Pentru lumea in care traim, jumatatea secolului al XV-lea a fost unul dintre cele mai importante momente de rascruce. Pe la anul 1452, in vreme ce la Rasarit, zilele Imperiului Bizantin incepuseara a fi numarate, undeva pe teritoriul Germaniei se inventa tiparul. Cu greu ne putem imagina astazi importanta acestei revelatii tehnologice, care nu numai ca a usurat semnificativ munca copistilor de manuscrise, dar a generat conditiile ideale pentru progresul material si spiritual.
Joachim Du Bellay numeste noua inventie „a zecea muza” iar Henri Estienne, intr-o lucrare aparuta in anul 1569 (Artis Typographiae Querimonia), spune: „Aceasta arta, daca nu cea mai nobila dintre toate, este cel putin cea mai utila, deoarece ea serveste, rodeste, si propaga toate stiintele si artele.”. Altii vor considera tiparul „o inventie divina” (Rabelais), sau chiar o arta sfanta („haec sancta ars”, Nicolaus Cusanus).
Desigur, a trebuit ceva timp pana cand tiparul sa fie intrebuintat in toate marile centre din Europa. La inceput tiparul era un obiect de mare pret, ravnit de toti invatatii, nobilii si regii. Primele carti liturgice ortodoxe au fost tiparite la sfarsitul secolului al XV-lea la Cracovia, capitala de atunci a Poloniei si la Cetinje, in Muntenegru, in limba slavona. Tipografia de la Cetinje a fost adusa in Muntenegru de la Venetia – unul din cele mai mari centre de productie a cartii din Europa – de catre un principe ortodox, Gheorghe Cernoevici, care i-a dat-o in grija calugarului carturar Macarie. Fiind insa Muntenegrul ocupat de ostile otomane, ieromonahul Macarie a venit in Tara Romaneasca, unde domnea Radu Voda cel Mare (1495-1508).
Tipografia infiintata la manastirea Dealu, prin urmare, a fost cronologic cea de-a treia tipografie din Europa ce a folosit caractere chirilice. In tara noastra, primele tipografii au inceput sa functioneze in anul 1508, anul editarii la Manastirea Dealu a unui Liturghier, la initiative voievodului Radu cel Mare.
Foarte multi romani au contribuit prin priceperea lor la crearea acelor bijuterii ale tiparului occidental numite incunabule. In special romanii din Transilvania sunt mentionati in diferite lucrari ca maestri tipografi. Cel care a jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii romane in Biserica noastra este diaconul Coresi. Originar din Targoviste, el a invatat arta tipografica de la Dimitrie Liubavici si s-a stabilit apoi la Brasov, unde timp de mai bine de 20 de ani (1556-1581) a publicat o serie de carti bisericesti destinate tuturor romanilor din cele trei tari.
Opera lui Coresi ramane fundamentala nu numai in ce priveste Biserica dar si prin rolul jucat in formarea si unificarea limbii romane literare, premisa a constituirii poporului roman. Redam in cele ce urmeaza textul rugaciunii Tatal nostru din cartea “Intrebare crestineasca”, asa cum era ea recitata in graiul arhaic:
„Tatal nostru ce esti in ceri, sfinteasca-se numele tau, sa vie imparatia ta, fie voia ta, cum in ceri, asa si pe pamant. Pita noastra satioasa da-ne noao astazi, si iarta noao gresalele noastre, cum ertam si noi gresitilor nostri si nu ne duce in napaste, ce ne izbaveste pre noi de hitleanu. Ca a ta e imparatia si puterea si slava in vecie, amin.”
Imagine: Liturghierul lui Macarie din 1508
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.
