Pingyao este singurul oras din timpul dinastiilor Ming si Qing care si-a pastrat caracterul arhaic. Aparut ca centru comercial in timpul secolului al XVI-lea, acesta continua sa isi pastreze functia pana in zilele noastre si sa se bucure de infatisarea pe care o avea in urma cu circa 600 ani.
Pyngyao se afla in provincia Shanxi, la o departare de 715 km de Beijing si la 80 km de capitala provinciei, Taiyuan. In lumina marturiilor arheologice, istoricii afirma ca regiunea a fost locuita inca din neolitic.
Nu cadrul natural este cel care impresioneaza grupurile de turisti, fiindca nu exista nici munti spectaculosi nici izvoare cristaline in zona, ci cladirile care au dobandit statutul de patrimoniu. O plimbare pe oricare dintre stradutele orasului poate sa contureze evolutia stilurilor arhitecturale si preocuparile chinezilor de-a lungul timpului pentru amenajarea aromnioasa a spatiului urban. Reteaua stradala este structurata in patru strazi principale, opt strazi secundare, ceva mai inguste in comparatie cu cele anterioare, si saptezeci de alei.
Cea mai frumoasa perspectiva de ansamblu asupra orasului o veti obtine cu siguranta urcand pe zidurile crenelate de aparare, conservate intacte pe o lungime de 6 km. Atrag atentia si cele sase porti cu forma de broaca testoasa, simbol al longevitatii in traditia chineza. In timpul sezonului turistic capacitatea sa este pusa la incercare de numarul insemnat de vizitatori si poate fi depasita de pana la trei ori. Zidurile orasului Pingyao au fost construite in timpul Imparatului Hongwu, la anul 1370.
In centrul vechi al orasului exista Rishengchang, o cladire de aproximativ 200 ani care a gazduit prima banca din istoria tarii. In afara zidurilor exista doua temple care merita vizitate.
Manastirea Shuanglin, care se gaseste la aproximativ 6 km de centrul vechi, se remarca prin 2000 sculpturi create in timpul dinastiilor Yuan (1271-1368), Ming si Qing. Celalalt obiectiv este Templul Zhenguo, a carui structura de lemn il plaseaza printre cele mai vechi de acest tip din intreaga tara.
Sursa foto 1, 2
