In anul 1868, in cadrul unei cuvantari sustinute la Ateneul Roman din Bucuresti, Constanta Dunca-Schiau devenea prima compatrioata care isi exprima public ingrijorarea privind discriminarea femeilor in societatea romaneasca din a doua parte a secolului al XIX-lea. Scriitoarea avea toate atuurile pentru a fi luata in seama. Studiase la Viena si Paris si obtinuse un brevet de capacitate la Sorbona si un certificat de Inalte Studii Pedagogice la Collège de France.
Ideile care o macinau permanent pe scriitoare, si care in cele din urma fusesera spuse cu voce tare, le intalnim reflectate mult mai devreme inclusiv in faptele sale. Revenita din strainatate, Constanta Dunca-Schiau a prezentat domnitorului Alexandru Ioan Cuza si Camerei Deputatilor un memoriu intitulat “Fiicele poporului. Proiectul prezentat domnitorului si Camerei Deputatilor asupra educatiunii populare a fetelor in Romania” (1863), care cuprindea mai multe idei despre organizarea invatamantului feminin. Proiectul elaborat dupa model occidental este apreciat iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza va lua in considerare unele sugestii.
Totusi, Legea instructiunii publice adoptata in 1864 nu ramane decat prima etapa importanta parcursa in infapuirea idealului exprimat de Constanta Dunca-Schiau. Episodul petrecut in anul 1868 nu va trece neobservat, mai ales in clasele de sus ale Capitalei. Astfel, in preajma anului 1870 presa bucuresteana si din alte centre urbane incepe sa dezbata tot mai intens si responsabil chestiunea emanciparii femeilor. Merita a fi amintit un singur material publicat in 1879 sub numele “Femeia Romana”, semnat de Sofia Nadejde. Autoarea aducea critici dure opiniei larg acceptate la acea vreme, ca femeia nu ar fi capabila sa se dezvolte asemnea barbatilor pe plan social, cultural si politic. In polemica acerba purtata cu Titu Maiorescu in ziarul Contemporanul, prin anii ’80 ai secolului XIX, Nadejde condamna ideea inferioritatii femeii, dovedindu-se o fidela cunoscatoare si partizana a argumentelor pro-emancipare vehiculate in alte colturi ale Europei. In 1894, prin restructurarea unei organizatii mai vechi lua fiinta Liga Femeilor din Romania, care numai 2 ani mai tarziu adresa o petitie parlamentului prin care solicita revizuirea legislatiei privind dreptul de paternitate.
O alta figura reprezentativa a miscarii feministe romane este Alexandrina Cantacuzino, fiica lui Theodor Pallady (1853-1916) si a Alexandrinei Kretulescu (1848-1881). Alexandrina Cantacuzino a dominat miscarea de emancipare socio-culturala si politica a femeilor in perioada interbelica. Un proiect in care s-a implicat a fost infiintarea Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane in anul 1910. Aceasta avea ca scop crearea unor scoli care sa puna accent pe educatia in spirit national si ortodox a studentelor. In cei 38 de ani de existenta, Societatea, sprijinita in mod constant de catre Biserica Ortodoxa Romana, a creat filiale in cele mai importante orase, contribuind substantial la efortul de pregatire scolara a fetelor.
Un alt proiect la care Alexandrina Cantacuzino a avut o contributie majora a fost Consiliul National al Femeilor din Romania infiintat in 1921. Din comitetul fondator al acestuia au mai facut parte: Calypso Botez, Zoe Romniceanu, Alexandrina Floru, Elena Odobescu, Ella Negruzzi, Paximede Ghelmeceanu, Alexandrina Falcoianu si alte personalitati.
Sursa foto
15 mai 2013
I. C.
editor artline.ro
