Humphrey Spender a fost un adevarat pionier al fotografiei documentare. A inceput sa fie atras de acest tip de fotografie la sfarsitul anilor '20 ai secolului trecut, pe cand studia in Germania. Noile tehnologii si camerele mult mai mici faceau ca un fotograf sa fie mai greu de remarcat in public, ceea ce marea sansa obtinerii unor fotografii interesante, dar si usura realizarea unor documentare sociale mult mai realiste.
Dupa ce si-a terminat studiile de arhitectura in 1933, o meserie pe care nu o iubea deloc, Spender s-a decis sa devina fotograf profesionist. Din 1935 lucrarile sale au inceput sa apara saptamanal in Daily Mirror sub pseudonimul Lensman (Omul lentila). S-a alaturat in 1937 echipei Mass-Observation, facand primele fotografii in Boston. A folosit pentru aceasta serie ultimul tip de aparat Leica, cu obiectiv de 35mm, cu adevarat revolutionar in acea perioada. Avea intotdeauna la el doar echipamentul strict necesar, de dimensiuni cat mai mici, obisnuind sa-si ascunda aparatul in pardesiu, pentru a fi invizibil pentru cei fotografiati. A inceput sa faca asta mai ales dupa ce cativa dintre cei fotografiati au reactionat violent.
A gasit aceasta experienta stresanta, simtind ca felul in care lucra nu respecta dreptul la intimitate al celor din jur. Dupa cel de al doilea razboi mondial a abandonat arta fotografica in favoarea picturii si designului textil. A continuat sa picteze pana la moartea sa, in 2005.
Una dintre cele mai reusite fotografii realizate de Humphrey Spender in anii 30 reprezinta trei franghii de rufe dintr-un cartier muncitoresc. Nu apar figuri umane, ceea ce este surprinzator pentru acest fotograf, dar camasile si fetele de perna puse la uscat sunt un simbol al oamenilor care le folosesc, iar greutatea lor, care inconvoaie sfoara si le transforma in bataia vantului in ghemotoace informe, este un simbol pentru similitudinea existentei in acest mediu : toti sunt la fel, agatati si constransi sa se miste in anumite coordonate, dar dorindu-si cu disperare sa fie liberi.
Chiar daca s-ar putea obiecta ca intr-un cartier muncitoresc astfel de aspiratii sunt putin probabile altfel decat in romanele romantice cu tenta sociala, ascensiunea acceptata fiind de natura pur materiala si nu ideatica, sentinta ramane valabila. Imaginea este de o "simplitate complexa". Are toate calitatile asociate in mod curent realismului documentar : este o imagine in alb si negru, facuta intr-un cartier sarac si prin aceasta extrem de familiar majoritatii, implicand chiar si o nuanta de protest social fata de conditiile in care traieste masa de oameni definita prin marxistul termen de "proletariat". Dar fotografia are si o dimensiune poetica, un simt artistic ce transcende orice tentatie propagandistica, iar atentia acordata elementelor non-umane - cerul, vantul, lumina - o asociaza unei poezii vizuale deosebite.
Spender a facut aceasta fotografie in 1937 sau 1938, cand a venit din Boston trimis de Mass Observation, cautand imagini deosebite din viata britanicilor obisnuiti. Rolul sau ca fotograf era de a oferi informatii vizuale in completarea celor scrise (in principal jurnale) provenind din lumea muncitorilor acelei epoci. Spender gasea orasul deprimant si munca sa foarte obositoare si enervanta, simtindu-se alienat si dorindu-si ca totul sa se termine cat mai repede. Dar privea totul si prin spectrul simpatiilor sale de stanga, intr-o maniera extrem de marxista : massmedia prezenta distorsionat viata clasei muncitoare, asa ca el avea rolul de a prezenta adevarul prin imaginile sale, realizate pe strazi, in carciumi, in parcuri, fabrici si locuinte. Cele circa 100 de fotografii pastrate din acea perioada, reunite ulterior sub titlul de "Worktown" (Orasul muncitoresc) sunt inca utile ca elemente informationale - in acest fel se poate sti cu aproximatie cate femei lucrau in fabricile de textile, de exemplu. Dar dimensiunea artistica a salvat aceste clisee de la incadrarea in categoria "dovezilor istorice"si implicit de uitare.
Spender considera ca niciodata o fotografie, oricat de reusita, nu va putea ajunge la nivelul de inteligenta creativa a unui tablou deosebit, chiar daca aceasta modestie, venita din partea celui care a fost la randul sau un mare artist, poate parea fortata sau chiar falsa. In definitiv distinctia dintre arta si fotografie sau film documentar este uneori foarte greu de facut.
