La Dolce Vita este unul dintre cele mai puternice si profunde pelicule regizate de Federico Fellini. Naratiunea prezinta o serie de evenimente din viata unui jurnalist interpretat magistral de Marcello Mastroianni, care isi exploreaza nereusitele profesionale si amoroase, fiind in final o reflectie asupra sensului vietii, usor de gasit sau dimpotriva inaccesibil.
Actiunea se desfasoara in Roma anilor '50, unde personajul lui Mastroianni se ocupa cu partea de senzational a stirilor : vedete de film, viziuni religioase, aristocratia decadenta. Talentul regizoral se manifesta in permanenta. Secventa de inceput este pur si simplu magistrala : un elicopter survoleaza Roma, deasupra unei statui a lui Iisus, peste ruinele Coliseumului, deasupra unui grup de femei care fac plaja pe marginea unei piscine, deasupra unei catedrale. Inainte ca un singur cuvant din dialogul bogat sa fie rostit, Fellini prezinta deja o lume in care valorile religioase ale Bisericii Catolice, reminescentele pagane ale vechii Rome, viata contemporana si dificultatile de comunicare si exprimare se imbina intr-un tot dizarmonic si totusi fascinant.
Marcello locuieste impreuna cu Emma, o femeie care il iubeste si doreste o casatorie traditionala, dar in acelasi timp este posesiva si acaparatoare, incapabila de a intelege cautarea lui pentru sensuri si simboluri intr-o existenta pe care ea o vede ca bidimensionala si clara. Pe parcursul naratiunii Marcello intalneste si alte personaje feminine fascinante : Anouk Aimee joca rolul unei iubite, frumoasa, Anita Ekberg este o vedeta americana de film, cel putin la fel de frumoasa si atragatoare intr-un fel simplu. Marcello se intalneste si cu o tanara care lucreaza la un restaurant aflat langa plaja, fiind cucerit de simplitatea si naturaletea acesteia. La finalul filmului cei doi se reintalnesc pe plaja, separati fizic de valuri, despartiti emotional de cinismul sau, acum depasit, dar si de inocenta pe care ea a reusit sa o pastreze.
Ca si Marcello, nici Steiner nu este cu adevarat fericit, desi are o familie iubitoare, bani, succes, prieteni. Cu toate acestea ceva lipseste, ceva nu este asa cum ar trebui sa fie, se simte nevoia unei schimbari. Aceasta metafora cinematografica este specifica pentru epoca in care a fost realizata pelicula. Conflictul Est-Vest, Razboiul Rece a carui prezenta se facea simtita in permanenta, amenintarea nerostita a unui pericol nuclear, erau teme abordate atat in existenta cotidiana cat si in arta. In final este vorba de o meditatie asupra vietii, artei si iubirii.
Fellini ofera o bogatie extraordinara a imaginii si a firului narativ, ajungand la o concluzie pesimista si melancolica. Chiar daca unii critici i-au reprosat regizorului ca nu a respectat regulile unui film tensionat, pelicula avand aproape trei ore, Fellini a reusit sa evite sa-l plictiseasca pe spectator. Aceasta reusita este conferita de observatiile inteligente, personajele bine alese si situatiile care pun intrebari fara a oferi predici seci si plictisitoare.
Regizorul confera si o dimensiune religioasa personajului principal, atunci cand Marcello scrie mai multe materiale despre inexplicabila aparitie a Fecioarei Maria, relatata de doi copii. Relatia lui Marcello cu tatal sau este prezentata intr-o maniera dulce-amaruie. Integrarea sau dimpotriva respingerea intelectualului in viata mondena este reprezentata de scenele unei petreceri organizate de unul dintre prietenii ziaristului, Steiner, unde se aduna artisti, vedete, poeti, filosofi. Marcello are aici ocazia de a-i ridiculiza pe pretinsii intelectuali, dar petrecerea ii ofera si ocazia unui monolog memorabil.
