1935; Bucurestii Vechi. Publicat cu prilejul "Lunii Bucurestilor" si cu concursul Primariei Capitalei
Desi croita inca din 1692, Calea Victoriei, artera principala a Capitalei, cu traseul ei foarte neregulat, si pe alocuri bizar, nu este cea mai frumoasa strada din Bucuresti. Este insa artera cea mai insufletita, cea mai variata, cea mai eleganta in ce priveste magazinele - si cea mai circulata.
Calea Victoriei incepe din Piata Senatului si se sfarseste in Piata Victoriei, unde se continua cu soseaua Kiseleff. Are o lungime de 2700 m.
Din punct de vedere al vechimii, Calea Victoriei se compune din doua bucati: prima, si cea mai veche, este cea care incepe de la Cercul Militar si merge spre Soseaua Kiseleff. Aceasta era inainte de epoca lui Brancoveanu in afara orasului si se chema Drumul Brasovului. Portiunea mai noua, cuprinsa intre Piata Senatului si Cercul Militar, a fost taiata in 1692 de Constantin Brancoveanu si a fost o vreme cunoscuta sub numele de Ulita Mare spre Sarindar, fiindca ducea spre locul ocupat azi de Cercul Militar, unde se gasea pe atunci Biserica Sarindar.
Ulita Mare spre Sarindar unita cu Drumul Brasovului ducea de la palatul domnesc al lui Brancoveanu, care se gasea pe Cheiul Dambovitei, cam in fata Curtii Vechi, la resedinta lui de vara de la Mogosoaia. Astfel, noua ulita, pavata in intregime cu trunchiuri de copaci, asa cum se pavau pe atunci ulitele principale, carora, din aceasta cauza, li se ziceau poduri, capata curand numele de Podul Mogosoaiei. Era pe atunci o strada foarte putin populata.
Importanta ei incepe sa creasca abia in secolul al XIX-lea, cand devine strada domneasca. Pe ea se face in 1878 intrarea triumfala in Capitala, a armatei romane, care se intorcea victorioasa din Razboiul Independentei. Cu aceasta ocazie, numele vechi al strazii este schimbat in Calea Victoriei.
Constructiile ce se ridica in tot lungul strazii, de la un capat la celalalt, datand din epoci diferite, inegale ca marime, inaltime si importanta, si mai ales foarte deosebite ca stiluri, sunt departe de a forma un intreg fericit din punct de vedere arhitectonic si urbanistic.
