Judecand un afis dupa calitatile sale plastice propriu-zise, in raport numai cu efectul vizual ce produce asupra noastra, ar insemna sa-l judecam incomplet, caci pentru un afis, ochiul nu trebuie sa fie decat intermediarul dintre obiect si sensibilitatea noastra, mijlocul de a ne provoca o senzatie interioara. Afisul este intr-o mare masura o asociatie de idei exprimata printr-o imagine, prin care forta ei sugestiva, sa provoace in noi o reactiune vie, rascolitoare a sentimentelor noastre. In rezumat, menirea afisului consta in sugestia lui generatoare de emotii spirituale si fizice.
Reprezentarea plastica prin afis, va trebui dar sa provoace observatorului o senzatie elocventa asupra calitatii obiectului, ca prin puterea acestei senzatii sa se nasca dorinta de a consuma sau poseda obiectul.
Afisistul trebuie sa fie pe langa un bun desenator, un fin psiholog, racordat ritmului vremii. Ritmul nou al vietii dictat de dominatia masinismului, factorul determinant al civilizatiei noastre, a produs asupra contemporanilor o reforma a spiritului. Baza masinismului, geometria, stapaneste viata practica si spirituala. La orase, viata reprezinta un aspect din ce in ce mai trepidant. Miscarea devine din ce in ce mai accelerata, atentia trecatorului din ce in ce mai distrata. Distantele mai lungi se parcurg cu tramvaie, automobile, metropolitane. Pentru a capta atentia unui astfel de trecator, nu se poate uza de elementele greoaie si meticuloase ale vechii scoli.
Prezentarea afisului trebuie rezumata la compozitii limitate, bazate pe un sistem geometric, receptiv omului modern, mai in masura sa cucereasca ochiul decat compozitiile libere si nelimitate. Cu cat prezentarea plastica va fi mai simplificata, mai degajata, cu atat mai repede va fi sesizata, iar reactia interioara mai usor provocata.
Privita sub acest unghi, sinteza grafica capata o intensitate de sinteza hotaratoare, tintind sensibilitatea noastra, si abia in urma adresandu-se ratiunii.
Cassandre, marele maestru afisist francez, spune undeva "crearea unui afis deschide o problema tehnica si comerciala in care sensibilitatea artistica pura nu-si are locul. Trebuie sa aderi multimii intr-un limbaj accesibil, asemanator zugravelilor din evul mediu, olaritului grecesc sau frescelor egiptene".
Aceasta afirmatie arata destul de clar deosebirea dintre pictura propriu-zisa si grafica afisului. Desi ambele manifestari plastice, adresandu-se individului, totusi prima rafinata la infinit se adreseaza unei elite, iar a doua mai cursiva, mai usor de inteles, este destinata colectivitatii. Se intelege ca au multe trasaturi comune, dar in timp ce prima e libera de orice regula, a doua va trebui sa asculte de o disciplina impusa de ramura publicitatii.
Daca pictura poate uneori sarja natura, poate nesocoti echilibrul culorilor, poate ignora spiritul arhitectonic, afisul conceput in acest spirit ar reusi cel mult sa turmenteze omul de pe strada, sa nu-si nimereasca tinta, sa nu fie afis.
Neputand sa redam in imagini, in acest articol diferitele intreprinderi si idei ale marilor artisti moderni, tinem totusi sa amintim publicului de afisul "Expozitiei de arta franceza contemporana " organizata in Bucuresti in 1928, afis datorat artistilor romani Serban si Grant, acceptat prin concurs de comitetul francez in frunte cu Dl. Paul Leon, director general al Scolii Beux Arts. Factura originala, vioiciunea si caracterul sugestiv al acestui afis au impresionat adanc pe artistii francezi. In Franta, talentatul desenator roman Don e de mult consacrat in aceasta ramura artistica.
Afisul modern "ideogramme" cum il numeste Jean Carlu, el insusi mare maestru afisist, adica afisul esential grafic, lipsit de preocupari ascunse, impune tot atata inteligenta ca si talent. Fiecare afis trebuie sa aiba la baza o idee noua, idee usor difuzabila si plastica, usor patrunzatoare.
Privita astfel, nu se impune o problema a afisului de arta, ci o arta a afisului.
Publicatia "Arta si Omul", Bucuresti 1934
