscut, apreciat si cumparat. Richard Bach a publicat in urmatorii ani mai multe carti: Illusions: The Adventures of a Reluctant Messian (1977), There's No Such Place as Far Away (1979), Out of my Mind: The Discovery of the Saunders-Vixen (1999) sau The Ferret Chronicles (2002), fara sa renunte la pasiunea pentru zbor.
Foto: bbc.com


































