Poate ca numele sau nu mai este familiar publicului larg, insa lucrarile sale satirice, atunci cand nu sunt expuse in muzee si galerii prestigioase sau nu sunt vandute pentru sume impresionante la licitatii, continua sa fie reproduse, imitate, parodiate, copiate sau pur si simplu inspira noi si noi generatii de artisti.
Cea mai cunoscuta dintre lucrarile lui Gillray ii infatiseaza pe Napoleon Bonaparte si William Pitt impartindu-si lumea.
Nu existau subiecte sau persoane tabu pentru Gillray, care parea sa aiba curajul (si de fiecare data inspiratia) de a fi muscator, ironic, inteligent si, mai presus de toate, amuzant. Fie ca era vorba de Napoleon, fie de regele George al III-lea, de Horatio Nelson, de Charles James Fox sau William Pitt, si altii, oameni politici care decideau atunci soarta Marii Britanii si a Europei intregi, in fata acestui artist toate acestea deveneau nimic mai mult decat subiecte. Lista de nume, la o simpla cautare, este impresionanta. Iar Gillray parea a fi in razboi cu lumea intreaga, mereu cu zambetul pe buze si remarcabilul talent al unui desenator redutabil.
L'Assemblee Nationale (1804)
James Gillray avea sa deprinda de timpuriu meseria de gravor, si s-a dovedit un talent nativ, chiar in conditiile grele ale epocii. Lucra cu atentie si pasiune, adesea cu inspiratie, iesind din normele stricte ale modelului, ceea ce il facea sa intre adesea in conflict cu ceilalti gravori din
atelier.Paraseste o meserie sigura si destul de banoasa, rataceste o vreme, pentru a reveni la arta gravurii si a se inscrie la Royal Academy pentru a-si desavarsi arta. Nu avea mijloacele materiale ale altor colegi, nu provenea din vreo ilustra familie, nu era vreun lord cu blazon care incearca, dintr-o chemare boema, sa descopere arta. Dar spre deosebire de multi altii avea ceva esential - talentul. Talent care il va ajuta nu doar sa isi castige existenta ca gravor, dar si sa devina primul caricaturist profesionist, tema sa preferata fiind dintotdeauna viata politica.
Si asta chiar daca cei vizati nu erau adesea amuzati de rezultat si poate ca un pic de bunavointa din partea lui Gillray i-ar fi asigurat protectia politica si un post confortabil in vreun minister. Sau, cine stie, o bursa pentru tot restul vietii. Unii, precum George al III-lea, ar fi declarat public, in repetate randuri, ca nu inteleg acest gen de caricatura. Era oare adevarat sau pur si simplu o metoda eleganta de a-l "potoli" pe artist?
Si Gillray nu ar fi ramas "parintele caricaturii politice" daca in viata sa nu ar fi aparut o anume domnisoara Hannah Humphrey, partenera sa de afaceri - in vitrina pravaliilor ei isi expunea artistului noile gravuri - si de viata (chiar daca nu s-au casatorit niciodata), singura care l-a sprijinit in permanenta si a fost mereu alaturi de capriciosul si inventivul desenator.
Gillray a lucrat mult, enorm si se presupune ca numarul creatiilor sale ar trece de 1000, si in buna masura tocmai acest volum imens a dus la partiala orbire si intr-un tragic final la nebunie. Dar atunci isi depasise cu mult rivalii, era un maestru al genului imposibil de egalat si nimeni, in acea Anglie de secol XIX (si in restul Europei, unde lucrarile sale erau republicate si redescoperite), nu ar fi putut spune ca nu a vazut macar una dintre caricaturile sale.
Personalitati politice si viata mondena, figuri nobile si mari nume ale culturii occidentale, boemi si ministri, razboinici si efemere celebritati ale vremii, defecte si pacate, nimic nu pare sa ii scape lui Gillray care parea animat de dorinta de a realiza o enciclopedie caricaturala a vietii cotidiene din epoca sa.
O prima editie ce reunea unele dintre cele mai bune caricaturi avea sa apara postum, in mai multe fascicule, din 1818, noua parti ce acum ar valora o avere pentru orice bibliofil si pasionat de arta, urmata de o a doua prin 1830. Era doar inceputul, si poate ca Gillray ar fi privit cu ironie faptul ca acum colectionarii se inghesuiau sa cumpere volume din ce in ce mai elegante, cu sute de ilustratii (o realizare tipografica magnifica pentru acei ani), la preturi pe masura. Unii dintre ei vor fi fost chiar nobilii ce treceau dispretuitori pe langa vitrina in care erau expuse, de la o zi la alta, noile caricaturi purtand o semnatura ce avea sa devina renume in scurta vreme. Dar ar fi fost cu siguranta uluit sa afle ca peste secole gravurile sale, altadata accesibile la preturi modice, vor fi disputate de pasionati si cumparate la licitatii pentru sume cu adevarat ametitoare.
Foto: wikipedia.org
