Camille Pissarro s-a nascut in Saint-Thomas, Virgin Islands, pe 10 iulie 1830. Tatal sau, Abraham Pissarro, se stabilise in aceasta colonie daneza cu cativa ani inainte. Mama viitorului artist era o creola, numita Rachel Manzano-Pomie, originara din Antilele Olandeze. Tatal s-a decis sa il trimita pe Pissarro in Franta pentru studii, asa ca intre 1842-1847 acesta a fost inscris la o scoala-internat din Passy, un sat de langa Paris. Inca de atunci Pissarro obisnuia in clipele libere sa faca mici schite si desene sau sa viziteze muzeele pariziene. |
La intoarcerea acasa se imprieteneste cu pictorul danez Fritz Melbye, pentru ca in 1852 sa fuga impreuna cu acesta in Caracas, Venezuela, unde va ramane pentru doi ani, pentru a nu fi obligat sa lucreze pentru firma tatalui sau. In 1855 tatal accepta ca Pissarro sa devina pictor si il trimite din nou la Paris, unde ramura franceza a familiei avea sa ii asigure suportul financiar necesar.
Pissarro nu va urma in mod regulat cursurile, asa cum isi dorea tatal, alegand in schimb sa se inscrie la "Academie Suisse", un prestigios atelier parizian, fondat in 1815 si condus din 1844 de Charles Gleyre. Acesta le oferea tinerilor artisti nu doar un loc unde sa lucreze, ci si modele. Nu erau organizate cursuri efective, tinerii avand sansa de a lucra sub indrumarea lui Gleyre si mai ales sa studieze modelele nud, pretul acestora pentru o ora fiind prea mare pentru un artist singur.
Academie Suisse era un loc de intalnire pentru acei artisti ale caror ambitii si idei nu se puteau incadra in raceala cursurilor organizate de scolile oficiale, pentru ca oferea sansa discutiilor si dezvoltarii ideilor personale despre pictura si arta. Aici Pissarro ii va intalni pe Monet in 1859, iar pe Guillaumin si Cezanne in 1861.
In aceasta perioada picteaza peisaje din imprejurimile Parisului, fiind influentat in buna masura de Corot, ale carui lucrari le admirase la editia din 1855 a targului de arta, si pe care il va cunoaste mai tarziu. In 1859 participa pentru prima data la Salon, unde expune cateva lucrari. In 1860 o cunoaste pe Julie Vellay, cu care va avea opt copii. In 1866 Pissarro si familia sa s-au stabilit la Pontoise, apoi in Louveciennes (1869), pastrand totusi un apartament in Paris, unde pictorul mai venea din cand in cand, petrecandu-si timpul mai ales la Cafe Guerbois. Acolo l-a intalnit pe Manet in 1866.
In afara de 1867, Pissarro a participat la fiecare editie a celebrului Salon. Totusi aceste participari nu il vor ajuta sa vanda prea multe tablouri, asa ca va avea pret de multi ani dificultati reale in a-si intretine numeroasa familie. Folosea modulatiile de culoare pentru a sugera adancimea spatiului, pastrand o desoebita rigoare in compozitie. Aceste calitati care aveau sa fie regasite si in lucrarile elevului sau Cezanne il fac pe Pissarro sa fie mai apreciat astazi ca artist decat a fost in vremea sa.
In perioada razboiului franco-prusac din 1870 Pissarro pleaca la Londra alaturi de Monet. Lasa la Louveciennes toate tablourile sale, precum si pe cele pe care Monet i le incredintase spre pastrare. Acestea vor fi folosite de soldatii prusaci ca mese improvizate sau tocatoare pentru carne, majoritatea fiind distruse. In capitala britanica Pissarro va descoperi lucrarile lui John Constable, Joseph M.W. Turner si Richard Bonington. Dupa razboi se va stabili din nou in Pontoise, unde va ramane pentru urmatorii zece ani.
Un moment a fost colaborarea lui Pissarro cu Cezanne, din primavara lui 1842 pana la sfarsitul lui mai 1874. Cei doi se cunosteau de peste un deceniu, asa ca Pissarro l-a primit pe Cezanne ca pe un prieten. Cei doi au locuit impreuna, alaturi de numeroasa familie a lui Pissarro, mai intai la Pontoise, apoi din 1873 la Auvers-sur-Oise, intr-o locuinta oferita de Dr Gachet, un prieten si protector al lui Camille. Aceasta perioada de lucru se va dovedi deosebit de fertila pentru ambii artisti.
Cezanne va adopta stilul impresionist, in egala masura convingandu-l pe Pissarro sa continue sa realizeze compozitii cu o anumita autonomie picturala. Acest detaliu din biografiile celor doi este important pentru ca explica relatia lui Pissarro cu impresionismul : era recunoscut drept un maestru si chiar "patriarh" al curentului, care in permanenta isi facea timp pentru a-i ajuta si sfatui pe tinerii artisti, prezentandu-i unii altora si incurajandu-i sa adopte noul stil.
Criticii de arta au inceput sa il aprecieze pe Pissarro abia spre sfarsitul deceniului al saptelea. In consecinta resursele sale financiare au cunoscut o imbunatatire, iar artistul a putut sa isi cumpere in 1884 o casa in Eragny.
Spre sfarsitul lui 1882, Pissarro a plecat din Pontoise si s-a mutat in Osny, un sat de langa Pontoise, unde a continuat sa lucreze, adesea in compania prietenului sau Gauguin, care pe atunci se numara alaturi de Guillaumin si Cezanne printre discipolii lui. Pissarro incepe sa picteze piesaje diverse : scene de pe strazi sau din piete, cu multe personaje, interioare taranesti, iar artistul cunoscut ca peisagist devine si un talentat portretist. Incepe sa foloseasca tot mai mult contrastul intre culori si tuse mai mici. Suprafetele picturale sunt alcatuite din particule de pigmenti de valoare egala.
Din 1884 se stabileste in Eragny, in apropiere de raul Epte, unde va ramane pana la sfarsit. De la jumatatea deceniului opt Pissarro l-a cunoscut pe Seurat, fiind impresionat de ceea ce va purta numele de neo-impresionism, precum si de tehnica divizionista, fara sa adere cu totul la abordarea sistematica si stiintifica adoptata de Seurat sau Signac. Pentru un timp va folosi in lucrarile sale tehnica specifica pointillismului, si va participa in 1886 la o expozitie alaturi de Seurat, Signac si de fiul sau, Lucien Pissarro. Pana in 1890 va realiza mai multe lucrari "divisioniste", majoritatea dintre ele fiind peisaje sau scene idilice cu tarani muncind.
Din 1890, dupa ce a calatorit in Olanda si Anglia, ocazie cu care i-a revenit dragostea pentru natura si admiratia pentru impresionisti, renunta sa mai foloseasca stilul lui Seurat, chiar daca a pastrat elemente din acesta, usor de remarcat mai ales la nivelul tuselor mici si stranse. Daca pana in acest an lucrase destul de putin, revine la exuberanta creativa din tinerete, mai ales datorita problemelor financiare. Este nevoit sa renunte la lucrul in aer liber din cauza unei boli de ochi.
In ultimele sale lucrari Pissarro este pasionat de imaginile metropolitane, pana atunci tratate doar de artisti ca Monet sau Caillebotte. Merge pana la Paris, Rouen, Dieppe si Le Havre, unde inchiriaza mici camere. De la ferestrele si balcoanele acestora gaseste temele pentru tablouri infatisand perspectivele dinamice ale bulevardelor, pietelor, raurilor si podurilor. La fel ca Monet, reia aceeasi tema pentru a experimenta noi unghiuri de lumina. Viziunea progresista era determinata in buna masura de problemele cu ochii, dar si de nevoia de a se adapta la cerintele cumparatorilor tot mai numerosi. Pissarro incerca sa raspunda gusturilor acestora fara a intra in contradictie cu ideile proprii, asa ca incearca sa prezinte peisaje marcate de dezvoltarea industriala intr-o maniera care tindea sa restabileasca ordinea si frumusetea naturala, care pot fi gasite oriunde. In imaginile surprinse in orase privitorul poate remarca indemanarea pentru compozitie si simtul pentru spatiu, totul scaldat in lumina armonioasa a orasului.
Contributia lui Pissarro la dezvoltarea impresionismului
Contributia lui Pissarro la impresionism a fost esentiala, creatiile sale fiind definitorii pentru acest curent. Mai mult, Pissarro a avut o influenta covarsitoare asupra celorlalti impresionisti, care ii datoreaza foarte mult. Doi dintre elevii sai aveau sa recunoasca mereu importanta pe care a avut-o Pissarro pentru ei : Cezanne, pe care l-a ajutat sa lucreze mai clar in stil impresionist, cautand forma prin intermediul culorilor, si Gauguin, ale carui prime lucrari au fost realizate sub directa indrumare a lui Pissarro.
