Intalnindu-se la Karlsbad prin 1807 Beethoven si Goethe au pornit intr-o plimbare cu trasura, fiind salutati pe drum de mai toata lumea. Plictisit sa tot raspunda omagiilor, Goethe i-ar fi spus pana la urma celebrului muzician:- Maestre, este totusi prea plicticos. Tot timpul sa raspunzi la salut, iti strica toata placerea plimbarii. Ca sa nu mai spun ca devine obositor.
Malitios, Beethoven nu a ezitat sa ii raspunda:
- Excelenta, nu va mai obositi. Probabil ma saluta doar pe mine.
La premiera operei Don Giovanni fusese fireste invitat si imparatul Austriei, care nu prea stia ce ii poate spune lui Mozart. In lipsa unui compliment pe masura, imparatul ii spuse pana la urma compozitorului (cu destula naivitate):
- Si ce de ce note in opera ta!
- Da, dar niciuna in plus, riposta Mozart.
Intr-o vizita la Milano celebrul Paganini se plimba prin oras si se opri in fata unei pravalii, de unde venea un puternic miros de peste proaspat. Nu apuca sa se bucure prea mult de mireasma, cand proprietarul iesi furios, il apuca de brat si tuna:
- N-am nevoie de muzicieni ambulanti in pescaria mea!
Asa ca Paganini se vazu nevoit sa plece.
Se povesteste ca Franz Liszt dadea un concert in fata lui Nicolae I, dar tarul rus nu era prea interesat de muzica pianistului, asa ca incepuse sa vorbeasca destul de tare cu una dintre doamnele care il insoteau. Liszt a asteptat putina vreme, apoi s-a oprit din cantat, iar in tacere se auzea doar vocea puternica a tarului. Surprins si jenat de intamplare, acesta a intrebat:
- De ce te-ai oprit, domnule Liszt?
- Cand vorbeste tarul toata lumea trebuie sa taca si sa asculte.
Lui Puccini nu ii placea sa dea autografe, si adesea ii refuza chiar si pe cei mai infocati admiratori. Cand intr-o vizita in America un cunoscut colectionar i-a oferit 500 de dolari (o suma fabuloasa la acea vreme) pentru un simplu autograf, Puccini a fost impresionant, dar tot a refuzat. Insa cand fiul sau a vazut in vitrina unui magazin o frumoasa barca cu motor, model modern ce costa cam tot atat de mult Puccini i-a scris imediat colectionarului si a putut astfel sa-si faca fiul fericit.
Handel era invitatul unui distins lord englez, care incantat de vizita celebrului muzician a incercat sa ii ofere tot ce avea mai bun. Deschizand o sticla de vin si servindu-l pe distinsul oaspete, lordul a indraznit:
- Maestre, sper ca va place. Oare as putea spune ca este un vin atat de bun incat l-as putea compara macar cu un pasaj din oratoriile compuse de domnia voastra?
Miscat de admiratia gazdei, Handel a recunoscut ca este un vin bun.
- Daca nu este tocmai ce va place, mai am si altele, spuse lordul. Am vinuri franceze, vinuri de Tokai, Porto, orice va puteti dori.
- Foarte bine, adu-le pe toate, spuse Handel intinzand paharul. Ce oratoriu ar fi acela fara un cor pe masura?
Se povesteste ca grabindu-se spre casa, Gluck se impiedica pe strada, lovi din greseala cu piciorul o piatra si o azvarli astfel direct in vitrina unui cofetar ce isi avea pravalia acolo. Furios, proprietarul iesi intr-un suflet in fata magazinului si ii ceru ghinionistului muzician sa ii plateasca paguba cu jumatate de scud. Cum compozitorul avea un scud intreg, iar lacomul cofetar refuza sa ii dea restul, pretextand ca nu are maruntis, Gluck s-a aplecat, a luat o alta piatra si a spart inca un geam.
- Acum suntem chit, face un scud intreg, i-a spus cofetarului si a plecat pe drumul sau.
Intr-o seara Georges Bizet se plimba singur pe bulevard, cand se pomeneste oprit de un tanar agitat, care ii intinde un vraf de partituri.- Maestre, ii spune necunoscutul, va ofer sansa de a descoperi noua mea creatie, este cu siguranta unica in lumea muzicii. Am mai incercat sa v-o aduc, dar de fiecare data servitoarea domniei voastre nu m-a lasat sa intru, si nici macar nu mi-a primit opera.
Fara sa ia foile, Bizet i-a raspuns cu un zambet larg:
- In acest caz servitoarea mea ar merita multumiri si un cadou pe masura.
Dus la primul sau profesor, un mic si plapand elev pe nume Charles Gounod avea sa impresioneze de la primele lectii prin talentul nativ si mai ales prin pasiunea sa pentru muzica. Intrebat de mama viitorului compozitor cum se descurca, profesorul ar fi raspuns:
- Stimata doamna, stie mai mult decat as fi putut eu sa il invat. Doar ca acum nu stie ca stie.
Pianistul si dirijorul Alfred Cortot castiga ceva bani dand lectii de muzica unei domnisoare dintr-o familie buna, instarita, dar foarte rasfatata si plina de nazuri. Nu era cea mai usoara munca pentru muzician, dar castiga suficient de bine cat sa suporte iesirile tinerei eleve. Enervat peste masura, intr-o zi a intrebat-o rastit:
- Prea le stii pe toate! Dumneata imi poti spune macar cate simfonii a compus Beethoven?
- Sigur ca da, raspunse eleva demna, trei. Pastorala, Eroica si a Noua.
Un inversunat adversar al criticilor, cu care ajungea adesea la conflicte in saloanele si presa vremii, Hector Berlioz nu uita sa ii ironizeze nici pe cei care il laudau. De fiecare data cand intalnea vreo cronica elogioasa citea si recitea cate un pasaj, apoi, cu un aer trist, le spunea prietenilor ce se nimerisera prin preajma:- Ce sa faci, nu poti sa-i nemultumesti chiar pe toti.
Modest si retras, Ceaikovski era o prezenta obisnuita in saloanele epocii, dar nu isi dorea vreodata sa fie in centrul atentiei. Cand o doamna, care nu auzise vreodata de el, a incercat sa injghebeze o snoaba conversatie pe teme muzicale, fara sa cunoasca prea multe. Enervata de raspunsurile scurte si evazive ale tanarului, doamna din inalta societate nu a ezitat sa il intrebe:
- Dar dumneata carei scoli ii apartii?
- Eu? Eu sunt... Ceaikovski.
Foto: biography.com, wikipedia.org, britannica.com,
