 | Luciano Pavarotti a fost cu siguranta cel mai popular tenor de la Caruso si una dintre marile personalitati ale operei contemporane, reusind sa o impuna in constiinta publicului mai mult decat oricine altcineva. Imbinand o prezenta scenica memorabila si o pasiune a interpretarii aparte, cu o voce unica prin timbru si tonalitate |
Pavarotti a fost cel mai cunoscut cantaret de opera din lume, castigand lupta cu timpul si inima publicului, pana cand a pierdut ultima sa lupta, de aceasta data impotriva cancerului.
Luciano Pavarotti s-a nascut pe 12 octombrie 1835 la Modena, in Italia, intr-o familie modesta, chiar saraca, dar de care viitorul tenor avea sa isi aduca aminte toata viata cu multa afectiune si nostalgie. In pofida lipsei banilor, copilaria sa a fost cu totul speciala, desfasurata mai mult pe strazile orasului, alaturi de alti copii. Tatal lui Luciano Pavarotti era un modest brutar, dar la randul sau avea o voce foarte buna, dar din cauza tracului fusese nevoit sa abandoneze visul unei cariere pe scena. Mama lucra intr-o fabrica de tigari din oras, si reusea sa le ofere celor doi copii farmecul si bucuria unei familii unite. Dupa izbucnirea celui de al doilea razboi mondial familia a fost nevoita sa se mute intr-o camera inchiriata la o ferma din apropiere.
Luciano descoperise muzica datorita placilor colectionate cu migala de tatal sau, in principal inregistrari ale tenorilor foarte populari in epoca - Gigli, Martinelli, Schipa si mai ales Caruso, vedeta vremii. Inca de la varsta de noua ani Luciano canta in corul bisericii, alaturi de tatal sau, iar mai tarziu va lua un scurt timp lectii de canto de la un anume profesor Dondi si sotia acestuia, fara prea mai influenta insa. Pasionat mai curand de sport si in special de fotbal, Luciano Pavarotti visa sa ajunga intr-o echipa italiana mare, sa fie unul dintre fotbalistii mari ai lumii, dar la insistentele mamei va deveni in final profesor. Preda timp de doi ani intr-o scoala elementara, in paralel continuand sa asculte muzica si sa cante.
Ceea ce parea doar un hobby trecator se transforma intr-o obsesie, iar Pavarotti vede in muzica adevarata sa menire. Cu greu, tatal accepta un targ cel putin ciudat : pana la varsta de 30 de ani fiul sau va locui in casa familiei si va fi intretinut de aceasta. Daca pana la varsta fatidica nu va deveni un mare cantaret, trebuie sa plece sau sa isi castige existenta in orice fel gaseste de cuviinta. Asa ca viitorul tenor incepe sa ia lectii serioase abia in 1954, la varsta de 19 ani, sub indrumarea lui Arrigo Pola, un reputat si respectat profesor si tenor din Modena. Cunoscand situatia grea a familiei Pavarotti, Pola acceptase sa ii predea lui Luciano gratuit. In aceeasi perioada Luciano Pavarotti o intalneste si pe Adua Veroni, cu care se va casatori in 1961. Dupa plecarea lui Pola in Japonia, Pavarotti isi continua pregatirea sub indrumarea lui Ettore Campogalliani, alaturi de soprana Mirella Freni. In toata aceasta perioada de pregatire Pavarotti a fost nevoit sa lucreze in diverse locuri, inclusiv ca agent de asigurari, fara prea mare succes. Acesti primi sase ani de munca asidua nu i-au adus si succesul, iar tenorul s-a decis sa renunte. Pasiunea pentru muzica avea insa sa se dovedeasca prea mare.
Timbrul sau aparte si prezenta scenica i-au adus numerosi admiratori in localitatea natala, dar marele succes avea sa vina abia in 1961, cand Luciano Pavarotti a caastigat Concursul Achille Peri, premiul intai fiind rolul lui Rodolfo in La Boheme. Chiar daca debutul avea sa fie un succes, povestea din spatele urmatoarelor contracte este mai complicata, marea sansa a lui Pavarotti fiind Alesandro Ziliani, un cunoscut impresar al vremii. Debutul la Covent Garden, din 1963, a fost tot un joc de noroc. Giuseppe din Stefano, care avea rolul Rodolfo, era cunoscut pentru faptul ca adesea nu mai venea la spectacole, anuntand cu foarte putin timp inainte de ridicarea cortinei. Asa ca era nevoie de cineva suficient de bine pregatit, dar care sa accepte sa invete rolul, fara certitudinea ca va ajunge pe scena. Pavarotti a acceptat riscul, iar cand di Stefano s-a retras definitiv, tanarul tenor i-a luat locul cu mare succes. Debutul la Scala, din 1965, tot in rolul ce parea deja sa i se potriveasca perfect - Rodolfo - s-a datorat in buna parte lui Herbert von Karajan, dirijorul fiind impresionant de vocea tanarului. Acest sir de succese va fi continua in 1965 de debutul american, la Miami, ca Edgardo in Lucia di Lammermoor (Donizetti). Din pacate cand Pavarotti a cantat pentru prima data la New York, la Metropolitan Opera, problemele de sanatate l-au facut sa se retraga la jumatatea celui de al doilea spectabol, in noiembrie 1968.
Deja Pavarotti era un nume in lumea operei, o voce tanar, cu un timbru aparte, chiar daca nu au lipsit criticile si mai tarziu adversarii. Tenorul prefera opera italiana de secol XIX, avand o afectiune aparte pentru Puccini, Verdi sau Donizetti. Avea si mare grija de vocea sa, iar unele partituri dificile aveau sa fie lasate pentru mai tarziu. Dupa ce aparitia in Tosca este criticata ca superficiala, Pavarotti continua si apare intre altele in Carmen si in Werther, pentru ca in 1972 sa joace pentru prima oara intr-un film "Yes, Giorgio", din pacate repede uitat. Lanseaza primul sau album solo, "O Sole Mio", un imens succes ca vanzari, fiind una dintre putinele inregistrari realizate de un cantaret de opera cu un asemenea impact. Chiar daca se credea ca Pavarotti se va limita la un singur gen de roluri, acesta va continua sa experimenteze, reusind in egala masura sa castige foarte mult ca actor, un capitol la care, cel putin la inceput, era stangaci.
Anii '80 au adus noi succese pentru una dintre cele mai populare figuri ale operei secolului XX, iar multe dintre aparitiile sale in spectacole au fost televizate, transformandu-l rapid intr-o vedeta, cu un farmec aparte. Devenind un nume foarte cunoscut, ajutat atat de vocea sa cat si de o personalitate carismatica, foarte "italiana", Pavarotti a fost unul dintre promotorii operei pentru un public ce pana atunci ignorase genul. Dar dincolo de prezenta sa in topurile internationale, de sesiunile foto, de interviuri si intalnirile cu fanii, Luciano Pavarotti continua sa isi abordeze fiecare rol si fiecare spectacol cu seriozitatea caracteristica, desi adesea a renuntat la unele spectacole din cauza unor probleme de sanatate, ceea ce i-a adus chiar si procese din partea organizatorilor. A ajuns chiar sa fie poreclit "regele renuntarilor", a fost dat in judecata de catre BBC pentru ca vanduse postului un concert unde de fapt facuse playback, a fost huiduit pe scena La Scala, dupa rolul din Don Carlo. Epuizat, Luciano Pavarotti a preferat sa ia o pauza pentru odihna.
Va reveni triumfator in anii '90, primul mare succes fiind transmiterea in intreaga lume, in 1990, a interpretarii ariei Nessun Dorma, din Turandot (Giacomo Puccini), considerata ulterior piesa sa de rezistenta. In acelasi an, pentru a sarbatori finala Campionatului Mondial de Fotbal are loc si primul concert al celor Trei Tenori, reunindu-i pe Luciano Pavarotti, Placido Domingo si Jose Carreras, o idee geniala care s-a bucurat pret de mult ani de un succes imens. In urmatorul deceniu Pavarotti va canta adesea ca invitat la diverse concerte in aer liber, in fata a mii de oameni. La Hyde Park, in Londra, unul dintre concertele sale a adus un public record, de peste 150.000 de personae. In iunie 1993 depasea un nou record, cand peste 500.000 de admiratori au venit la concertul sau din Central Park, New York, in timp ce alte cateva milioane urmareau spectacolul la televizor. "Conservatorii" il acuzau ca a cedat in fata comercialului, ca nu mai respecta muzica, dar publicul il adora si descoperea datorita lui Pavarotti farmecul operei.
La varsta de 61 de ani Pavarotti revenea triumfal la Metropolitan Opera cu rolul lui Andrea Chenier, reusind sa impresioneze criticii prin itnerpretare. In 1997 cei Trei Tenori incepeau un turneu care l-a facut pe Pavarotti sa renunte la anuntat retragere. Dar succesul de public si casa, numarul impresionant de albume vandute, celebritatea, afectiunea publicului nu l-au putut apara foarte mult. Dupa ce a fost acuzat de frauda fiscala, fiind nevoit sa plateasca peste 12 milioane de dolari ca impozite, Pavarotti a inceput sa simta si primele simptome ale cancerului.
Se casatoreste in decembrie 2003 pentru a doua oara, de aceasta data cu Nicoletta Mantovani, asistent personal, cu care avea deja o fiica. In 2004, la varsta de 69 de ani, isi incepe si turneul de adio, dupa patru decenii pe scena. Ultima sa aparitie pe scena unei opere avea sa fie pe 13 martie 2004, in Tosca, la New York Metropolitan Opera. Succesul a fost imens, tenorul fiind aplaudat timp de 12 minute pentru interpretare. Chiar daca Luciano Pavarotti anuntase ca nu va mai reveni, publicul era sigur ca cel mai popular tenor urma sa se razgandeasca. Turneul de adio a fost in mare parte un esec, un numar mare de concerte fiind anulate din cauza problemelor vocii si a altor probleme de sanatate.
In iulie 2006 Pavarotti a fost operat de cancer la pancreas, si in prima faza tratamentul post-operator a decurs foarte bine, managerul tenorului anuntand chiar ca acesta isi va relua concertele turneului final la inceputul lui 2007. Dincolo de optimismul fortat, admiratorii se temeau ca Pavarotti este chiar mai bolnav decat se stia oficial. In august 2007 tenorul a fost din nou internat la Modena, pentru a fi tinut sub observatie, anuntandu-se ca este bolnav de pneumonie. In ciuda eforturilor si tratamentelor, cancerul avea sa recidiveze, iar tenorul a murit in dimineata zilei de 6 septembrie 2007 la locuinta sa din Modena, alaturi de familie.
Septembrie 2007
