Marti, 7 noiembrie 2006, a avut loc in Sala de Consiliu a Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" Masa rotunda cu tema "Regenerare urbana". La acest eveniment au participat Emil Barbu Popescu, Alexandru Sandu, Stefan Bornowski, Ioan Andreescu, Doina Cristea, Liviu Ianasi, Serban Sturza, Alexandru Beldiman, Mario Kuibus, Gheorghe Patrascu.
Evenimentul a fost organizat de Fundatia Arhitext Design, Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", Asociatia Profesionala a Urbanistilor din Romania, si s-a bucurat de interesul publicului.
Conceptul de "regenerare urbana" a fost explicat pe larg de profesorul Alexandru Sandu, care s-a declarat unul dintre "instigatorii" introducerii acestui concept in Romania, in concordanta cu normele si cerintele europene in domeniu.
Acesta a explicat ca arhitectii si mai ales edilii din Bucuresti si prin extensie din Romania trebuie sa cunoasca si sa inteleaga foarte bine aceste concepte, demonstrand ca nu orice proiect este si unul de regenerare urbana.
Un proiect romanesc, care nu este si unul de regenerare urbana, nu va primi banii necesari din partea Uniunii Europene, pentru simplul motiv ca nu respecta normele necesare, trebuind sa propuna atat o dezvoltare spatiala durabila, cat si incadrarea in PUG, un proiect deosebit de complex, care contine prevederi la scara intregului oras.
Regenerarea urbana, dupa cum a aratat domnul Alexandru Sandu se produce doar intr-un teritoriu care functioneaza in anumite conditii, esenta fiind reconsiderarea pentru un confort superior, dar si o schimbare estetica pozitiva.
Efectele sunt adesea rapide in cazul unor astfel de proiecte, asa cum s-a intamplat si in Bucuresti : la construirea unui mall, de fiecare data preturile apartamentelor din zona au crescut brusc, acest fapt fiind o consecinta clasica a acestui gen de proiect.
Chiar daca in Bucuresti exista in acest moment mai multe proiecte, unele indelung mediatizate - precum Ansamblul Esplanada - nu se poate spune ca acestea sunt proiecte de regenerare urbana lipsindu-le dimensiunea sociala, pe langa cea arhitecturala si financiara.
Centrul Istoric al Bucurestiului, un subiect care a provocat deja nenumarate controverse si discutii, este un asemenea caz in care dimensiunea sociala pare ignorata. Unde se vor muta locuitorii din zona, in cat timp se pot intoarce sau unde vor locui, care sunt costurile si efectele acestei mutari ?
Adesea proiectele aprobate de edili sunt nepotrivite din punct de vedere arhitectural. Asa ca bucurestenii au neplacute suprize de a vedea cladiri moderne, impresionante, care sufoca pur si simplu cartiere sau strazi vechi, ce pastrau inca farmecul de altadata.
In acest moment situatia este destul de critica, existand prea putine proiecte viabile, fonduri scazute si mai ales probleme legislative.
Doamna profesor Doina Cristea a prezentat comunicarea "Trei sanse deschise prin PUG 2000/2025 pentru consolidarea statutului european de metropola a Bucurestilor", aratand cum in contextul integrarii in Uniunea Europeana, Capitala are sanse enorme de a deveni o metropola.
Dar exista nu doar sanse, ci si trei riscuri greu de evitat in conjunctura actuala, care ar putea duce la ratarea acestor oportunitati.
Primul risc si poate cel mai mare este mentinerea unei competitivitati reduse a Bucurestiului, care nu se va putea astfel adapta Uniunii. O a doua este intarzierea creeri unor functii metropolitane, iar cea de a treia este subestimarea functiei culturale, unul dintre criteriile principale de competitivitate in spatiul european.
Dincolo de aceste riscuri, rezultatul negativ este pierderea de fonduri europene alocate Capitalei.
Greselile administratiilor si edililor din ultimii 17 sunt numeroase si grave, ducand in primul rand la intarzierea dezvoltarii Bucurestiului, care nu este inca metropola europeana si mai are multe de facut pentru a ajunge acolo.
In primul rand este nevoie de accentuarea identitatii Bucurestiului, ridicarea calitatii vietii si serviciilor, o mai mare accesibilitate, construirea unei zone metropolitane functionale.
Bucurestiul are nevoie de o accentuare a identitatii si dimensiunii culturale, iar pentru aceasta exista mai multe proiecte interesante:
- transformarea Caii Victoriei intr-un traseu cultural, o idee mult dezbatuta, dar inca nepusa in practica;
- construirea Centrului National pentru Cultura Scrisa - poate cel mai ambitios si mai interesant dintre proiecte.
Acest centru, o impresionanta constructie, ar trebui sa gazduiasca galerii de arta, biblioteci, librarii, expozitii permanente de carte si publicatii, edituri etc, fiind un adevarat paradis al culturii scrise, centrul unde se intampla totul si cu siguranta unul dintre cele mai atragatoare puncte ale Bucurestiului;
- construirea Centrului Ecumenic International - urmand exemplul altor state europene - se va infiinta cel mai probabil pe locul unde a fost altadata Manastirea Vacaresti, dar proiectul este deocamdata doar o idee. Acestea ar putea fi si importante centre de turism cultural.
Partea teoretica a manifestarii a fost continuata de arhitectul Ion Andreescu, poate partea cea mai interesanta, fiind insotita de un impresionant slide-show ce a prezentat dezvoltarea unor orase europene, in special progresele realizate la Copenhaga, un adevarat vis urbanistic, mai ales pentru Bucuresti.
Domnul Ion Andreescu a sustinut necesitatea implementarii regenerarii urbane la nivelul Bucurestiului si prin extensie la nivelul Romaniei, arhitectii trebuind sa isi reevalueze proiectele in acord cu acest concept. Cel mai bun exemplu, Copenhaga, un oras mai mic decat Bucurestiul, este gestionat impecabil si realist, zona metropolitana functionala aparand inca din anii '50 - '60.
Prezentarea a fost insotita de numeroase imagini din acest oras, care au demonstrat, daca mai era nevoie, cat de multe schimbari sunt necesare in Capitala Romaniei.
Marele avantaj al Bucurestiului este dimensiunea culturala, care, folosita inspirat, poate atrage atat turisti, cat mai ales investitii majore. Iar centrele si reperele culturale sunt perfecte pentru proiectele de regenerare urbana, majoritatea proiectelor reusite de gen fiind bazate pe repere culturale preexistente, asa cum s-a intamplat in orase precum Copenhaga, Munchen sau Londra.
In cadrul intalnirii s-a precizat ca principala problema, si cea mai grava, este lipsa de comunicare si cooperare intre arhitecti si administratie. Apoi proiectele importante sunt afectate de conflictul dintre interesele private si cele publice, de conflictele mai mult sau mai putin deschise dintre diverse grupuri de interese.
Blocat in acest fel, Bucurestiul nu mai poate tine pasul cu schimbarea atat de necesara, iar in ultimii 17 ani orasul nu a avut niciodata o politica publica. Sigur, exista liste impresionante de proiecte punctuale, multe dintre ele grandioase, dar nu exista si o strategie la nivelul orasului.
O mare problema este lipsa capacitatii institutionale de a gestiona si implementa toate aceste proiecte, asa ca se poate spune chiar ca nu a existat nici un proiect de dezvoltare urbana, oricat de dur ar suna.
Masa rotunda a continuat cu prezentarea a doua proiecte de arhitectura urbana, unul situat in zona Rahova, aproape de intersectia cu George Cosbuc, o zona uitata de administratie, dar cu un imens potential, care asteapta sa fie descoperita si exploatata, in timp ce al doilea proiect este deja Esplanade City Center, care ar trebui sa se ridice langa Casa Poporului.
Desi este unul dintre cele mai interesante proiecte, sustinut de majoritatea arhitectilor de calibru din Bucuresti si nu numai, planul intampina inca greutati si a avut deja intarzieri, din diverse motive. Investitorul este compania TriGranit, de origine canadiana, cu sediul in Cipru.
Poate ca toate problemele semnalate si de care se lovesc locuitorii Bucurestiului se vor rezolva. De altfel problemele sunt acute si impun urgent solutii.
Edilii ar trebui pur si simplu sa se plimbe prin Capitala sufocata de trafic la orele de varf, sa cunoasca zonele uitate si parasite si sa se sfatuiasca apoi cu arhitectii pentru gasirea unor solutii.
