Stadel Museum din Frankfurt, Germania, prezinta incepand din 24 noiembrie expozitia "Gradina pictorului", deschisa pana pe 11 martie 2007.
Gradinile sunt in lumea artistica simboluri si mosteniri ale paradisului, oferind tuturor nu doar relaxare si liniste, ci si protectie si inspiratie, imbinand natura cu esteticul.
Expozitia de la Stadel Museum incearca sa prezinte felul in care marii artisti ai lumii au vazut si reprezentant gradinile, prin intermediul a peste 200 de lucrari din muzee si colectii particulare, reflectand atat nevoile personale ale creatorilor cat si dorinta pe care au avut-o unii dintre ei de a imbina explorarea stiintifica si reprezentarea estetica.
Reprezentarea artistica a gradinii este variata. In Evul Mediu, spre exemplu, gradina era un spatiu paradisiac, originar, din care raul fusese alungat pentru totdeauna, in timp ce la Rubens devine un spatiu al iubirii si senzualitatii. Caspar David Friedrich vede gradina ca un mediator intre fiintele umane si natura, Van Gog o reda ca un ecran pe care isi proiecteaza propriile melancolii si angoase, in timp ce impresionistii creeaza gradini cu un design nou si imaginativ, descoperind prin culoare si forma un nou fel de a picta. Artisti precum Max Libermann, Pierre Bonnard sau Paul Cezanne erau nu doar pasionati de gradinarit, dar incercau sa isi reproduca gradinile in perspective diferite, care se schimbau de-a lungul anilor. Paul Klee considera ca un artist este la randul sau o gradina.
Tema gradina are asadar o indelungata si bogata traditie in istoria artelor plastice, determinand numerosi artisti sa caute si adesea sa descopere noi forme de exprimare.
In multe culturi imaginea gradinii este in esenta o forma "condensata" a dorintei pentru unitatea armonioasa dintre fiintele umane si natura, aceasta stare paradisiaca, perfecta, care ar fi existat la inceputurile timpului, intr-o proto-istorie mitica, si care este dorita si intr-un viitor mai curand utopic.
Una dintre lucrarile prezentate in expozitia de la Muzeul Stadel, Mica Gradina a Paradisului, apartine unui artist anonim de la inceputul secolului XV, fiind unul dintre primele exemple de reprezentare a unei gradini in istoria artei. Lucrarea deschide expozitia si da tonul general al evenimentului. Este o compozitie detaliata, complexa, in care religiosul se imbina cu naturalul. Cadrul este plin de armonie si credinta - Sf Fecioara, Pruncul Hristos, ingerii, credinciosi, se bucura de linistea gradinii Edenice, in timp ce Lucifer, infrant, este legat in iarba. Aceasta armonie este completata de vegetatia minunat redata : numeroase specii de plante, unele fanteziste, altele inspirate de natura, pot fi vazute in tablou. Ingerii si transcendentul se imbina cu realitatea tangibila, realizand un cadru ce ofera liniste, apararea si placere.
Cateva secole mai tarziu insa, aceasta ordine idilica avea sa fie abandonata in favoarea vegetatiei salbatice, neatinse de mana omului, pe masura ce natura era distrusa de dezvoltarea industriala tot mai rapida. Asa ca la inceputul secolului XXI, un artist precum Tomas Struth, ale carui fotografii sunt prezentate in expozitie, ofera imaginea unor gradini luxuriante, pure, fara alt model decat haosul naturii, atat de departe de dorinta de aranjare si echilibru a Evului Mediu.
Cautarea echilibrului se alatura examinarii detaliilor, care duce la microcosmosul lucrarilor in care plantele si florile sunt motive artistice. Durer, Cranach, Grunewald au fost fascinati de aceasta intersectare dintre stiinta si arta. In afara tablourilor si desenelor, organizatorii au adus in cadrul expozitiei si colectia de plante si flori uscate adunata de Alexander von Humboldt. Aceasta ampla colectie avea sa starneasca valva in epoca, servind ca punct de plecare pentru numerosi botanisti si curiosi, iar in vremea lui von Humboldt a starnit adesea imaginatia artistilor de tot felul.
Si Paul Klee a fost un pasionat colectionar de flori, adunandu-le cu migala, calatorind pana in Italia in cautare de specii rare, pe care le presa, le usca cu deosebita grija si le lipea pe coli de hartie colorata manual, transformand prin aceasta tehnica mixta pasiunea pentru flori intr-o noua maniera de exprimare artistica. Ierbarul artistului, unul dintre cele mai interesante, imbina cunostiintele stiintifice si cele estetice, pentru a aduce in acest fel un omagiu unicitatii naturii si puterii artei.
Artistii elvetieni Peter Fischli si David Weiss au incercat prin lucrarile lor sa arate caracteristicile gradinii, care este cel putin pe atat de misterioasa pe cat este splendida, in timp ce alti artistii prezenti in cadrul expozitiei au incercat, indiferent de tehnica si suport, sa ofere imagini mai vechi sau mai noi ale gradinii de-a lungul timpului.
In artele plastice realitatea empirica a gradinii ajunge sa se confrunte cu cea de spatiu al experientei si experimentului. Desi este adesea o creatie a unei viziuni solitare, gradina este prin definitie un loc ideal pentru activitatile sociale. Daca in lucrarile vechi de secole in gradini se gaseau ingeri si fiinte mitologice, ulterior acestea au fost inlocuite de oameni sau de absenta oricarui personaj, desi prezenta poate fi intuita. Daca in compozitiile semnate de Corot scenele cu gradini sunt incantatoare si magice, la Rubens gradinile sunt pline de oameni care se joaca, danseaza, canta si petrec, avand cel mai adesea in fundal un castel medieval. Inalta societate se distreaza si se simte bine in aer liber, iar adesea jocurile denota o apropiere mai mare decat ar fi fost permis dupa standardele morale ale epocii. Watteau si Fragonard au extins aceasta dimensiune sociala a gradinilor prin includerea lor in taramul imaginar al utopiilor sociale, in care cei doi credeau, sub influenta epocii. In aceste gradini ale iubirii si egalitatii toate ierarhiile sociale si materiale erau anulate, iar necazurile cotidiene si conflictele dispareau, fiind inlocuite de perfectiunea egalitarismului.
Odata cu iluminismul artistii au inceput sa ofere o abordare psihologica a conceptului de gradina. In 1794 marele Jacques-Louis David se gasea intr-o temnita intunecoasa si rece, de unde vedea pajistea de la Palais de Luxembourg. A fost singurul tablou dupa natura al pictorului care avea sa influenteze numeroase generatii de tineri artisti, si in pofida tonurilor sumbre este cea mai buna expresie a dorintei de libertate. Ca una dintre primele lucrari in care gradina nu mai era o simpla reprezentare, ci o imagine cu profunde implicatii si rezonante similare, lucrarea este inclusa in expozitie, fiind o compozitie de pionierat atat in planul picturii dupa natura, cat si ca libertatea stilistica. John Constable, de cealalta parte a Canalului, incerca sa suprinda anumite momente in studiile sale, lucrand adesea in propria gradina, de unde incerca sa prinda pe panza imaginile mereu schimbatoare ale norilor. Natura statica si eroica nu il mai interesa, iar acest peisagist de elita al picturii britanice a refuzat chiar la traditionala calatorie in Italia, preferand sa isi aleaga propriile locuri pentru pictura.
Cand a aparut modernismul, ideea de gradina a capatat un accent adesea sumbru. In lucrarile unor artisti precum Adolph von Menzel si Carl Blechen imaginile suprinse de la fereastra murdara a atelierului sunt de pe strazile sumbre ale Berlinului, curti interioare si alei noroioase, consecinta romantica a industrializarii. Gradina ca refugiu verde devine o placere interzisa, accesibila doar in weekend sau interzisa. Natura era abandonat in favoarea orasului, si doar femeile mai isi puteau permite uneori un asemenea lux.
Dar gradina poate capata si valente claustrofobice, asa cum se intampla la Caspar David Friedrich, al carui unic tablou pe acest subiect juxtapune gradina si o structura, demonstrand ambiguitatea conceptului.
Van Gogh merge chiar mai departe, gradina devenind o oglinda a iesirilor, temerilor, dorintelor si depresiilor. Interioara si exterioara, peisaj si spatiu de refugiu, gradina este mereu locul si simbolul relatiilor dintre artist si lume.
Mai ales dupa aparitia impresionistilor, cand artistii tineri lucrau in aer liber, gradina a devenit una dintre cele mai populare teme, iar impresionistii au folosit gradini reale drept modele.
Expozitia de la Stadel Museum incearca sa spuna povestea acestei teme, evolutia sa si mai ales relatia dintre gradina, pictor si public.
Noiembrie 2006
