Oare daca Albert Camus ar fi publicat acest prim roman in timpul vietii cariera sa ar fi fost diferita? Ar fi devenit mai repede un "nume", ar fi fost un succes de librarie, un esec, ar fi fost bine primit de critica sau dimpotriva? Camus a lucrat la aceasta carte din 1936 pana in 1938, insa avea sa fie publicata postum, abia in 1971, asa ca este doar o intrebare din vastul areal "ce ar fi fost daca", in care o istorie alternativa a literaturii devine la randul ei o fascinanta fictiune. Citit astazi, "Moartea fericita" este surprinzator, si in sens bun, fiind un roman cu numeroase elemente autobiografice usor de recunoscut de cei familiarizati cu biografia lui Camus, anumite reflectii surprinzatoare, pline de savoare si o lucida inteligenta, elemente de poezie descriptiva si melancolie surprinzatoare, si cine stie daca nu ar fi fost de la bun inceput un succes. Probabil ca da. Cand Patrice Mersault il intalneste pe primul barbat din viata iubitei sale, Marthe, ar parea ca totul va fi stanjenitor, ciudat, neplacut, ca vor iesi la iveala gelozii si reactii instinctuale, ca totul va fi un esec si un "faux-pas" social. Doar ca acesta, Roland Zagreus pe numele sau, la prima vedere este un nefericit, un invins, o epava. Infirm, ducandu-si zilele intr-un scaun cu rotile, ar avea toate motivele din lume sa raspunda celorlalti si destinului insusi cu furie, frustrare, ura. Doar ca Zagreus, care il primeste pe Mersault ca pe un partener de discutie si nu ca pe un rival sau un inferior (cel putin la prima vedere) se vadeste o inteligenta rece, originala, care crede ca pentru fericire ar trebui sa poti face orice. Absolut orice. Oare tu, Patrice Mersault, ce ai fi pregatit sa faci pentru fericire?
Albert Camus, Moartea fericita, editura Polirom, 2019, traducere de Daniel Nicolescu
