Jerome David Salinger s-a nascut pe 1 ianuarie 1919 la New York. Tatal sau era un bogat comerciant evreu, iar mama, de origine irlandeza. Tatal sau, Sol Salinger, se ocupa de importurile de carne. Ca adolescent, Salinger a calatorit in Polonia pentru a intelege exact cum functioneaza afacerea de care tatal era atat de mandru. A fost nu doar dezamagit, cat de-a dreptul dezgustat, iar primul gest de fronda si impotrivire a fost logodna cu prietena sa de atunci, cu care peste ani nu avea sa mai tina legatura. S-a inscris la Academia Militara din Pennsylvania, scoala care avea sa fie modelul pentru Pencey Prep din romanul "De veghe in lanul de secara".
In perioada in care a urmat cursurile unui colegiu din Pennsylvania, Salinger era considerat de colegi si profesori ca cel mai slab student din istoria scolii. Desele transferuri nu l-au ajutat prea mult, Salinger picand examen dupa examen, cu o nonsalanta care ii exaspera parintii si profesorii. Fara sa obtina vreo diploma, s-a inscris in 1939 la un curs de creatie literara organizat la Columbia University, unde l-a avut ca profesor pe Whit Burnett. Acesta, care edita de mult timp publicatia Story Magazine, a descoperit mai mult din intamplare ca studentul sau avea talent si l-a incurajat sa scrie cat mai mult. In numarul din martie-aprilie 1940 Salinger debuteaza cu o povestire in Story Magazine. Burnett si Salinger vor continua sa corespondeze mult timp dupa aceea, desi la un moment dat au inceput sa se distanteze unul de altul.
In timpul celui de al doilea razboi mondial se inroleaza in armata, ajungand adesea sa lupte in linia intai. Este internat in spital din cauza unei depresii provocate de stresul luptelor. Continua sa publice povestiri in diverse reviste si ziare, unele dintre naratiuni fiind scrise in timp ce era pe front.
Din 1948, cand se bucura de un succes enorm cu povestirea "O zi perfecta pentru pestele banana", Salinger incepe sa publice aproape exclusiv in The New Yorker, o revista care ii placea foarte mult. In scurt timp este considerat unul dintre cei mai populari si mai de succes tineri scriitori, iar in 1951 publica cea mai importanta carte a sa, "De veghe in lanul de secara". Este un succes imediat, chiar daca unii critici au fost destul de reticenti. Dar controversele si criticile negative au crescut imediat faima romanului. O scriere in buna parte autobiografica, cartea a devenit repede celebra mai ales datorita atentiei acordate de autor construirii unui cadru complex si subtil, precum si descrierii unui New York deprimant si sumbru, in care personajul principal trebuie sa se descurce. Din cauza limbajului folosit cartea a fost interzisa in unele tari pentru mult timp, dar cel putin in SUA popularitatea ei a fost imensa, lansand o adevarata moda.
In 1953 Salinger publica si un volum de nuvele, sapte dintre acestea aparand in trecut in The New Yorker, iar celelalte doua fiind respinse de redactorii aceleiasi publicatii. Cu titlul "Noua povestiri", volumul a fost un succes. Salinger a publicat mai tarziu alte doua cartii : "Franny si Zooey" in 1961 si " Dulgheri, inaltati grinda acoperisului si Seymour: o prezentare" in 1963, fiecare continand cate doua povestiri legate intre ele.
Odata cu succesul inregistrat cu "De veghe in lanul de secara", Salinger a inceput treptat sa se retraga si sa evite publicitatea.
In 1953 paraseste orasul New York si se muta la Cornish, New Hampshire. La inceputul perioadei petrecute in Cornish era inca destul de prietenos si sociabil, mai ales cu elevii de liceu din zona, care il admirau si il tratau ca pe un egal. Dar cand un interviu acordat ziarului liceului a ajuns in ziarul local, Salinger s-a simtit tradat si a rupt orice legatura cu admiratorii sai mai tineri. A inceput sa fie vazut tot mai rar prin oras, singurul care il mai vizita fiind un prieten foarte apropiat. Ultima scriere publicata a fost nuvela epistolara "Hapworth 16, 1924", aparuta in iunie 1965 in The New Yorker. Se pare ca in anii '70 ar fi scris un roman despre al doilea razboi mondial; desi cartea a fost terminata Salinger a refuzat sa o publice, la fel cum a evitat sa mai apara in atentia publicului.
Se poate spune ca din anii '70 Salinger a disparut practic din viata publica, fara sa se stie daca macar mai traieste si fara sa mai publice ceva. Dar in calitatea sa de celebritate a trebuit adesea sa iasa din solitudine pentru a se apara de celebritate. Asa a facut cand a aflat ca Ian Hamilton vrea sa publice o biografie intitulata "J.D. Salinger. Viata unui scriitor", in care sa includa si scrisori trimise de acesta unor prieteni si altor autori. Salinger l-a dat pe Hamilton in judecata, iar cartea a aparut in final fara aceste scrisori, chiar daca existau referiri la acestea. Dar in urma procesului s-a aflat si ca Salinger terminase doua romane si mai multe povestiri, pe care, in pofida interesului, refuza cu inversunare sa le publice.
In 2000 tacerea din jurul acestui scriitor misterios a fost rupta de fiica sa, Margaret Salinger, din a doua casatorie, care a publicat "Dream Catcher: A Memoir." In aceasta carte ea dezvaluie totul despre Salinger, spulberand unele legende si confirmandu-le pe altele. Spre deosebire de alti biografi, care considerau ca Salinger s-a retras in urma socului post-traumatic provocat de experienta razboiului, Margaret sustinea cu totul altceva. Salinger era un personaj mandru de perioada petrecuta pe front, care isi pastrase nu doar tunsoarea militara, ci si un vechi Jeep de armata si haina militara. Dar fiica sa a scris si detalii mai putin placute pentru Salinger, cum ar fi distanta pe care acesta o impusese fata de Claire, sotia sa, sau faptul ca era extrem de strict, interzicandu-i sotiei sa isi viziteze prietenii sau rudele. Mai mult, se pare ca Salinger-solitarul era doar o imagine publicitara, fiind de fapt o persoana foarte sociabila, care se bucura de viata si de compania prietenilor, dar prefera sa evite presa si orice forma de publicitate.
