Cum au fost ultimele zile din viata Fridei Kahlo? Dupa ce un accident aproape o ucisese in adolescenta, restul anilor fiind plini de dureri greu de suportat, pe care a reusit sa le uite uneori atunci cand putea sa picteze, folosind initial un original sistem montat deasupra patului, Frida stie ca nu mai are mult. Si asa cum noteaza in jurnalul ei, in 1954, spera ca nu se va mai intoarce niciodata. Si nu este semnul unei cumplite depresii, ci un ramas bun al unei artiste de o uluitoare originalitate, cu o biografie pe masura operei, cu dramele, iubirile, suferintele, dezamagirile si reusitele ei. Frida reusise mai mult decat sperase inca de prima data cand fusese imobilizata in pat, fara speranta ca va mai merge vreodata. Cicatricele zecilor de operatii, pana la cea care i-a amputat un picior cu putin inainte de sfarsitul vietii, sunt inca acolo. Vizibile. Ca o harta biografica, a carei replica identica se gasea in desenele si mai ales in tablourile Fridei. Cele emotionale, ascunse, sunt adesea descrise in paginile jurnalului sau pot fi descoperite in mici detalii din panzele explodand in culori vii. Iar in “Patul Fridei” cititorul descopera un posibil ultim capitol al unei vieti marcate de controverse, daruire si un stil de viata cu totul neconventional, in care amintirile, unele de o insuportabila si dulce nostalgie, se imbina in mintea pictoritei cu lucrarile ei. Rezultatul? O impresionanta si minunata fresca interioara, o confesiune vibrand de dragoste si dorinta de libertate, cu putine regrete si multe rememorari, un roman biografic incantator prin stil si intensitate epica.
Pentru ca la finalul vietii Frida stia ca lasa in urma o opera ce ii aduse dusmanii, elogii, sustinerea si devotiunea unor admiratori, ostilitatea declarata a altor, unii dintre ei critici de arta. Lasa o poveste complicata de dragoste cu Diego Rivera, bizara si de neinteles pentru multi din cauza diferentelor dintre cei doi, insa tot cei multi nu reusisera sa vada ceea ce ii apropiase si ii unise, in ciuda tradarilor si despartirilor prin care trecusera cei doi. Castigase o cursa cu boala si in final cu moartea, avusese bucuria de a participa la final, adusa cu totul cu patul de suferinta, la triumful final. Alaturi de ea, pagina cu pagina, cititorul va calatori in timp si in amintiri, va suspina, va zambi, va rade, va cauta reproducerile lucrarilor despre care este vorba sau, daca are noroc, va putea sa vada originalele. Si din lungul monolog confesiv va incepe sa inteleaga si povestile care au stat in spatele lor.
Slavenka Drakulic, Patul Fridei, editura Pandora M, 2022
