In 1906 cei doi artisti incepusera sa se viziteze tot mai des, dar nu pentru ca si-ar fi dorit sa afle taina talentului celuilalt. Fiecare era deja un nume in viata artistica pariziana. Matisse, mai in varsta si mai experimentat, taciturn, era un reprezentant al vechii traditii franceze, pe care o transpusese in principiile fovismului, care socase si incantase.
Mai tanarul Picasso, care il admira pe Matisse, venise in urma cu doar doi ani la Paris, decis sa devina o celebritate, chiar daca in acel moment inca mai lucra intr-un stil melancolic si prea putin personal. Cei doi aveau in comun mai mult decat si-ar fi putut imagina. In cele doua autoportrete pe care le-au realizat chiar in acelasi an similitudinile sunt surprinzatoare. In primul rand ambii artisti sunt reprezentati privind spre stanga, la fel ca nobilii din portretele renascentiste.
 | Matisse, Autoportret, 1906 Stateus Museum for Kunst, Copenhaga |
 | Picasso, Autoportret, 1906 Philadelphia Museum of Art |
In autoportretul sau Pablo Picasso este infatisat tinand in mana o paleta, dar fara pensula, totul in culori terne si triste, in timp ce Henri Matisse, folosind tonuri stranii de albastru si verde, pare ca se confunda cu fundalul tabloului.
Nu a durat mult pana cand cei doi sa inceapa sa faca schimb de lucrari. Unul dintre cele mai importante daruri primite astfel de Matisse a fost o lucrare, poate prima natura moarta moderna, un amestec de culori si tuse straniu chiar si pentru Picasso. Obiectele par sa se reverse peste rama, imbinandu-se intr-o asemenea maniera incat realizeaza linii paralele, subtiri, stralucitoare.
Picasso a preferat sa ia de la prietenul sau mai in varsta un portret laconic, destul de asemanator insa cu portretele feminine pe care le va realiza mai tarziu. Lucrarea, infatisand-o pe fiica lui Matisse - desi personajul ar putea fi si unul dintre modelele lui Picasso - este reprezentat cu parul desfacut, liniile fizionomiei accentuate, ochii intunecati si adanci. Picasso alesese o reprezentare feminina datorita senzualitatii modelului, care trecea dincolo de raceala rezervata a fiicei artistului. Combinatia intre forma, culoare imagine si mesaj l-a inspirat si l-a facut sa simta o usoara gelozie artistica fata de colegul mai in varsta, asa ca s-a decis sa lucreze la randul sau pana cand va reusi sa il depaseasca.
In afara acestei apropieri artistice, intre Matisse si Picasso exista o puternica legatura sufleteasca. Picasso lucrase mult inainte de a ajunge la tensiunea si complexitatea formelor cubiste, iar lucrarile de la inceputul secolului XX sunt remarcabile prin faptul ca anunta evolutia ulterioara. In exact aceeasi perioada Matisse inca mai forta post-impresionismul sa isi depaseasca granitele, prin tuse discrete si pete mari de culoare. Tabloul "Portrait de Marguerite" este reprezentantiv pentru stilul sau care va deveni contributia sa adusa modernismului. Acest schimb de idei, tehnici si modele sugereaza astazi o relatie stransa, dar tensionata. In fapt, intre cei doi era vorba mai curand de acceptare, intelegere si apropiere marcate de independenta egoista a fiecaruia.
Se poate presupune ca cei doi au profitat fiecare de celalalt pentru a se imbunatati. Iar aceasta rivalitate benefica s-a manifestat si in cadrul evolutiei artei moderne. Examinand legatura dintre cei doi, un cercetator superficial ar putea trece cu vederea numeroase detalii care i-au diferentiat : influenta pe care o va avea arta africana asupra cromaticii lui Picasso ; cubismul analitic, ce reconstruia observarea si sensul ; descoperirea colajului. Sau, in ceea ce il priveste pe Matisse, folosirea preponderenta a unei singure culori, intr-o maniera si la o scala care nu va mai fi intalnita pana la Mark Rothko. Expunerea lucrarilor celor doi in paralel duce la impresia unor perechi aflate in perfecta consonanta. A durat ani buni pana cand compozitiile conceptuale, planurile abstracte si colajele lui Picasso sa il influenteze pe Matisse, in timp ce stilul acestuia si-a lasat treptat amprenta asupra mai tanarului prieten.
Picasso si Matisse s-au sprijinit si influentat reciproc mai mult decat ar fi fost de asteptat, iar fiecare a vazut in celalalt nu doar un artist, cat un proces in devenire, un proces al dezvoltarii si maturizarii artistice, ceea ce se intampla in general si in lumea artei.
 | Picasso Les Demoiselles d'Avignon |
Asemanarile dintre cei doi sunt semnele unei competitii. La celebrul "Les Demoiselles d'Avignon" Matisse raspunde cu o compozitie de mari dimensiuni, "Three Bathers with a Turtle", unde figurile nude par sa nu imparta acelasi spatiu. Picasso reprezinta si un cos cu fructe, iar Matisse introduce broasca testoasa, folosind impresia lasata de acest banal detaliu de fundal ca un simbol al naturii moarte si al vitalitatii, mic si puternic, tentant si impenetrabil. Cei doi nu se citeaza si nu se imita, ci pun la indoiala fundamentele artei moderne si incearca sa o schimbe mereu. Cand unul dintre ei reduce imaginea copacilor la tuse ce amintesc de vitralii, ca un omagiu adus lui Cezanne, celalalt isi ingroasa culorile.
 | Matisse Three Bathers with a Turtle |
Ambii sunt fascinati de ideea de a rupe traditia, de a aduce ceva nou, de a schimba lucrurile. Adopta primitivismul, dar il folosesc in contextul european, prezinta imaginea artistului in atelier sau ca muzician, la fel ca in Renastere, unde se dezbatea indelung problema prioritatii unei artei sau a alteia. Cand transforma obiectul insusi in arta, sunt perfect constienti de riscul ca acesta sa se piarda in propria reprezentare.
Dar alaturarea lucrarilor celor doi nu demonstreaza doar strania similitudine a evolutiei lor artistice, ci si diferentele esentiale. Pentru Matisse arta era o sursa de placere, de bucurie si o realitate in sine. Picasso revine in permanenta la creatia artistica incercand sa se inteleaga si sa se demonstreze pe sine, incapabil sa reziste tentatiei. Cand Matisse, cauta sursele primitivismului, ajunge pana la urma sa redescopere Occidentul si arta sa - in Giotto si in inceputurile Renasterii - chiar daca in acest fel se distanteaza de traditia europeana. Picasso vede arta occidentala ca un puzzle, dar introduce si elemente din arta africana in acest cadru. Cand Matisse il picteaza pe artist in atelierul sau, modelul este clar diferentiat si isi ocupa, chiar cu oarecare mandrie, locul in compozitiei. La Picasso insa, artistul si modelul sunt reprezentati unul langa celalalt, socand logica si viziunea.
