Nascut pe 26 septembrie 1898 la New York, Jacob Gershowitz - viitorul compozitor care avea sa se joace la fel de dezinvolt cu jazzul, muzica usoara, teatrul muzical de pe Broadway sau piesele simfonice - si-a inceput ucenicia sub influenta fratelui sau mai mare, Israel Gershowitz, caruia parintii ii cumparasera un pian. Dar cel fascinat este Jacob, care da dovada de un talent nativ remarcabil si in scurta vreme ia primele sale lectii (influenta decisiva fiind Charles Hambitzer). Este o prezenta obisnuita la concertele de muzica clasica si pare sa se miste cu o remarcabila usurinta prin fraze si tehnici dificile chiar si pentru interpreti maturi, cu mult mai multa experienta. Si nu va dura mult pana cand George Gershwin incepe sa compuna, si in 1916 se bucura pentru prima oara de succes cu Rialto Ripples, fara ca cineva sa poata atunci sa isi imagineze ce va aduce viitorul nu foarte indepartat.
La fel ca multi alti muzicieni, si Gershwin este atras de muzica "noua", in afara celei "clasice", si daca erau destui cei care sustineau ca o asemenea optiune nu se potriveste unui compozitor, publicul si in buna masura critica muzicala isi doreau tocmai ceva inedit, ceva "altfel", ceva nou.
Si cand Jacob Gershowitz devenea George Gershwin (in vreme ce fratele sau avea sa fie cunoscut ca Ira Gershwin) avea deja un contract cu Harms Publishers. Incepe sa scrie tot mai mult, dar in egala masura este tot mai cunoscut, incepe in sfarsit sa castige destul de bine pentru acea epoca, si in curand avea sa vina si marea lovitura, compozitia care va deveni sinonima in memoria colectiva cu numele Gershwin.
Deja un compozitor popular si tot mai des cautat, Gershwin primea din partea directorului de orchestra Paul Whiteman o propunere si o provocare: sa scrie o bucata muzicala pentru un concert de jazz, pe care acesta avea sa il sustina in februarie 1924. Initial Gershwin - in egala masura un compozitor prolific si perfectionist - a refuzat ideea, temandu-se ca nu va avea suficient timp, dar poate simtind ca ideea este prea avangardista si preferand sa ramana la stilul si maniera ce l-au consacrat. Convins cu greu, pana la urma, Gershwin a inceput sa lucreze la viitoarea compozitie la inceputul lunii ianuarie, cu doar cinci saptamani inainte de proiectatul concert, si o buna parte din Rapsodia albastra i-ar fi aparut, dupa propriile marturisiri de mai tarziu, pur si simplu din neant. In timpul unei banale calatorii cu trenul, cand deja se gandea ca nu va reusi sa scrie ceva suficient de bun pentru Whiteman, a "vazut" in minte intreaga structura, pe care o definea drept un caleidoscop muzical al Americii. Titlul de Rhapsody in Blue a fost sugerat de fratele sau, Ira, si totul avea sa fie gata - compozitie si orchestratie - cu doar opt zile inainte de premiera.
Pe 12 februarie 1924 Rapsodia albastra era cantata in fata unei sali pline, iar printre spectatori se numara si Rachmaninov. Poate ca initial atat Whiteman cat si Gershwin se gandeau ca totul va fi privit ca un experiment, o bizarerie, o noutate, mai ales printre atatea numere de jazz, iar Rapsodia a fost penultima. Gershwin insusi era la pian. Pana la sfarsitul anului 1927 discul cu Rapsodia albastra se vanduse in peste un milion de exemplare, o cifra ametitoare pentru o vreme in care nu toata lumea avea acces la muzica inregistrata, iar Whiteman o cantase alaturi de orchestra sa de peste 80 de ori. Si mai tarziu, cand compozitorul va scrie in principal muzica de film si piese pentru musicaluri, va fi cunoscut inainte de toate ca cel care scrisese Rapsodia albastra.
Foto: allmusic.com
