Adevarul literar si artistic, duminica 1 ianuarie 1922
Teatrul feminin
In literatura contemporana panlirismul este atutudinea care domneste.
Julien Benda, in Belphegor, crede ca femeile scriitoare, al caror numar creste odata cu emanciparea, ajuta panlirismul, fiindca sufletul feminin ia greu o atitudine obiectiva, epica sau dramatica, ramanand supusa impresiilor subiective.
In epoca noastra de lupta grea pentru trai si de urmariea unei imbogatiri repezi, barbatul nu mai are timp sa citeasca. Autorii care urmaresc succesul de tiraj si care scriu decat numai pentru femei, fac firesc literatura in gustul feminin. Literatura s-a efeminat, s-a subiectivizat, din interese meschine.
Femeia castiga tot mai multe drepturi. Femeia incearca azi si in literatura sa-si impuie sufletul ei. Ea deviaza sensul civilizatiei virile - voluntara si rationala - catre sensibilitate apatica si inconstienta.
In anii din urma, ca o anomalie in istoria literaturii, s-a produs in teatrul nostru o mica invazie de piese femeiesti. Critica a inregistrat o totala lipsa de dramatism in aceste piese. Unii tinand seama ca in teatrul contemporan vechiul conflict clasic dintre energii a deviat in domenii intelectuale si mai ales sentimentale, au aclamat ivirea unui dramatism nou. Discutia s-a rotit atunci in jurul unei piese de doamna Hortensia Papadat-Bengescu: Batranul. Cum insa notiune dramatism se defineste prin ciocnire de vointe constiente, de caractere - altii printre care si d. Froda, au generalizat : teatrul feminin nu este dramatic, ci literar. Credem, cu acestia, ca teatrul feminin nu a adus un dramatism nou, ci o reducere a ceea ce este in sine dramatismul. Vom face insa oarecare rezerve si precizari.
Daca extragem din toate piesele geniale de pana acum - in majoritatea faurite de barbati, - un principiu estetic, acesta va cere in teatru ciocniri de energii constiente.
S-a acuzat femeia ca este incapabila sa creeze astfel de energii. Deci, mai cu seama in teatru se da pe fata deosebirea dintre sufletul celor doua sexe. Se pot oare judeca piesele femeiesti dupa principiul viril al vointelor constiente? …
Principiul nostru, ca sa fie astfel, presupune identitate sufleteasca in esenta la toti indivizii, indiferent de sex. Sub influenta unor doctrine individualiste, sprijinite pe afirmarea imposibilitatii de identitate sufleteasca intre indivizi, s-a pornit in ideatiunea moderna curentul de diferentiere absoluta intre sufletul femeii si al barbatului. Daca sufletul femeii este cu totul de alta natura decat al barbatului, atunci femeile au arta lor, transant diferita de a barbatilor, iar un principiu estetic extras din operele barbatesti care au ramas, nu se poate aplica operelor feminine.
Mai intai, asertiunea individualistilor nu are decat o ingusta baza fisiologica, pe care s-ar putea intemeia deosebirea. Din aceasta premisa rezulta interioritatea femeii. Celelalte deosebiri invocate, provin din felul de viata sedentara si mediu diferit - alcovul si salonul - in care traieste o femeie. Dar aceste cauze nu dau nu dau coordonate pentru stabilirea valorilor artistice , ci date istorice, sociologice.
Prin insasi argumentul nostru am facut, nevoiti, o mare concesie parerilor antifeministe : este cert ca felul de viata influenteaza sufletul. Dar conditiunile de viata specifice pentru femei, tin in vremea noastra sa se identifice cu ale barbatului. In orice caz, aceste conditii nu sunt atat de deosebite, ca de pilda, intre doua, medii biologice, incat sa atace insasi esenta sufletului feminin, facand din femeie o speta diferita de a barbatului. Esenta sufleteasca umana fiind aceeasi la ambele sexe, principiul ramane valabil si pentru operele feminine.
Deosebirea dintre sufletul femeii si al barbatului nu este de esenta, ci de grad. Anumite organe si facultati ale femeii sunt reduse, fiindca nu au avut posibilitatea sa se exercite amplu: energia si ratiunea femeii sunt inhibate. Admiterea unei diferente de esenta ar duce la concluzii aberante: barbatul nu ar putea sa inteleaga arta femeii, iar femeia nu ar putea simit arta barbatului. O deosebire de grad aduce concluzii mai apropiate de adevar; astfel de deosebiri exista si intre doi indivizi masculi, nu numai intre o femeie si un barbat.
O femeie lipsita de orice inteligenta si vointa, redusa la sensibilitate inconstienta si instinct, nu poate sa faca parte din fiintele ce se numesc oameni: este o monstruozitate teoretica. Prezenta la femeie a supremei scoarte cerebrale, ca si la barbat, dovedeste anatomic aceasta. Deci femeii ii este ingaduit de catre natura ei fisiologica si sufleteasca sa creeze opere dupa acelasi principiu "viril".
Femeile nu reduc arta lor la sensibilitatea pura. Deosebirea, cand valorificam, trebuie facuta numai in felul cum imbina elementele sufletesti ce compun caracterele. Si aici gasim aceleasi doua moduri de imbinare, ca la artistul mascul: un amestec incoerent si superficial, si o fuziune indistructibila.
Numai ca in faza actuala, de dezvoltare a sufletului feminin, nu exista femeia care sa poate realiza violente ciocniri de energie rationale in teatru. Femeia poate reda pe scena un caracter unitar, o fiinta vie, dar cu sufletul oarecum elementar, adica cu senzatii foarte vag evoluate spre gandire si cu energii slabe, reflexe abia desprinse din masa apatica de sensibilitate inconstienta. Aceasta gratioasa sensibilitate poseda netagaduite virtualitati lirice, literare. Cum insa in societatea actuala sufletul femeii se dezvolta mereu, teatrul feminin trebuie urmarit cu interes, fiindca rezerva surprize.
