Mircea Albulescu implineste astazi 77 ani

Mircea Albulescu, pe numele sau adevarat Iorgu Constantin V. Albulescu, s-a nascut in Bucuresti in data de 4 octombrie 1934 si provine dintr-o familie multiculturala. Tatal sau a fost roman si se tragea din localitatea Vlasca, iar mama era din neam polonez din Tempinski si nu stapanea prea bine limba romana.

In anul 1952 Mircea Albulescu a absolvit Scoala Medie de Arhitectura, patru ani mai tarziu Intitutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, iar astazi este un binecunsocut actor, profesor universitar, publicist, poet si prozator si face parte din Uniunea Scriitorilor.

Personalitate marcanta a culturii romanesti, cetatean de onoare al Capitalei, societar de onoare al Teatrului National si Doctor Honoris Causa al UNATC, Albulescu va primi o stea pe Aleea Celebritatilor astazi, la implinirea varstei de 77 ani.

"77. Da. Atât împlinesc. M-a ajutat Dumnezeu şi am făcut o emisiune cu Victor Ciutacu, şi mi-a pansat într-un fel sufletul. M-a ajutat să mă spovedesc. Mă gândesc că pe vremea lui Zaharia Stancu, acum 60 de ani, am fost angajat ca artist corp de ansamblu timp de trei luni la Teatrul Naţional şi sunt foarte fudul. Acum sunt societar de onoare al teatrului. În toamna lui 1952 am dat examen la facultate şi, culmea, am intrat. După aceea mi s-a spus că nu pot fi student în anul I şi angajat al Teatrului Naţional. Mi s-a pus în vedere să-mi dau demisia. Anul acesta repet la Teatrul Naţional «Vizita bătrânei doamne» a lui Friedrich Durrenmatt, pe care l-am mai jucat acum vreo 40 de ani la televiziune. Eu sunt excepţia, toţi cei cu care am jucat sunt dincolo, la stele, şi mi-au spus că mă aşteaptă, iar eu am spus clar că voi ajunge festina lente. De curând, am imprimat la radio «Echipa de zgomote», după Fănuş Neagu. Am semnat şi regia şi cred că va ieşi ceva frumos, sunt sigur. Încolo toate bune şi frumoase. La ceea ce fac îmi plac toate, înainte, în timpul şi imediat după teatru. Nu cunosc mari cariere fără har. Cunosc oameni care au avut succes, care au primit aplauze, care au crescut în scara ierarhică a lumii artistice, nu numai în actorie. Dar clipa aceea de maximă strălucire se poate face numai cu această scânteie. Vârsta devine o povară atunci când îţi provoacă o mare tristeţe, căci poţi să devii o povară pentru alţii. Mă definesc ca un om cât se poate de normal, capabil încă să mai iubească tot ceea ce poate iubi pe lumea asta şi mă definesc ca un om norocos că, iată, la vârsta asta am o familie, am co¬pii, am nepot şi sunt un om încrezător. M-a ferit Dumnezeu să port cu mine umbra gândurilor negre. Îndeletnicirea noastră, a artiştilor, este să ne împărtăşim bucuria cu cei care ne ascultă, ne văd pe scenă, la televizor. Încre¬derea, speranţa e ceva superb, şi cred că numai aşa poţi să te legitimezi pe tine, ca om. Pentru mine, cea mai frumoasă zi din an e ziua de 4 octombrie, că atunci m-am născut. Piedica în viaţă e ca un pinten de cristal. Loveşti exact cât trebuie în ea, ca să poţi să mergi înainte. Dai prea tare, pintenul se face ţăndări, dai prea încet, nu simte calul nimic şi nu mai trage la drum. Deci obstacolele, problemele sunt esenţiale în viaţă. De-asta îmi doresc eu un drum cu cotituri. Mi-ai luat teatrul, m-ai terminat. În ochii mei, moartea e cea mai progresistă parte a vieţii. Cheia fericirii? Să te mulţumeşti cu ceea ce ţi-a dat Dumnezeu. Să savurezi fiecare lucru la timpul lui."

                                                                                                                   (M. Albulescu)

4 octombrie 2011

Sursa foto
A.V.