De o frumusete simpla si totusi neasteptat de expresiva si prospetimea varstei de doar 16 ani, Louise Weber era la prima vedere doar o frumoasa spalatoreasa ce isi castiga din greu existenta de zi cu zi intr-un Paris care, prin 1860, devenea tot mai mult destinatia obligatorie pentru orice pictor, scriitor, muzician, in general pentru orice boem, inzestrat sau nu cu talent, care isi dorea altceva. O existenta cenusie si saracacioasa, care avea probabil sa se sfarseasca fie cu o moarte prematura din cauza mizeriei, fie cu serile petrecute prin localurile de mana a doua sau prin atelierele pictorilor ce arareori puteau sa si vanda o lucrare. Dar seara de seara, dupa ce isi facuse ucenicia in locuri mai putin cunoscute si uitate astazi, Louise devenea in Montmartre, celebrul cartier boem, una dintre stelele stralucitoare ale muzicii si dansului. Nu va dura mult pana cand sub porecla La Goulue fosta spalatoreasa a devenit vedeta legendarului cabaret Moulin Rouge, adulata, invidiata si adesea iubita cu disperare, folosindu-si talentul, frumusetea si nu in ultimul rand personalitatea pentru a deveni, inca din tinerete, un veritabil simbol al epocii.
Dansa, facand din cancanul atat de scandalos pentru mentalitatea burgheza, un spectacol primit cu elogii de pictori, scriitori, sculptori, ganditori amenintati de mizerie sau dimpotriva norocosii mostenitori ai averii familiei. Era model pentru artisti vazuti azi ca marii maestrii ai secolului trecut, de la Pierre-Auguste Renoir (cel care se pare ca a prezentat-o celorlalti) la un alt indragostit de boema si viata de noapte, Henri de Toulouse-Lautrec, cel care isi ascundea tristetea si isi suporta drama personala prin creatie si exces. Aduce clienti la Moulin Rouge si nu numai, provoaca, uluieste, seduce, bea ca un barbat, este originala, ironica pana la sarcasm, ajunge chiar la gesturi declamatoare ce il anticipeaza pe Salvador Dali. Asa cum s-a intamplat cand, socand si incalcand cutuma, vine la Moulin Rouge cu un tap in lesa, pentru ca traditia ii interzicea unei femei sa vina aici daca nu era insotita de un barbat.
Treptat, prea putin ramane din micuta spalatoareasa timida si speriata de marele oras. Prea putin din Louise, poate uneori prea mult din La Goulue, prezenta obligatorie pe afisele ce anuntau noile spectacole la Moulin Rouge, identificandu-se cu serile de cabaret si stralucirea Parisului boem si artistic, un model la care multi dintre tinerii artisti nu puteau decat sa viseze, pentru ca de la un punct era foarte greu sa ajungi la dansatoarea care se intretinuse cu sahul Persiei sau cu baronul Rothschild, o figura mitica a vremii. Ani de glorie si scandal, muzica si dans, dragoste si replici scanteietoare, ce faceau inconjurul saloanelor si atelierelor. Ani care se vor termina cu incercarea ei de a se rupe de Moulin Rouge si a avea propria companie de dans. Turneul in care si-a investit intreaga avere si care ar fi trebuit sa o aduca pe La Goulue in fata intregii Frante (in cele din urma) a fost un dureros esec.
Publicul ei o voia doar pe scena de la Moulin Rouge, iar falimentul a fost rapid. Infrangerea a facut-o pe La Goulue, oricum o bautoare devenita legendara, sa se refugieze definitiv in alcool, risipind putinii bani care ii mai ramasesera. Pe la varsta de saizeci de ani, o ruina a frumusetii care fusese candva, avea sa revina prin 1928 in Montmartre. Nu doar ea, dar si cartierul se schimbase cu totul. Si prea putini o recunosteau, desi legenda ramasese. A murit la putin vreme dupa aceea, la inceputul lui 1929, finalul tragic al unei povesti care a avut toate ingredientele unui film dramatic, cu o distributie pe masura si ideal un regizor indragostit de epoca.
Pornind de la jurnalul intim (cati dintre cei care au vazut-o pe scena in anii deplinei frumuseti si-ar fi imaginat ca La Goulue isi imortaliza astfel amintirile) si cercetari minutioase in arhive, Maryline Martin readuce in fata cititorului de astazi nu doar personalitatea de legenda a unei dansatoare ce a schimbat regulile intr-o lume care era ea insasi intr-o radicala metamorfoza, dar si luminile, dramele, farmecul si tumultul din Montmartre si prin extensie a unei vremi in care boema, revolutia estetica si ruptura de academismul din toate formele vietii devenisera o norma si o obligatie. O figura fascinanta si vie, provocatoare si plina de umor, asa cum si-o aminteau contemporanii, La Goulue are astfel bucuria postuma a rememorarii. Poate ca in timpul spectacolelor pline de frenezie, cand toti ochii de la Moulin Rouge erau atintiti asupra ei, iar ea se hranea cu adoratia tuturor, s-a gandit fie si pentru o clipa ca nu este departe ziua cand visul se va termina, iar La Goulue va redeveni Louise. Iar aceasta biografie poate fi citita si ca povestea pe care Louise nu a mai apucat sa o spuna.
Maryline Martin, La Goulue. Regina de la Moulin Rouge, editura Corint, 2022
