Integrala N. Steinhardt (unul dintre cele mai importante si ambitioase proiecte editoriale din ultimii ani) se incheie cu doua volume masive de corespondenta, primul fiind deja disponibil in librarii, un final al unei colectii care nu a readus doar in fata publicului opera unui scriitor de marca, inclusiv numeroase pagini inedite sau uitate prin revistele de odinioara, dar a facut-o si intr-o prezentare grafica inspirata, unitara si mai ales placuta estetic. Realizata in colaborare cu Manastirea “Sfanta Ana”, Rohia, colectia ofera in sfarsit cititorilor un Steinhardt integral, inclusiv teza sa de doctorat sau articolele de inceput, manuscrisul de la Rohia al “Jurnalului fericirii”, discutii si convorbiri in care Steinhardt este mai mereu sincer, plin de umor, pasionat de ceea ce scrie si de autorii pe care ii citeste, reciteste si citeaza, incarcat de bucuria aceea aparte a carturarului care nu doar ca iubeste ceea ce face, dar isi doreste ca si ceilalti sa simta aceeasi incantare, fericire, libertate de a gandi si de a scrie. Un final necesar, inspirat si nu in ultimul rand util al colectiei, corespondenta lui N. Steinhardt cuprinde nu doar scrisorile trimise de acesta prietenilor, fie ca ei se numeau Constantin Noica, Emil Cioran, Dumitru Staniloae sau Ileana Malancioiu (doar cateva exemple) sau reprezentantilor Bisericii, cat si o bogata colectie de epistole care au ajuns sa isi astepte redescoperirea intre paginile numeroaselor volume ale dosarului de urmarire informativa a scriitorului devenit monah, fara sa renunte vreo clipa la scris si carti. Si rasfoind fie si in prima acest prim volum sau consultand pur si simplu cuprinsul N. Steinhardt se vadeste si de aceasta data a fi un om pentru care comunicarea, fie ea si mediata prin intermediul scrisorii, este esentiala.
Nu doar necesara, ci si un motiv de bucurie, impartasire si marturisire a respectului, prieteniei si comuniunii intr-o idee, o tema, un autor sau pur si simplu o viata cotidiana dusa, in raspar cu monotonia si obligatiile, cu bucurie. Fie ca este vorba de Nicolae Iorga (caruia Steinhardt ii scrie in noiembrie 1935, va fi fiind si singura epistola?), de Perpessicius (decenii mai tarziu), Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu sau Ion Caraion, de numarul impresionant de mesaje trimis la Paris catre Monica Lovinescu si Virgil Ierunca (iar lista poate continua si va fi cu siguranta extinsa generos in al doilea volum), Steinhardt pare un impatimit al corespondentei. Trecand la fel de pasager prin paginile impresionantului volum, peste 900 la numar, constati ca de fiecare data expeditorul este politicos, cald, amabil, fara nimic tafnos, agresiv, rautacios, ci mereu cu o bucurie a vorbirii in scris pe care nimic, nici macar supararile firesti ale unui trup fragil, nu par sa o intunece. Un scriitor luminos, un om care a crezut in ceea ce facea, a iubit cartile si a gasit mereu ceva bun, demn si “boieresc” in tot ceea ce a trait, chiar si in momentele care ar fi putut sa il zdrobeasca si sa il ingenuncheze, asa cum li s-a intamplat multora, din prea omeneasca slabiciune a fiintei sub vremi. Completare obligatorie pentru cei care au mai citit macar o parte din vasta sa opera, in sfarsit disponibila integral si intr-o editie pe masura autorului, dar si pentru cei care si-ar dori sa inceapa sa-l descopere (de ce nu) mai intai prin scrisorile sale si abia mai apoi prin eseuri, cronici literare, dialoguri, predici si marturisiri.
N. Steinhardt, Corespondenta. Volumul I, editura Polirom, 2021


































