Orasul din regiunea Veliko Tarnovo este situat in partea de nord a tarii, cu o populatie de peste 9500 de locuitori, Leaskovet este o destinatie turistica populara in special datorita manastirii de aici, una dintre cele mai cunoscute din Bulgaria. Una dintre cele mai vechi localitati din regiune - arheologii au descoperit urmele unor asezari datand din secolul al IV-lea I.d.Hr. - si una dintre cele mai importante in perioada medievala, Leaskovet avea sa fie si un centru religios si cultural care a jucat un rol major in dezvoltarea tarii si in decursul luptelor de eliberare nationala. Vechile cartiere ale localitatii, cinci la numar, au preluat denumirea bisericilor din fiecare (Sf. Gheorghe, Sf. Nicolae, Sf. Dumitru, etc) si aveau mai tarziu sa alcatuiasca orasul pe care il puteti vizita astazi. A fost una dintre putinele asezari autonome, fara sa devina o raia turceasca, si mai tarziu aici vor fi organizate mai multe revolte impotriva fortelor otomane. Leaskovet avea sa fie eliberat de trupele ruse in vara anului 1877, dupa ce fortele turcesti se retrasesera, devenind oficial oras pe 15 martie 1880. Asezarea avea sa fie partial distrusa de un puternic cutremur in 1913, inclusiv cele cinci biserici istorice fiind puternic afectate si reconstruite ulterior. In afara vechilor locuinte din cartierele orasului, multe dintre ele impresionante exemple de arhitectura bulgara traditionala, sau de cele cinci biserici, monumente istorice foarte cautate de turisti, cel mai important obiectiv ramane Manastirea Sf. Petru si Pavel, construit cu secole in urma in partea de rasarit a Platoului Arbanasi, la mai putin de doi kilometri distanta de oras. Ridicata in jurul secolului XV, pe locul unde altadata se gasea o cetate (potrivit traditiei) avea sa fie in repetate randuri distrusa si reconstruita din temelii, pentru o vreme in secolul al XVII-lea calugarii bulgari fiind alungati, in locul lor venind calugari greci. Jucand mai tarziu un rol important in decursul luptei de eliberare nationala, mai tarziu folosita ca inchisoare si azil, avea sa revina la functia monahala la jumatatea secolului trecut. Puteti admira aici arhitectura ansamblului, picturile, icoanele, colectia de vechi documente si carti bisericesti.
Un muzeu inedit din Leaskovet este cel dedicat gradinaritului, singura institutie de gen din Bulgaria, o expozitie prezentata partial in aer liber (alaturi de cele doua sali) unde veti afla numeroase informatii despre gradinarit si horticultura. Fotografii, unelte, imbracaminte, masini, documente si manuale, veti aici aici totul despre istoria si importanta gradinaritului in istoria tarii.
Foto: gallery.guide-bulgaria.com


































